În veșmînt de ape,
unicornul,
poveste veche
fără urme de praf,
valurile respirîndu-i coama,
fără pene de alb,
sau colți de negru,
la botezul culorii
s-au adunat doar stropii
de pe pînza curcubeului,
... ... ...
iar universul,
în deplina-i solitudine,
gravează semne
în locul stingerii,
bate vîntul ca un nebun,
la fereastră
iar poarta,
poarta mea albastră,
se deschide spre cer
ca un pui de pasăre Phoenix,
înc-un gol de înger,
născut din golful marin,
calul meu
își întoarce sunetul
‘napoi în corn
și sîngele în ape
... ... ...
a învățat să zboare,
acolo
unde fecioara strălucește
doar fără chip,
unde fecioara plînge,
doar fără lacrimi,
unde fecioara se-mbracă
în goliciunea-i de marmură
caldă
și mă roagă,
în penumbră,
fără glas,
să mai uit încă o floare
pe mormîntul tăcerii sale.