Zdreanță & Company














Mărturisesc că aceste câteva pagini sunt rezultatul unei experiențe din cele mai neobișnuite. Într-o seară priveam la portretul meu fotografiat din clasa întâia E asta chiar țin minte, iar în ochii copilului puteam citi din poveștile celor o mie si una de nopți puteam vedea minciuna lui Tartarin din Tarascon, basmele românești , lumina din ochii mei imortalizată în 1987 conținea destul de multe lucruri deștepte, din cauza asta am ieșit în poză foarte bine.
Un demers precum acela de-a scrie o carte pentru copii are mereu la bază o realitate imediată ce implică în mod evident un copil, fie el progenitura scriitorului sau copilul unor oameni apropiați acestuia, opera e făcută cu dedicație și implică mai mereu necuvântătoarele preferate de cel mic sau chiar mai mult, cunoscute de el, animalele lui de exterior sau de interior.
Îmi propun in paginile ce vor urma sa fac un studiu comparativ între poezia lui Tudor Arghezi și scrierile de aceeași factură ale unor scriitori despre care n-ai fi crezut vreodată că și-ar fi dedicat din timpul lor unor asemenea porniri să le spunem infantile
În majoritatea lor cărțile celebre copilăriei conțin aventuri, câștiguri nesperate, visuri de om mic de-a cuceri lumea , tot felul de scorneli și intrigi unde copii fac pe detectivii pricepuți, oare cine nu și-l amintește pe Tom Sawyer și pe amicul lui Huck Finn sau pe aventurierul baron Munchausen, pe lacomul mincinos Tartarin din Tarascon sau pe marele Gulliver și pățaniile lui în țara liliputanilor, ce copil n-a suspinat când a citit Edmondo de Amicis, povestirile lui triste l-au inspirat pe rusul Maxim Gorki să scrie o povestire veselă despre cum n-au înghețat un băiat și o fetiță în noaptea de Crăciun sau să fi fost povestea de Crăciun a lui Charles Dickens, sau poate povestirea despre fetița cu chibrituri, oricum domn Maxim recunoaște că s-ar putea să fie toate la un loc pentru că el înrudește oarecum genul.
Povestirile sau poeziile, adaptările teatrale sau cinematografice adresate puștilor fie ca sunt in cheie realistă sau fantezistă au toate în comun un ceva și anume învățătura, o piatră bună la temelia viitorului caracter al infantului și conform unei judecate logice – cu cât mai multe asemenea lecturi cu atât mai multe povețe și respectiv pietre pentru o fundație pe care se poate construi un caracter de neclintit în judecățile lui.

Pe lângă acești autori să le spunem consacrați ce și-au dedicat aproape întreaga pricepere scriind cărți pentru copii sunt și câțiva scriitori consacrați unii chiar câștigători ai premiului Nobel, oameni care s-au ocupat cu literatura la modul excepțional și despre care n-ai fi crezut că s-ar fi putut ocupa și cu scrieri pentru prichindei, decât poate numai dintr-un capriciu – asta fară să aducem minimalizări genului de literatură despre care vorbim - scriitori despre care ne vom ocupa în următoarele pagini prin comparație cu unul dintre cei mai buni poeți români ce s-a ocupat și cu literatura pentru copii referindu-ne în speță la Tudor Arghezi. Amintim și alți poeți români de calibru care au făcut acest lucru, George Topîrceanu sau Gellu Naum fiind câțiva dintre ei.

T.S. Elliot – Cartea lui moș Oposum despre pisicile poznașe.
În 1930 la editura prestigioasă Faber and Faber Limited din Londra a apărut cartea Old Possum’ s Book of Practical Cats, fără ilustrații , ilustrațiile fiind făcute de Nicolas Bentley abia zece ani mai târziu, cartea suferind îmbunătățiri pe tot parcursul ei.
•
E drept că nu ți l-ai fi imaginat pe T.S. Eliot în rolul povestitorului așezat, înțelept, răbdător, împărtășind finilor săi peripeții create special pentru ei, inițial în scrisori. Se vede treaba că pisica e la mare cinste universală dacă atâția ochi ageri și atâtea condeie de soi s-au aplecat cu un surâs tandru asupra făpturii ei cu tors hipnotic și cald, amestec de grație și viclenie, de drăgălășenie și cruzime, de docilitate și imprevizibilitate, de omenesc, pur și simplu.
Variantă englezească a autohtonului Arpagic, acest volum conține poeme care au inspirat realizarea celebrului musical Cats, cel mai longeviv spectacol de gen din toate timpurile.
În varianta originală a titlului apare cuvântul „practical”, tradus la noi prin „poznașe”. „Practical” trimite mai mult la caracterul de mască a personajului, la directa legătură cu realitatea, pe când „poznașe” implică în primul rând dimensiunea ludică. E de gândit dacă se poate găsi un echivalent româ nesc mai apropiat.
Dar să nu mai lungesc vorba și să trec la conținut. În prefață se precizează că unei pisici îi trebuie trei nume diferite: primul, pentru uzul familiei; al doilea, cât mai bizar, pentru popularitate și spectacol; al treilea, cu totul secret, este știut doar de ea însăși. De aici, de la straturile misterului onomastic până la jocul de cuvinte nu mai e decât un pas:
“Când zăriți vreo pisică adâncită-n meditație
Motivul, vă zic, e același mereu-și anume:
Mintea sa e pierdută în sacra contemplație
A gândului la gândul la gândul la propriu-i nume:
Inefabilul efabil
Efaninefabil
Adâncul, de necercetat, singularul său nume.”
Versurile sunt grupate pentru a se realiza portretul individual al fiecărui personaj: Tanti Pisi-Pozna, numită Janaceatărcată, care învață șoarecii să cânte, să croșeteze și să bată profesionist pașii de step; Răgetdetigru, zis și Teroare pe Tamisa, un pirat scăpătat care ajunge să fie omorât de Siamezi, dușmanii săi de moarte; Ram Tam Toană cel sucit și enervant de capricios; Spargotac și Zbârlipisici cuplu de carobați dar și de hoțomani versați ce operează în zona Victoria Grave etc.
Nu putea lipsi vechea rivalitate dintre câini și pisici, înfruntarea dintre clanurile Mopșilor și a Șpiților, a Pekiilor și a Poliilor care blochează traficul metropolei. Cel care îi înspăimântă teribil pe scandalagii nu e un dulău aprig, așa cum te-ai putea aștepta, ci Zarvămâț, un exemplar macho a cărui apariție topește în derizoriu prezența Câinelui Polițist. Specia se completează cu scamatorul șarlatan Domnul Mistofelis, cu gangsteri și cu artiști scăpătați de tipul lui Gus, zis și Asparagus, cu mondenul gurmand Plesnifor Jones, cu Neamdesmântânilă, cu Moș Deuteronomie. După ce ți se face cunoștință cu atâția eroi, trebuie să ai grijă: cu o pisică nu relaționezi așa ușor, ci trebuie respectat codul dublu al ad-dresării pentru a putea cuceri pretențioasa felină. Cel care păzește porțile editurii Faber & Faber, de care numele lui Eliot se leagă inseparabil (aici a fost publicată cartea pentru prima oară, în 1930) este Motanul Morgan, singurul personaj care se autoportretizează. Dacă vreți ca pisica să vă devină ascultătoare și fidelă pe viață, trebuie să cercetați mai mult asupra problemei inefabilului, să îi descoperiți numele acela ascuns; dacă nu, puteți să îi inventați voi unul cât mai ademenitor, cu silabe la fel de șerpuitoare ca trupul ei înseși.
Personajele nu sunt integrate într-o narațiune adevărată, în aventuri propriu-zise. Cartea se reduce mai mult la o colecție de portrete realizate într-un limbaj savuros, de personaje care intră și ies din spațiul ficțiunii ca de pe scenă, de aici și potențialul dramatic al textului.
Cred că un regizor priceput ar putea cu siguranță să facă și din prisaca lui Tudor Arghezi un spectacol extrem de reușit mai ales că textul lui Arghezi oferă această posibilitate la fel cu textul lui Elliot. Prisaca o carte plină de personaje pe care le-am putea face memorabile în mințile celor mici ar merita o astfel de abordare practică mai ales în acest început de secol unde chiar există o șleahtă bună de regizori tineri și talentați.
Spre deosebire de pisicile lui Elliot care împrumută din toată panoplia viciilor umane de la alcoolism la furtișag de la preacurvie la lene, violență, capricii, proastă creștere – personajele din prisaca sunt puțintel mai cuminți.
Fie că e Tâlharul pedepsit, sau poate hoțul de Zdreanță, cei mai fioroși din carte, eroii lui Arghezi nu comit infracțiuni ei doar ce fac numai boacăne ceea ce le conferă chiar o aureolă comică, aici nimic nu e chiar atât de grav ca în cartea lui Elliot nu avem niciun Răgetdetigru care să se bată ca un celebru smardoi si nici un Mac Carrie motanul misterios, criminal, de neprins de Scotland Yard.