Hârtia vrea să îmi spună ceva..
Cu tandrețe mă atrage senină,
Mă îmbie, mă uimește cu perfecțiunea ei albă...
Și dintr-o dată observ că e cea mai ieftină oglindă cumpărată vreodată
Dacă stau liniștit în scaun, pot surprinde chiar un firav zumzet
Profilat stingher prin pelicula de hârtie, și dacă sting si lumina..
Prinde curaj și se sustrage din celuloza,
Premiera filmului cu un actor
.. s-ar hrăni cu ambiția mea..
Dar de curios sunt bucuros și îl îndemn cu căldură
Să îmi arate că știe mai mult decât mine, dincolo de ceea ce sunt eu
Chircit de speranță și timorat de patimi și frici,
Actorul îmi cere răgaz o clipă de negândire, între două bătăi de inimă
În care să se convingă pe el însuși că există..
Dar eu îl susțin că îl vad!!! Și inima bate mai tare.. și liniștea e mai moale, mai mică
Șșșșșșș... mai are suflare să-mi spună:
-Nu contează ce crezi tu... nu crede credințe deșarte
Nu te hrăni cu tine și nu mă fă sa zic NU!.. acceptă mai mult
Dar înainte de toate oprește mașina ucigașă ce mă ține captiv
Taci din gândire să m-auzi mai aproape!!!
Mă scutur de-ndemnu-i poznaș și mintea-o ia valma
Zbătându-mi inima-n piept în urlete-afghane
Cine mai e cu mine aici?
Eu sunt stăpânul a tot ce sunt eu!
Și de mine nimica nu mișcă!
Eu și doar Eu îmi țin inima-n piept
Doar Eu pot ierta... sau cere iertare!!!
La etajul superior... mare, mare gălăgie..
Pozele aleargă înainte la curse cu caii pur-sânge-arabi
Nebuni dezlănțuiți sar bucuroși pe jarul încins al ideilor refuzate
Crivățul Prutului suflă în blana moșului ce măsoara bătăile unui..
Cord sufocat de praful căzut prin tavanul spart de nebunii de sus.
Ridic și eu privirea în tavan și văd o urmă a umbrei lăsate de actor..
În lumina slabă de acum, a foii albe de hârtie
Ceva mă îndeamnă să scriu mai încet, să ne oprim cu toții suflarea o clipă
Ca între doua mărturii ale vieții, înfundate surd în sangele gros
Să pot expira cu mare grijă câteva particule de iubire
Pe sub foaia luminoasă.. către actorul gârbovit de povara înțelegerii mele
Așa mai stau câțiva ani, neștiind cum să-l ajut
Ce să-i pun mai mult decât perfuzia dragostei?
Până când, subțiat de atâtea donații, sângele își pierde din hrană
Și se limitează la a stâmpăra setea inimii, domolind în același timp
Transhumanța ideilor sturlubatice între etajele superioare
Doar așa amețit, pot vedea cum ..
Printre bătăile mușchiului trandafiriu, ușor de distins
Sub pielea cu gust de lalea.. se distinge tresărirea protagonistului bolnav
Care îmi cere un pahar de socată, căci asta a rămas din lichidul meu vital
Iar dragostea e o prăjitură de mere, care o oferim din plăcere
Doar mere găsim în copacii plantați din timp de părinți
..pe care i-am lăsat să îmbătrânească (părinții și copacii)
Tot ce avem nevoie este în jurul nostru!!!,
Îmi arată cu mare bucurie micul actor care a prins putere
Pereții din jurul meu se dărâmă iar Babilonul ce l-am ridicat în mine
Cade sub faima turnului hâtru și strâmb din Pisa
Chiar și praful se așterne grăbit de ritmul fremătat al arborelui trandafir,
Noul si vechiul dar nedescoperitul, fermecatul, stâlpul vieții mele
Cu două atrii și două ventricule
Mă îmbată cu oxigen în timp ce actorul tace și îmi povestește
De când speră să avem o discuție cu buzele ferecate
Tot ceea ce vezi acum cititorule, eu simt
Căci hârtia pe care o citești mi-a luat cuvintele
Eu nu mai am nevoie de ele,
Pentru tine sunt vorbe
Pentru mine sunt simple bătăi ale inimii
Poate cineva conjugă prea mult verbul „a mea”
Căci tot ce gândesc se transformă în obsesie posesivă
Na-vă la toți, vă dau bucuros câte-o idee!!
Și ție, și ție, ia-o și zboară departe cu ea!
Eu rămân, doar actorul mi-a spus că
Sunt prea îngrășat cu dogme pentru a putea încăpea
Într-un scaun la spectacolul vieții mele
Așadar,
Dacă aveți o idee despre acest șir de caractere dezlănțuit aici..
Mare păcat!
Mai citiți o data până întelegeți că nu e nimic de-nțeles.
Întoarce-ți foaia pe partea cealaltă, pentru a fi luminați de lumina ei
Pașnică, simplă, frumoasă și caldă, așa cum e inima fiecăruia
Și dacă vreți să desenați o inimioară ca la gradiniță, folosiți un creion alb
Pentru că ea nu e roșie, incărcată de patimile unui Hristos mort degeaba
Ea se vrea albă, ca pagina albă a Bibliei care nu se citește ci se ascultă!
Sterge-ti rândurile mele de pe hârtie, să nu rămână pătată de gânduri de mucigai
Și uitați-va senini la ea... e totuși cea mai ieftină oglindă.
Poate nu m-am adresat doar personalităților mele multiple..
Actorul râde și îmi arată grădina bogată ce încercam s-o măsor
Pierzând clipa prezentă lăsată moștenire tocmai pentru a sădi mai mult
Dacă ne deschidem pe noi înșine noua.. vom fi nu numai regi
Ca regina ce a taiat pielea unui bivol atât de marunt încât a acoperit o moșie
Dar bătaia veselă a ceasului nostru veșnic
Ne arată nu timpul pe care l-am limitat strategic în viață și moarte
De frica flamândă că am putea sa nu fim toți egali,
Ci viteza cu care putem ajunge acolo unde nu știm
Și cum bine zicea un mare copil, daca la grabă strașnică timpu’ se-nmoaie
Mai repede decât lumina este dragostea vieții.
Căci iubirea a fost înaintea luminii
În inima și fapta Făcătorului nost’!
Eu râd
Îmi recunosc cleptomania și faptul că am furat meserie, puțină..
Un pic de artă pe lânga setea de mine
Îmi torn un pahar de socată si râd mai departe
De tot ce-mi arată actorul, sinele meu
Viața? Un joc, o bucurie și-o glumă
Și dacă sângele-i dulce, de ce să nu râd?
Aș vrea sa-l gust pe-al Măntuitorului, dar simt ca e la fel
Atunci îl dau și eu pe degeaba.. la alții să vadă că așa e
Mai fac plăcintă cu mere din dragoste pentru voi
Și vă iubesc și părinții ca sa rodească precum pomii-ngrijiți
În liniște vă zâmbesc, să nu vă treziți să gândiți!