agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5435 .



In memoriam Petre Stoica
presa [ ]
15 februarie 1931 - 20 martie 2009

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [angela furtuna ]

2009-03-22  |     | 







Petre Stoica, Botoșani, ianuarie 2005 la Zilele Eminescu, Arhiva Angela Furtună.

Plouă argintiu și toate se înnegresc
și lemnul crucii și chipul tău de fecioară
perdeaua atârnând afară putrezește, e steag
de doliu – albinele au băut polen otrăvit
vine seara cu lumini de mucegai și rugină
cresc negri bureți pe indicatoarele drumurilor
și bâjbâind intrăm deodată în somn
ploaia ne întunecă până și stelele din vis
dormim îmbrățișați ca să nu rătăcim
și când ne trezim e iarnă de mult
memoria noastră neagră naște pietre albe
ești încă tu și foarte palidă mă întrebi
de ce acum


O casetă cu șerpi, 1979
În antologia Carnaval Prenocturn, Ed. Cartea Românească, 2004



Petre Stoica a fost mereu înconjurat de prieteni: aici, cu Gellu Dorian, Angela Furtună, Nicolae Tzone - Botoșani, 2005, Arhiva Angela Furtună


Creator al unui univers liric de o mare bogăție, de un rafinament ce riscă a scăpa ochiului grăbit, înșelat de subterfugiul simplității, de alura lipsei de pretenții, Petre Stoica ni se înfățișează nu numai drept un poet dintre cei mai originali în peisajul literar actual, ci și un important, probabil cel mai important ferment al înnoirii acesteia în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Gheorghe Grigurcu, 1986

De la Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, la Ion Negoițescu și Gheorghe Grigurcu, de la Nicolae Manolescu la criticii tineri, asupra scrisului lui Petre Stoica au pronunțat propoziții memorabile toate numele însemnate ale foiletonului de întâmpinare. Trebuie să recunoaștem în aceste gesturi nu numai valoarea poetului, ci și prezența lui benignă, reconfortantă, civilizatorie, uneori pitorescă, într-o viață literară care și-l poate recunoaște drept unul dintre cavalerii ei fără pată și reproș.

Cornel Ungureanu, 1997

Fragmente din opera sa: "Arheologie blândă" (1969), "Melancolii inocente" (1969), "O casetă cu șerpi" (1970), "Bunica se așează în fotoliu" (1970), "Sufletul obiectelor" (1972), "Trecătorul de demult" (1975), "Iepuri și anotimpuri" (1976), "O nuntă de cenușă" (1977) "Copleșit de glorie" (1980), "Un potop de simpatii" (1978), "Prognoza meteorologică" (1981), "Întrebare retorică" (1983),"Numai dulceața porumbelor" (1985),“Tango și alte dansuri" (1990), "Visul vine pe scara de serviciu" (1991), "Piața Tien An Men II" (1990), "Manevrele de toamnă" (1996), "Insomniile bătrânului" (2000) și "Vizita maestrului de vânătoare" (2002)...





- Unde se duc poeții când se duc, dragă Petre Stoica?

- Îngerul mărunțel dispare în oul din care a ieșit

eternitatea ni se oferă drămuită...



Un album Petre Stoica însoțit de prieteni de murit mai târziu: Ion Pop, Gellu Dorian, Mircea A. Diaconu, Angela Furtună, Nicolae Tzone, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Ilie Constantin, Șerban Foarță, Vasile Spiridon...La Botoșani, ianuarie 2005:



http://s300.photobucket.com/albums/nn21/Angela-Furtuna/PETRE%20STOICA/?action=view¤t=80abbbac.pbr



Angela Furtună

22 martie 2009




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!