agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4856 .



Influența Uniunii Mediteraneene asupra negocierilor Turciei cu Uniunea Europeană
presa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dan Mureºan ]

2007-09-20  |     | 



Obiectivul Turciei de a se integra în Uniunea Europeană devine mai greu de îndeplinit odată cu apariția ideii de Uniune Meditaraneană. Conform spuselor Președintelui Franței, Nicolas Sarkozy, Turcia reprezintă unul dintre principalii membrii ai acestei viitoare Uniuni. Din motiv că Turcia nu este situată în Europa, Franța propunea acesteia, ca alternativă la integrarea în Uniunea Europeană, formarea acestei Uniuni Mediteraneene. Astfel, interesele diferite ale celor două state, Turcia și Franța, anume integrarea în Uniunea Europeană, respectiv creearea Uniunii Mediteraneene, (cu scopul de a controla zona mediteraneană în defavoarea Statelor Unite), au dat naștere până acum unor conflicte de idei între cei doi actori politici fără a se ajunge la un punct comun. Prin urmare, inițiativa franceză, pe lângă moștenirea colonială comună a unui important segment al statelor vizate (Maroc, Algeria, Tunisia, Mauritania, Senegal, Liban și Siria fiind foste colonii franceze), a fost luată din ambițiile Franței de a juca rolul predominant în politica Uniunii Europene în lumea musulmană arabă, ca un răspuns la limitarea importanței politice a Franței de către Statele Unite și unii dintre aliații săi. Obsesia antiamericană a politicii externe promovate de Paris în regiunile musulmană, arabă și turcofonă se regăsește și în inițiativa Uniunii Mediteraneene, partea franceză urmărind excluderea Statelor Unite ale Americii și a Regatului Unit din procesele decizionale ale noii structuri. Acestor sfere de interes li se adaugă alți actori politici, precum Cipru, Spania și Italia, care împiedică luarea unei decizii concrete din partea Turciei și Franței menținând în continuare această stare de tatonare, în speranța reciprocă a unei complaceri din partea celuilalt; astfel, Franța speră ca Turcia să renunțe la ideea integrării în Uniunea Europeană, iar Turcia speră într-o reluare a negocierilor începute în 2005, negocieri întrerupte momentan din cauză că aceasta nu recunoaște Republica Cipru, stat membru al Uniunii Europene.

Inițial, odată cu alegerea sa ca președinte al Franței, Nicolas Sarkozy s-a pronunțat pentru un parteneriat strategic între UE și Ankara, respingând ideea unei aderări a Turciei la Uniunea Europeană. Mai apoi, președintele francez a propus crearea unei Uniuni Mediteraneene, din care să facă parte țările riverane Mării Mediterane ce nu sunt membre ale Uniunii Europene, așadar și Turcia. Ulterior, președintele francez Nicolas Sarkozy a evocat posibilitatea relansării negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, reafirmând, totuși, că ar prefera o „asociere” între UE și Ankara. Într-un discurs dedicat prezentării priorităților diplomației Parisului, șeful statului francez a spus că „Franța nu se va opune deschiderii de noi capitole de negociere între Uniunea Europeană și Turcia în lunile și anii care vor urma, cu condiția ca aceste capitole să fie compatibile cu cele două viziuni posibile asupra relațiilor lor viitoare - fie aderarea, fie o asociere cât mai puternică posibil, fără a se ajunge la o aderare”.

Turcia, membră NATO, semnatară a unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, a aplicat pentru statutul de membru în 1987. Poziția geografică și istoria politică ale acesteia au condus la o ezitare îndelungată a UE înainte de a răspunde pozitiv aplicației. Totuși, în octombrie 2005, Consiliul European a început negocierile de aderare cu Turcia. În cazul acestui stat nu s-a fixat încă o dată pentru intrarea în vigoare a unui eventual tratat de aderare la sfârșitul negocierilor. Turcia se află într-o poziție incomodă, fiind presată de Bruxelles să urgenteze reformele în privința drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Situația Turciei a devenit și mai complicată cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană a încetinit ritmul procesului de extindere, odată cu aderarea României și Bulgariei. Astfel, prioritățile UE, înainte de a accepta noi membri, se conturează în jurul îmbunătățirii capacității de funcționare a instituțiilor europene, a revizuirii bugetului european, respectiv încheierea reformei instituționale.

Turcia a obținut statutul de candidat oficial la UE la Consiliul European de la Helsinki din decembrie 1999, iar la Consiliul European din decembrie 2002, i-a fost oferită pentru prima dată, perspectiva concretă a începerii negocierilor de aderare. În formularea acestei decizii, liderii europeni au avut în vedere reformele importante pe care Turcia le-a adoptat ulterior momentului decembrie 1999, în vederea îndeplinirii criteriilor de la Copenhaga. Decizia Uniunii Europene, din 11 decembrie 2006, de a continua procesul de negociere cu Turcia demonstrează hotărârea Uniunii de a-și respecta angajamentele asumate și de a rămâne deschisă dialogului constructiv. Se așteaptă ca procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeană să fie unul de durată, Turcia având de parcurs în continuare un drum lung al transformării. Succesul sau eșecul acestui proces va avea consecințe majore pentru Europa, având în vedere rolul esențial al Turciei în asigurarea stabilității economice și politice a continentului. De aceea, eforturile Turciei de integrare în "familia europeană" trebuie încurajate și sprijinite.

Procesul aderării, care se va finaliza probabil peste zece ani, va avea ca rezultat, printre altele, o Europă cu aproape 90 de milioane de musulmani. Evaluarea performanțelor și ritmul de integrare a Turciei în structurile comunitare trebuie să se bazeze pe principiile meritelor proprii și condiționalității. Abdullah Gul, ministrul de Externe al Turciei a subliniat că țara sa „a început discuțiile pentru aderarea la Uniunea Europeană și se află într-un proces de negociere, iar impunerea de obstacole acestui proces ar însemna nerespectarea înțelegerilor încheiate anterior“. Mass-media pro-europeană din Turcia a reiterat importanța negocierilor de aderare pentru democratizarea țării, după ce autoritățile și armata, extrem de influentă în viața politică și economică turcă, au fost obligate să adopte o serie de reforme politice și sociale extrem de importante. Conform mediilor politice de la Ankara, actualul guvern condus de Recep Tayip Erdogan are nevoie de confirmarea de către Bruxelles a progreselor din procesul de negocieri pentru consolidarea controlului asupra parlamentului unicameral turc. Apropiatele alegeri legislative și prezidențiale din țara majoritar musulmană obligă principalul partid din Turcia, AK, avându-și originea în islamul politic turc, să caute soluții diplomatice pentru evitarea oricărui blocaj. „Turcia este o țară care a început negocierile de aderare la UE. Aceste negocieri au debutat pe baza unei decizii a UE adoptate în unanimitate, așadar și de Franța“, a mai declarat Abdullah Gül. Se înțelege faptul că blocarea procesului de negocieri ar avea consecințe negative pe toate planurile, în mod deosebit asupra progreselor reformelor din Turcia.

Președintele francez Nicholas Sarkozy, care și-a exprimat cu hotărâre opoziția față de aderarea Turciei la Uniunea Europeană, a sugerat formarea unei Uniuni Mediteraneene ca alternativă. Aceasta va reuni țările din Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord care au deschidere la Marea Mediteraneană într-o comunitate economică după modelul fazei incipiente a Uniunii Europene. Propunerea a devenit subiect de dezbateri aprinse în Europa și în întreaga lume. Ideea unei Uniuni Mediteraneene nu este nouă. Aceasta circulă în rândul țărilor europene de peste un deceniu. Totuși, Turcia nu a fost niciodată o temă centrală în discuții, acestea concentrându-se asupra soluționării problemelor legate de imigrația în Europa și de sporirea extremismului islamic în rândul țărilor africane și arabe din regiune. Criticii propunerii declară că Sarkozy caută pur și simplu un pretext convenabil pentru a împiedica aderarea Turciei și altor țări candidate din Balcani la Uniunea Europeană. Mai mult de atât, propunerea lui Sarkozy, este considerata de mulți o tentativă a Franței de a-și spori propria influență în Marea Mediteraneană prin limitarea Uniunii la statele de coastă, excluzând astfel rivalii săi europeni din acest proiect.

Michelle Emerson, asociat senior cercetator fellow la Centrul pentru Studii Politice Europene a spus că UE ar putea lua în considerare divizarea Politicii de Vecinătate între ramurile de est și de sud, însă implementarea unei structuri separate a Uniunii Mediteraneene ar provoca probleme majore. Mecanismele pentru statele de pe litoralul Mării Mediteraneene (de exemplu din politica comercială, politica ajutoarelor, justiție și afaceri interne), folosite doar pentru statele de coastă ar provoca o mare dezordine în cadrul Uniunii Europene. Ar însemna subminarea și practic distrugerea Politicii de Vecinătate și Procesului Barcelona, ar submina de asemenea foarte multe instrumente practice ale competențelor Uniunii Europene.

Proiectul ambițios pe care Nicolas Sarkozy intenționează să-l materializeze urmărește, în primul rând, adâncirea dialogului dintre Europa și zona mediteraneeană și, în același timp, cel dintre Uniunea Europeană și Africa de Nord. Din acest motiv, Uniunea Mediteraneană va avea ca scop o colaborare strânsă cu Uniunea Europeană, concretizată, printre altele, în înființarea unor instituții comune. Din punct de vedere politic, Uniunea Mediteraneană va avea un rol bine determinat în ceea ce se cheamă "politica arabă" a Franței, în procesul de pace din Orientul Mijlociu, dar și în găsirea unor soluții pentru conflictul israeliano-palestinian. Pilonii de susținere a viitoarei uniuni sunt, în primul rând, co-dezvoltarea, care să înlocuiască interesele divergente cu cele convergente.






Revista Tribuna, octombrie 2007

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!