Am încălzit la sân
O roză neagră;
Fără să simt cum, zi de zi,
Lujerul ei mi se încolăcește-n jur,
Iar ghimpii ei tot mai adânc îmi intră-n carne.

Până când s-a sfârșit.

Din zeci de părți străpunsă,
Inima mea, înfrântă, s-a oprit,
Iar răsuflarea mea s-a stins.
Un zâmbet mort mi-a înghețat pe chip,
Pentru ca nimeni să nu afle niciodată
Ce s-a întâmplat.

Iar roza mea a continuat să crească,
Și să mă strângă tot mai tare.
Dar nu i-am mai simțit durerea.
Nici ea, cadavrul mort de dedesubt.

Ne obișnuisem una cu cealaltă.