Deși citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzația de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o știam totuși pe această fată care scrie de parcă ar respira.
De parcă literele i-ar fi vitale.
Sunt o facebookista conștiincioasă? Unde am greșit?

Și cum să cunoști mai bine un om, decât citindu-l sau întrebându-l direct?


Așa că:

NIG-Petronela Rotar, suntem doi oameni aflați la mii de kilometri distanță, doi oameni care au în comun cel puțin un lucru: scrisul. Și, da, acest internet fără de care nu ne-am fi știut.
Acest internet pe care îl iubim cu ură și-l urâm cu iubire.
Spune-mi despre relația ta cu el, ai mai fi scris atât de mult dacă nu ar fi existat?
PR-Păi eu scriu de cînd mă știu, existența sau lipsa internetului nu influențează nicidecum asta. Nu aș fi ajuns la cititorii mei fără el, nu aș fi publicat o carte și așa mai departe, dar de scris aș fi scris ca întotdeauna, cu diferența că aș fi scris pentru mine. Așadar relația mea cu el e una extrem de bună, îi datorez multe, e spațiul unde mi-am exhibat pentru prima oară scrierile și în care ele s-au propagat rapid. Așa cum îl văd eu, este un mijloc care poate fi folosit cu înțelepciune, dar și unul care poate deveni nociv, atunci cînd e folosit cu nesăbuință.



NIG-Ai lansat o carte, ,,O să mă știi de undeva,, se numește, o carte care zboară de pe rafturi.
Spune-mi despre această carte.
Ce mai ai în plan?
PR-Da, prima mea carte are un succes pe care eu nu l-am sperat, se vinde bine dar, cel mai important, este primită cu emoție și mare bucurie de cei care o citesc. În plus, bonusul maxim pe care îl poate cere un scriitor, și de critică și lumea literară a fost primită bine, pînă acum, cel puțin. E o carte de texte lirice, poeme și poeme în proză, o carte despre durere, moarte, traume, iubire, suferință și mai ales căutare și regăsire de sine. O carte ca o fereastră larg deschisă, însă spre interior. Ce am în plan? Scriu de zor la o carte de proze scurte, eu estimez că mare parte din ea este deja gata, urmează să mă așez să le adun și să le dau o formă finală, probabil în iarnă se va întîmpla asta, acum încă sunt foarte prinsă cu turneul de lansare și promovare a primei cărți în țară. În plus, nici nu mă grăbesc, dacă aș scoate-o pe a doua prea devreme s-ar canibaliza și nu e deloc înțelept. După ea, va urma un roman care este deja început.



NIG-Acum câțiva ani. un om drag mie, scriitorul Dan Stoica, spunea despre scrisul pe blog: ,,acesta este un curent născut pe net despre care se vorbește încă foarte puțin,,
Cred că în sfârșit am ajuns aici. Un bloger, care inițial a început să scrie doar pentru el pe o pagină virtuală, în speranța că cineva îl va citi, ajunge să fie recunoscut ca și scriitor. Mulți ar strâmba din nas. Trebuie să ai o diplomă să te numești scriitor.
Cât de grozavă este chestia asta?
PR-Eu nu cred că trebuie să ai diplomă ca să fii scriitor. Eu am oroare de diplome, în general. Într-o lume în care toată lumea are minimum 2 diplome, a avea diplomă nu te mai validează în niciun fel. Scriitor, spunea Oscar Wilde, nu e cel care scrie, ci cel care e citit. Internetul nu e decît un suport nou, care a apărut firesc atunci cînd scrisul pe hîrtie a fost înlocuit de laptop, PC, tabletă. Trăim o nouă eră, e în mersul evoluției treaba asta. Înainte de 1400 scriam pe papirusuri, tăblițe, coajă de copac, apoi a apărut și la noi hîrtia. Timpurile s-au schimbat, oamenii citesc și pe internet. Eu nu m-am considerat și nu mă consider blogger. Eu sunt un scriitor care scrie și în spațiul virtual. Sigur că la început am scris pentru mine, dar ceva trebuie că am făcut bine dacă am ajuns să am atîția cititori. Sigur că îmi doream enorm să public și o carte, respectul meu pentru cărți e uriaș, însă asta te face autor publicat, nu scriitor. Scriitor ești sau nu ești. Nu oricine publică o carte este și scriitor. La fel cum nu orice carte este literatură, există cărți și există literatură.


NIG-Petronela, oamenii te iubesc. Îi inspiri, spui tare lucruri pe care mulți doar le gândesc.
Alții cu siguranță te invidiază. Sunt oameni care probabil consideră că scriu mult mai bine și mult mai de demult.Și totuși lumea a năvălit la lansările tale.
De ce crezi că se întâmplă asta?
PR-Oamenii mă iubesc, așa e. Nu știu despre invidie, mă țin departe de orice formă poate căpăta răutatea, nu mă interesează deloc zona asta, cine mă invidiază, de ce, mi-am creat un baraj între mine și mizeria lumii, nu mă poate atinge. Și apoi, există atîta energie bună venită de la cititorii mei încît mă simt protejată. Cu siguranță există oameni care scriu mai demult, mai bine, nu e vina mea că nu au ajuns la public la fel de bine, eu nu mă consider mai bună decît nimeni, nu mă compar, atunci cînd îmi place un alt scriitor contemporan o strig în gura mare, nu mă sfiesc, nu o ascund. Probabil că răspunsul la întrebarea de ce se întîlmplă asta e conținut în întrebarea ta, unul din ele, cel puțin, acela că spun tare ce alții nu au curaj. Dar, din ceea ce îmi scriu cititorii, e mai mult decît atît. Unii se regăsesc pe ei în scrisul meu, altora le place pur și simplu stilul. Eu nu urmăresc nimic în mod programat, eu scriu din mine pentru că nu știu altfel și poate că tocmai lipsa de artificialitate, sinceritatea scrisului meu îi atrage pe oameni către mine.


NIG- Expresia ,,Pizda Romantică,, la Emil Brumaru, m-a atins la lingurică(vorba ta). Când am citit la tine despre ,,Pizda Lirică,, am zâmbit. Zăpăcită rău, fata asta, mi-am zis.
De unde aceasta zăpăceală frumoasă și creatoare?
PR-Eu cred că nu trebuie să ne cramponăm în cuvinte și licențe, atîta vreme cît ele fac parte din limbajul nostru uzual. Licența mea desemnează în mod autoironic o nuanță pe care doar cuvîntul ăsta o poate surprinde. Eu nu urmăresc să șochez, nu mă interesează să scandalizez pe nimeni, dar nici nu mă feresc de cuvinte. Nu există cuvinte vulgare sau cuvinte care să nu fi fost folosite în literatură deja de scriitori mari. Vulgaritatea e în ochiul cititorului, din punctul meu de vedere. Și, ca să răspund și la întrebarea ta concretă, habar nu am de unde, asta sunt, așa cum spuneam și în carte, nu mă mistific, nu mă sulimenesc.


NIG- Þi s-a spus că uneori folosești un limbaj neadecvat pentru o doamnă?:)
(intenționez să păstrez zâmbetul, chiar dacă acest interviu va fi publicat pe un site pretențios)

PR-Nu știu, nu am dat atenție. Așa cum spuneam mai sus, eu nu folosesc un limbaj inadecvat, e plină literatura contemporană de organe și înjurături, nu e cazul la mine. Toată această pudibonderie și agitație din jurul unui singur cuvînt care apare în scrierile mele, mă lasă complet indiferentă. Așa cum am scris în cuvîntul înainte din carte și cuvîntul înapoi de pe blog, cui îi pică greu, e liber să nu mă citească, abia se mai cern așa cititorii. Nu îmi doresc deloc cititori atît de înguști la minte, nu ar înțelege oricum ceea ce scriu eu, așa că e mai bine dacă se șochează și fug, mie una nu o să îmi lipsească.


NIG- Toți țăranii au internet. Uneori îmi cenzurez postările pe FB ca să nu afle maică-mea și țața Ileana din colț, ce scriu eu în virtual. Tu scrii foarte intim și personal. Ai discuții cu ai tăi, așa, de una singură în unele articole.,,Uite tată, mi-ai spus că sunt doar deșteaptă,,... Vorbești despre sfânta bătaie pe care generația noastră a încasat-o cu vârf și îndesat. M-a amuzat și întristat acest lucru.
Când mergi la ai tăi, acasă, cum e? Ce spun, mama, tata... știu și eu... nenea Gheza?
PR-Eu cred cu tărie că nimeni, subliniez NIMENI, nu are dreptul să intervină în scrisul meu sau al oricărui alt scriitor. Nu suntem lăutari pe bani ca să ne spună cel care aruncă cu banul ce să cîntăm și ce nu. Așadar, o singură dată am avut această discuție cu ai mei, atunci cînd le-am spus exact același lucru. În plus, nu sunt singurul scriitor care se expune, îmi vin în minte sute de exemple în acest moment. Cum era dacă lui Miller îi zicea mă-sa că nu e frumos să scrie așa?



NIG- Citindu-ți unele articole, mi-a venit în minte un cuvânt. În engleză, pentru că în românește nu sună nici pe departe atât de real. ,,Broken,,
Astăzi ești un pic mai departe de toate lucrurile care te-au frânt. Cred că cioburile s-au mai lipit, deși cicatricea nu se va topi niciodată. Încă mai ai momente când te simți așa cum mi-ai părut mie, broken?
PR-Dimpotrivă. Nu am fost niciodată broken. Nu m-am simțit niciodată broken. Nu am deloc structură de învinsă, sunt o învingătoare pînă la capăt. Pe mîna mea scrie alive, nu broken.


NIG-Ești o fată frumoasă. Chiar mă gândeam că în curând o să văd fete, care până mai ieri își revărsau cosițele, tunse a la Petronela. Și ești o mamă tânără. Ai două fete la fel de frumoase.
De ce se lovește o mamă singură în România zilelor noastre?

PR-De nenumărate obstacole și prejudecăți. Dar eu am ținut cu dinții de principiile mele și m-am descurcat. Greu, uneori foarte greu, dar mi-a ieșit


NIG-Ești de fel o luptătoare. Vrei să schimbi lumea, să schimbi regulile tâmpite și să luminezi, așa cum poți, mințile nu tocmai luminate. Te înfurie sistemul școlar, te dezgustă mardeiașii.
Pari dură uneori.
Și totuși, eu simt o sensibilitate sporită. Un interior în care un bărbat trebuie să pășească atent și tandru. Dincolo de învelișul cool, care ,,ține la miștouri,,
Ai ceva din sălbăticia florilor de câmp dar și ceva din fragilitatea unei orhidee.
Ce faci când rămâi fără ,,apă,,?
PR-Nu am rămas niciodată, nu știu cum e. Îmi fabric singură apa, e simplu…


NIG-Ai scris vreodată ceva ce ai regretat a doua zi, dar deja era prea târziu ca să-ți mai retragi articolul?

Nu, nu regret nimic din ceea ce scriu și în afara unui singur text pe care l-am retras pentru că mi-a cerut cineva, nu s-a întîmplat niciodată să simt nevoia să retrag ceva ce am scris.

NIG-Personal, cred că fetele tale nu au nevoie să-și aleagă alt model de viață. Ai venit de la țară, unde nu toate au fost ca pe roze, ai trecut prin iaduri extrem de personale, dar astăzi ești dreaptă, frumoasă și mai ales alive.
Care este sfatul de care ți-ai dori ca puștoaicele tale să țină cont?
PR-Să își rămînă fidele lor înseși. True to themselves, cum spune englezul. Mi se pare cel mai important lucru.

NIG-Petronela Rotar sunt convinsă că zilele astea ți s-au pus multe întrebări.
Spune-mi, ce ai vrea sa fii întrebată și n-ai fost?

PR-Wow, chiar am fost întrebată o mulțime de lucruri. Uite, nu m-a întrebat nimeni dacă mie îmi place cartea pe care am scris-o…

NIG-Petronela Rotar, ție îți place cartea pe care ai scris-o?

PR-Acum da. Cînd fac lecturi publice îmi place să o citesc... mă tem să nu vină o zi în care să simt nevoia să mă dezic de ea, să nu îmi mai placă.

NIG- M-a apropiat de tine, de scrisul tău, un ceva indefinit. Și eu sunt de la țară și eu am înfruntat orașul, același oraș, și pe mine viața m-a transformat din copil în adult mult prea devreme, deși nu a folosit nici pe departe aceleași metode...
Lumea este mică și dacă nu aș ști sigur că te-am cunoscut virtual acum mai puțin de-o lună, aș spune cu mâna pe inimă, că te cunosc de undeva.
Îti doresc sa ți se împlinească dorințele secrete. Să-ți fie fetele sănătoase și norocoase.
Îți doresc iubire. Iubirea aceea frumoasă și tandră, nebunească și liniștită pe care fiecare femeie cu F o merită.
Ce vin vom ciocni când ne vom întâlni în Brașov?

PR-Oh, un vin Liric, desigur, ce altceva ar putea să bea două poete? Un vin moldovenesc foarte bun, premiat, o să îți placă!

NIG-Eu îți spun de pe acum ,,Noroc! Să fim iubite,,:)

***

***Interviu realizat în exclusivitate pentru New York Magazin de Nuța Istrate Gangan***