Franța – Germania. Cele două națiuni s-au confruntat și înainte cu 90 de ani. La Verdun. Rezultatul a fost de egalitate: sute de mii de morți de ambele părți, fără câștiguri substanțiale de teren. Unul din atacurile a avut loc în zorii zilei de 23 iunie 1916. Nemții au atacat cu 30.000 de soldați. Printre ei au fost și ostașii Companiei a 4-a din Regimentul de Infanterie nr. 10 „Regele” din garnizoana Ingolstadt. Ziarul INGOLSTÄDTER ZEITUNG din 27 iunie 1916 a scris despre acest eveniment: „Un ecou deosebit a avut sâmbăta trecută vestea despre victoria nouă și deosebit de importantă la frontul de la Verdun mai ales la populația Ingolstsdt-ului, fiindcă unul din regimentele vitejești din Ingolstadt, Regimentul nostru onorabil de Infanterie nr. 10 a stat la vârful atacului care a înlesnit pătrunderea atât de adâncă în liniile de apărare ale inamicului.... Acum a avut și al nostru Regiment de Infanterie nr. 10 „Regele”, al cărui oraș de garnizoană Ingolstadt e, ceea ce ne umplă cu o mândrie deosebită, parte de evidențierea specială de a fi amintit cu cuvinte de laudă în raportul de armată.” În practica nemiloasă a războiului bilanțul Companiei a 4-a a fost mult mai prozaic: din 80 de oameni au supraviețuit 15 și până în mijlocul lunii iulie INGOLSTÄDTER ZEITUNG a înserat anunțuri de deces ale victimelor acestei „victorii grandioase”. Cei mai mulți au fost băieți de 19, 20, sau 21 de ani, scrie Daniel Meixner într-un eseu cutremurător, apărut în DONAUKURIER din 25 iunie 2006, ziarul local din Ingolstadt. + + + + + + Oricum se va termina finala Campionatului mondial de fotbal, Franța – Germania, rezultatul va fi de o egalitate mai fericită decât cea de acum 90 de ani. Va fi, indiferent de rezultat, o victorie a păcii și un triumf al bucuriei de a-și putea măsura forțele pe un teren de joc și nu de luptă armată. ? ? ? ? ? ? Aceste rânduri le-am scris la începutul săptămânii și acum stau mărturie pentru acea trăsătură a fotbalului care face din el cel mai iubit joc din lume: imprevizibilul absolut.

La începutul lui martie 1916 germanii l-au prins la Douaumont pe căpitanul Charles de Gaulle. Era ușor rănit. După ce s-a vindecat într-un spital din Mainz, a fost reținut în lagărele de prizonieri din Osnabrück/Germania și Scuczyn în Lituania. În septembrie 1916 a fost internat la cea mai temută închisoare pentru ofițeri din Germania: Ingolstadt. În ciuda tuturor măsurilor speciale de bază Charles de Gaulle a reușit să evadeze. A ajuns însă numai până la Ulm – deci o luase pe Dunărea în sus – unde a fost prins și readus la Ingolstadt. De acolo a fost transferat în alte patru lagăre pentru deținuți de război. Biografii lui consemnează tot atâtea evadări eșuate. Încercarea de evadare din Cetatea Wülz la Weißenburg/Bavaria seamănă foarte mult cu cea a Contelui de Monte Cristo din romanul lui Alexandre Dumas (1802-1870). Acolo a apucat la 11 noiembrie 1918 și sfârșitul războiului. Ca orice ofițer, a primit și el un bilet de tren clasa a 3-a via Franța. N-a fost însă prea încântat de această declasare și și-a cumpărat cu bani împrumutați un bilet pentru clasa a 2-a cu care s-a întors în Franța. + + + + + + Mândru și plin de demnitate națională, exact așa cum se cuvine unui viitor președinte al Franței.

Trei propoziții, zi trei certitudini, dintr-un articol despre școlile generale din Germania. Articolul a fost publicat în ziarul de economie AKTIV (10 iunie 2006): „Conform studiului de cultură generală Pisa fiecare al doilea elev de școală generală în vârstă de 15 ani nu e în stare să înțeleagă chiar texte simple. [...] În curtea școlii se vorbesc 20 de limbi. [...] Mulți părinți se achită tot mai puțin de sarcinile lor de educație, în același timp cresc cerințele învățământului profesional.” + + + + + + Așa iau naștere cercuri vicioase de viață.

În anul 1939 scriitorul Heinrich Mann (1871-1950) s-a căsătorit împotriva tuturor constrângerilor din partea unor pături sociale și a familiei cu doamna de bar Nelly Kröger. Nepotul lui, Saranam Ludvik Mann, este mândru de faptul că bunicul său a dat prioritate vocii dragostei. Într-o locuință din Berlin-Schöneberg acest urmaș al unuia din cei mai mari scriitori germani conduce un studiou de tantra-sex. DIE ZEIT scrie: „Nepotul vrea să elibereze omenirea de pipernicirea senzuală și sexuală. A deveni fericire pură, asta este țelul lui de viață, și când mă rog e fericirea mai mare decât în momentul orgasmului?” Împreună cu societatea Tantra, pe care a înființat-o tot el, S. L. Mann a cumpărat și o insulă mică în Oceanul Atlantic, insulă pe care oamenii vor trăi numai din dragoste. + + + + + + Mărul nu cade departe de trunchi, spune un proverb german.

O statistică arată că în anul 2004 un număr de 150.667 de cetățeni germani și-au stabilit domiciliul stabil în străinătate. Unii au fost trimiși de firmele lor, dar mulți au emigrat definitiv, fiind nemulțumiți de starea lor socială în Germania. Bănuiesc că anul acesta numărul lor va fi mai mic, fiindcă un popor care se poate bucura atât de nebunește pentru un loc 3 la un campionat mondial de fotbal este fără îndoială pe un drum bun + + + + + + dacă reușește să conserveze câte ceva din atmosfera perioadei 9 iunie – 9 iulie 2006.