Despre noi

Cea mai tăvălită problemă din țara aceasta este problema corupției, care pare a fi și bună, iar, dacă nu ar fi redundant, am putea spune și sexi. Când are cineva un of, îi mai dă o tăvăleală. Așa, în ochii lumii, să se vadă. Cunosc mulți bărbați care, din diverse motive, sunt interesați doar să se știe că trag mult la rame, alții fiind interesați doar de problema în sine. Ambele modele pot furniza plăcerea interpretării, dar această întreprindere ar consuma din spațiul uneia sau alteia dintre opțiunile noastre.
În România, numai frica poate să mai aducă scimbări. Și de cine să-ți mai fie frică?! Trăim momente în care curajul atinge forme paroxistice. Europa are alte probleme acum, căci lumea nu se organizează de la sine, iar, pe de altă parte, statele care o compun instituțional știu că UE este, prin ea însăși, o miză și consideră că, pentru oficialii români, ar trebui să fie de ajuns acest lucru. Astfel ne lasă încrezători să ne rezolvăm, din mers, problemele. Cele mai importante intervenții din partea lor rămân acele condiționării cărora, la scurt timp, li se răspunde cu niște hârti și cu angajamente febrile, la care se adaugă o străngere din umeri și parțial orientale temeneli. Uneori, acei oameni se mulțumesc numai cu oralitatea. Și atât timp cât teritoriul României le stă la dispoziție pentru diverse lucruri comerciale, militare, strategice de tot felul, spirituale, nici nu-și bat capul cu problemele reale ale masei românilor, ale locuitorilor de pe acel teritoriu. Aici rămâne împărăția cercurilor vicioase, iar cultura politică nu pare a le permite să ne înțeleagă în toate ale noastre, deși, pe aceste meleaguri binecuvântate, nu se poate rezolva niciodată o problemă românească de către români. Iar dacă nici măcar asta nu este posibil, atunci poporului nu-i mai rămâne nimic de făcut... Popor sentimental, cu un simț al datoriei înăscut, este chemat o dată la patru ani să aducă României binele, prin votul său. Adăugăm acestor daruri naturale și un raționament imprudent, conform căruia nici revoluții nu va mai putea face vreodată. Revoluțiile rezistă numai în context, contextul fiind astăzi consumat deja. În rest, sunt pentru alimentarea idealurilor, necesare și ele, în felul lor.
Nu cred că are rost să comentăm astăzi faptul că românii n-au putut da omenirii nici un eveniment propriu, ca fenomen de masă. Întâmplările de aici sunt legate de conjunctură, de un context, de o adiere ideologică sau, de cele mai multe ori, de o încadrare în mai ample planuri. Nu ține numai de economia istorică în care intră popoarele mici, ține și de un imobilism al nostru, de o indolență. Românului nu-i place confruntarea, fuge de ea cât se poate. Când nu mai are de ales, face tot posibilul să-și aleagă tipul de confruntare, până când trece necesitatea confruntării. După asta, nu-i rămâne decât să se considere un învingător... Fără a mai evalua ce s-a întâmplat împrejur. Excepție fac câțiva bărbați din perioada medievală, dar și înainte și după asta, care au reușit să ne dea, laolaltă, o istorie continuă. Ei au luat timpul pe cont propriu și au înălțat plebea oarbă până lângă soare, de a putut și ea zări puțină lumină și a avut câteodată acces la rostul unei națiuni pe pământ. Acest titanism le-a fost sinucigaș, fruntea ridicată din comoditatea valahă s-a lovit fatal de o înaltă și amară solitudine. Moartea le-a fost grabnică - urmare firească aici, când te diferențiezi de mase.
Dar să revenim la contemporaneitatea pitică, sau la oile noastre ciute, dacă ținem să fim neapărat inspirați. Lupta anticorupție se duce doar la presiunea presei și numai împotriva corupților nesupuși sau a celor care nu cotizează la timp ori unde trebuie. Mai sunt identificați ca fiind corupți cei care au o altă încadrare politică decât aceea care este atunci la putere și cei care nu mai pot fi ascunși, sau care au greșit într-un fel ce va rămâne anonim.
Oficialii europeni cunosc, în mare, această situație. Uneori o enunță, e adevărat, în niște termeni și în idei ceva mai diplomatice, chiar mai moderne. Inclusiv la nivelul politicii externe am fost continuu oscilanți. De cele mai multe ori, pentru că așa ne-a fost felul, rareori, pentru că așa trebuia. Istoria, posibil s-o cunoașteți, prezentul și viitorul le veți afla curând. Chiar tânăra noastră democrație de mică s-a iubit cu toată lumea, a fost grăbita ei perioadă de sensibilă deschidere. În acest fel, este îndeajuns de natural să avem astăzi politicieni care par a fi creațiile ei ocazionale, chiar neprevăzute, uneori. Această democrație rămasă minionă precum juncile date prea devreme la taur, nici nu făcuse bine pietricele la sâni când clipea cu stăruință pe la toate răscrucile lumii, aruncându-se fără criteriu, din necesitate , pe toate birourile lucioase, pentru a semna adânc acte de bună purtare, la toate nivelele. Păcatul ei cel mare nu este actul în sine, care se poate scuza până la un punct prin dragoste, ci inconstanța. Posibil ca asta să fi ținut numai de vârstă, abia apoi hotărându-se să fie la casa ei, să conviețuiască bine cu americanul și cu europeanul. Și iată-ne astăzi mărșăluind glorios, erotizați de sentimentul siguranței, înspre Europa. În realitate, chipul României nu se va putea schimba în oglinda Europei, până nu va trece de la sine această generație de politicieni convinși comuniști, convertiți la avantajele "puterii poporului", până nu vom scăpa de acele fizionomii de badiguarzi mortuari.
În 2007, după atâta zbatere, domnișoara noastră are soroc la măritiș. Cu tot calabalâcul!
Când văd că luciditatea acestei populații este contaminată fatal de iluzie și constant de speranță, mă lovesc toate spaimele ancestrale și tot vuietul hoardelor de năvălitori, împreună cu regretul că tropotul lor nu a putut asimila tăcerea noastră istorică. Și de asta cred că poporul român este bătut în cap de soartă și la cur de Dumnezeu.
Dacă se întâmplă să înțelegi ceva, dumneata cititorule, vei găsi că ești singur și nu poți face nimic. Vei lăsa în seama altora aceste intime probleme, mai degrabă, în seama hazardului. Hazardul va rezolva tot.


27 februarie, Gorjul de azi