Sportul lorzilor, pe deal la Breaza



La Clubul „Lac de verde“ din Breaza s-a petrecut duminica a treia editie a turneului anual de golf organizat de firma Carlsberg. Si-au murdarit pantofii de sport a cite 150 de euro perechea 35 de concurenti. Se aflau pe teren Viorel Catarama, Misu Negritoiu, Dinu Pescariu, Mugur Mihaescu. Si jucatori mai putin celebri, dar mai iscusiti.
Terenul de la Breaza, la cele 25 de hectare ale sale, e cel mai mare din tara, dar e inca puiandru pe linga cele standard, de 30-70 ha. Mai sint doua in tara noastra, unul la Clubul Diplomatilor din Bucuresti, celalalt, la Pianul de Sus, Alba. Amenajarea terenului, inceputa prin ‘99, a durat un an. Sint noua green-uri, cite unul imprejurul fiecarei cupe. Intervalul dintre doua cupe, ce masoara uneori si trei sute de metri, se cheama „tee”. Tot „tee“ se numeste si cuiul de lemn pe care il infigi in pamint sa tina pret de secunde bila, inaintea loviturii. „Green“ este suprafata plata de gazon dimprejurul fiecarei cupe, iar „cupa“ nu-i altceva decit numele nobil al gaurii. Tre’ sa bagi bila in cupa din cit mai putine lovituri. Ai la indemina si un reper scris pe foaia de arbitraj, un numar de lovituri teoretice, din care un jucator socotit bun ar ajunge de la o gaura la alta. Numarul acesta se numeste PAR. Exista tee-uri de cite 3 PAR, dar si cele mai dificile, de cite 5 PAR.

„Handicapul“, dupa dibacie

In turneele acreditate nu poti juca daca nu prezinti un document care sa-ti ateste „handicapul”. Nu-i nici o boala, e doar starea dibaciei tale, calculata ca o medie dupa cel putin 20 de jocuri pe terenuri oficiale. „Handicapul“ este diferenta dintre numarul de lovituri teoretice pe traseele la care ai jucat si numarul de care ai fost tu in stare. Daca la un traseu trebuia sa bagi bila din 24 de lovituri, iar tu ai terminat traseul in 38 de lovituri, se cheama ca ai un handicap de 14. In turneele serioase nu te baga nimeni in seama daca ai un handicap mai mare de 20. Un joc la Breaza se consuma in doua runde, noua cupe dus, noua cupe intors. Adica 18 tee-uri. Terenul se intinde intre doua dealuri, printre care trece un piriias, din care oamenii au tras o bucla sub forma de lac. Pe fundul lacului, zac o sumedenie de bile de golf. Iarba e tunsa uneori si de doua ori pe zi, intr-o tehnica a rasparului, iar in fiecare saptamina sint frezati toti boschetii, prunii, nucii, salciile, asa incit coamele lor sa formeze niste culoare intre doua greenuri, dar nu prea largi, ca sa aiba jucatorii pricini de icnete si de suspine platite in euro. Si injuraturile-s strigate tot in engleza, „Shit!” e cea mai auzita. Terenul este strabatut de un drumeag pe care misuna ca bondarii „golf-car”-urile, masinutele cu doua sau cu patru locuri. Electrice sint alea din filme. Astea de la Breaza merg pe benzina.

5.000 de euro/buletinul de lord

Calitatea de membru al Clubului „Lac de Verde“ se obtine dupa ce cumparati unul dintre cele doua abonamente: individual, costa 2.000 de euro pe an si permite accesul nominalizatului impreuna cu un invitat, partide inclusiv iarna, acesul la golfmobil si la sala de golf pentru antrenament. Abonamentul pentru corporatii costa 5.000 de euro, este valabil un an, permite accesul nominalizatului plus patru invitati.

Nasterea si cresterea golfului

In 1353, pe teritoriul Belgiei de astazi (Flamandia) exista un joc cu un bat si o bila. Si olandezii practicau un sport numit „Kolf“, insa scotienii isi revendica cel mai asiduu originile golfului, sport ce a capatat prestanta in tinuturile Scotiei din secolul al XV-lea. In 1766 s-a infiintat primul club englez de golf, iar in 1856, in Franta, a fost fondat primul club de pe continent. In 1984 s-a format Asociatia de Golf a Statelor Unite. Astazi sint mai mult de 60 de milioane de practicanti activi de golf si aproape o suta de federatii nationale. Cel mai mare numar de jucatori se afla in America – 25 de milioane, urmeaza Asia – 20 de milioane, apoi Europa – 5 milioane. Golful a existat si in Romania, fiind favorizat pe vremea Regelui Mihai, care juca in Bucuresti si la Sinaia. In perioada comunista, golful a fost intrerupt.


Linistea de jargon

Jocul de duminca a inceput la ora 10.00 si s-a sfirsit dupa sase ore. S-a jucat individual, dar asediul la gauri, la „cupe”, se dadea in grupe de cite patru. Golful e un joc cu zeci de reguli, iar peste toate stapinesc cele ale etichetei, cu subgrupele sale, reguli de costum si reguli de onoare. Cele de costum spun ca pantofii de golf, manusa stinga si sapca au fiecare rostul lor. Nerespectarea celor de onoare te poate dezbraca de calitatea de membru al clubului. E musai sa nu vorbesti cind un jucator se pregateste sa loveasca - am vazut cum masinutele s-au oprit pe drumeag cind, linga ele, o doamna isi pregatea lovitura, bila a zburat peste copaci, iar abia apoi bondarii pe benzina s-au carabanit. Sa nu cauti mai mult de cinci minute bila si s-o declari pierduta, desi una poate sa coste pina la 3 dolari. Altminteri intirzii jocul celor din urma. Sa astupi la loc palma de gazon pe care ai jumulit-o dintr-o lovitura neghioaba. Gaura din green se acopera cu o sapaliga ciudata, zisa „ball mark reper”. Si sa tii scorul pentru celalalt. E un jargon formidabil in toate, de la strigatul de atentionare ca poate sa-ti vina o bila in cap de dupa deal, la care jucatorii striga „Four!”, un fel de „Pirtieee!”, pina la numele croselor, care-s 14 la numar in „bag”, sacul de piele al fiecarui golfman respectabil. „Iron“ se cheama crosa pentru jocul lung si scurt, cu marimi intre 1 si 9, „wege“ cea pentru nisip, pentru loburi si scurte, „wood”, in care intra „driverul“ impreuna cu „wood 3”, „wood 5“ si „ wood 7”. Cind ajungi aproape de cupa e o barbarie sa tragi din teaca vreun driver de taranoi, cu care poti arunca bila pina la bulgari. Apuci frumos crosa cea mai mica, aia mai sireata dintre toate, zisa „Cutter”, si cu ea pisti bila cu blindetea cu care cravasezi calul drag.

Intre safari si biliard

Concursul de duminica a fost cistigat de Simion Cretu, locul I, un bag de piele cu niste crose virgine, Ciprian Serbanoiu, un pulover de golf si, abia pe locul al treilea anul acesta, Viorel Coman, o vesta de golf. Coman, un fost profesor de fizica din Alba-Iulia, acum antreprenor in constructii, e socotit cel mai bun jucator de la noi.

Fiecare jucator e ajutat de un copil de mingi care ii cara sacul de crose, cauta mingile pierdute. Copiii astia se numesc „caddie”, si duminca erau vreo 11-12, baietandri din Breaza. Alexandru Boncu, un dolofan cu ochii dupa placintele de la cantina complexului, are 11 ani si lucreaza de cinci ani la clubul din Breaza. Cara dupa el un „bag“ al unui bancher din Bucuresti. La concursurile profesioniste de la televizor, un pusti in postura lui ar cistiga 10 la suta din premiul jucatorului. Aici, ii mai da vreun jucator „cite 200 de mii”. Jinduieste sa ajunga instructor de golf.

Golful la Breaza e o imbinare intre un safari si o partida de biliard. Inainte sa pocnesti bila care o sa zboare peste freza copacilor, tragi cu forta o lovitura in ciorna, adica pe linga bila. Crosa de 700 de euro musca iarba si lepezi nehotarirea miinii inmanusate. Abia la a doua lovitura, te arcuiesti si izbesti cu nesat si teama bila, ca slobozind o carabina in fruntea unui bivol pitit dupa deal. Cind insa jocul se apropie de gaura, de cupa, carevasazica, vinatorii ingenuncheaza. Strimba din nas in cautarea vintului, cer liniste, fiecare calculeaza ceva. Uite-l pe namila de Catarama pitindu-se la citiva pasi de tinta. Isi intinde crosa perpendicular spre steag, se da mai la stinga, mai la dreapta, nu-i prieste, se ridica, ingenuncheaza, iarasi se ridica. E totul un biliard jucat cu picioarele pe masa. Apoi, mai marele peste canapele din tara asta se inconvoaie facind umbra peste micuta bila alba. O lovitura scurta, o piscatura. Bila se rostogoleste, incetineste. Pare ca nu mai are forta chiar aproape de gaura care devine acum, in ochii magnatului, o prapastie. A cazut. Ploua cu risete peste tot greenul. •




Remus Radu - Cotidianul, 30 august 2005