Bătrâne ocean albastru,
Cu plete inele de apă,
Pătrunde-mi în mintea abstractă
Și adună-mi sarea din pleoapă.
Bătrâne, veșnic albastru,
Ce arunci vorbe în spuma de gheată
Nu-l lovi crunt în fruntea plecată
Și învaț-o cuvântul " viață"!
Apoi, mărite Albastru,
Unește-te cu trupul meu,
Închide în mine Eternitatea
Să n-o găsească Dumnezeu.
Și Acesta, în zadar va plânge
La poarta sufletului-abis
Am să-i șoptesc printre zăbrele:
Acum - Eternitatea-i vis!