BÃ, ROMÂNII MEI

Cred că genialul Brâncuși nu a avut inteligenta inspirație pentru a pune în valoare propriile opere, în felul acesta monumentalul ansamblu a ajuns să fie amplasat la Târgu-Jiu... Sau dragostea sa pentru România, față de ai lui, a fost mai mare decât dragostea față de capodopera sculpturii sale. Într-un fel, este firesc să fie așa. Cu atât mai mult i se cuvine cinstirea românilor. Dar, până acum, Brâncuși nu este decât un alt preț al lașității, ipocriziei și ignoranței noastre.
Când locuitorii acestui oraș au fost chemați cu multe anunțuri să se convingă de autenticitatea modulelor înainte de asamblare, au venit în cartier exact 12, pe parcursul acelei zile. Acesta este interesul real! În schimb, la sărbătorirea Coloanei restaurate, fiind mici, bere, lăutari și muzică îndoielnic culturală, au invadat parcul câteva mii de oameni. Acesta este înțelesul! Nu o să argumentez niciodată frumusețea unor cifre sensibil egale, dar ar fi fost necesar să existe alte proporții.
Iar celor care decid (întrebuințându-se de o gândire ingenuă) astfel de manifestări populare, le găsesc un singur argument, e adevărat, imbatabil: le place doar ceea ce înțeleg...
Cultura e un gest discret, elitist, nu se potrivește cu foamea pentru propria imagine, mai ales când aceasta din urmă mai trebuie și creată... De asta se face cultură obligatoriu cu bere, mici, lăutari, grisine, rachiu și muștar... Stiu că toate conțin spiritualitate românească.
Când Brâncuși s-a întors la Târgu-Jiu pentru acest ansamblu, l-au așteptat la gară cu lăutari și cu mâncare, plus mult port național. În fața actualei prefecturi era și mai mare cinstirea, sărbătoarea. Prima vorbă a lui ( și cred că avea de unde alege) a fost: “V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci, și mai proști!”
Iar în decembrie 2000, românii-gorjeni, nu într-o accentuată bogăție, l-au sărbătorit identic, ba chiar mai pronunțat...
M-am bucurat săptămâna aceasta văzând eforturile mari pentru a realiza acest moment Brâncuși.
Scriam la început despre inspirația sculptorului de a face la Târgu-Jiu cele trei opere, dar pentru că asta a fost opțiunea lui, indiferent de ce s-a întâmplat, de ce o să mai fie cu noi, nu ne rămâne decât să murim, fie și cultural, cu ochii pe ele.
Mă gândesc ce noroc a putut avea atelierul său pentru că n-a fost acceptat de statul român. Ar fi fost un dezastru pentru Brâncuși dacă i-ar fi ajuns în România atelierul. Nu ar fi rămas nici măcar un ciocan din el!
În schimb, îmi imaginez câtă cinstire ar da străinii acestui ansamblu de la Târgu-Jiu, câtă circulație culturală ar avea în lume! Occidentul, pe lângă sistemul corect de valorizare, are la bază și mult snobism, și mult spirit comercial în aprecieri, importantă este însă finalitatea acestor demersuri, iar ea este maiestuoasă.
Acest oraș a fost salvat pentru totdeauna de Brâncuși, altfel n-ar fi avut nici un motiv pentru care să existe, pentru care să fie cunoscut.
Marțea trecută pornea de pe un deal al orașului un motodeltaplan care trebuia să aterizeze simbolic și în aplauze la casa memorială “Constantin Brâncuși” de la Hobița. Dar motodeltaplanul s-a prăbușit tot simbolic în Târgu-Jiu, pe o casă!
“V-am lăsat și săraci și proști, v-am găsit și mai săraci, și mai proști!” Este anul 2001. Posibil ca Brâncuși să mai vină pe la noi...

Gazeta de Gorj Nr.4 - 23 februarie-1 martie 2001