agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-09 | |
“Nimeni nu este mai presus de lege!” articol din Constituția României
Articolul de mai jos este o ficțiune. După cum cititorul își poate da ușor și bine seama, în spitalul Elias din București personalul spitalului își face ireproșabil datoria Am avut pentru câteva săptămâni tatăl internat în spitalul Elias din București. Ca să evit orice neînțelegeri cu privire la atenția de care merita să se bucure tatăl meu în spital, am mers la medicul care se ocupa de el, l-am rugat să aibă grijă de tata, și i-am oferit un plic cu bani. Medicul mi-a spus: “Noi nu cerem! Noi oferim!”, și m-a condus afară din cabinet, politicos. Am admirat modul elegant de tratare a pacienților în spitalul Elias, și am băgat plicul în buzunar. Am mers apoi la cabinetul asistentului șef, cu alt plic pregătit, pentru personalul inferior. Asistentul mi-a spus: “Noi nu cerem! Noi oferim!” și m-a condus, politicos, afară din cabinet. Încă odată, am admirat profesionalismul personalului medical în Spitalul Elias. Au trecut zilele. Tratamentul prescris de medic, la ore fixe de administrare, nu era administrat de nimeni. În zadar tata aștepta să vina la el un asistent sau o asistentă; nu venea nimeni. În zadar mergea tata după ei, și îi ruga să vină să îi administreze tratamentul. “Venim! Imediat!” era răspunsul. Și nu venea nimeni. În zadar cerea să îi fie schimbat un cearceaf. “Imediat!” era răspunsul. Treceau zilele, Și nu era schimbat. La noile mele vizite la cabinete, cu plicurile pregătite, medicul și asistentul șef continuau să mă asigure: “Noi nu cerem! Noi oferim!” Nu mai înțelegeam nimic. Într-o bună zi, mă învârteam revoltat, nedumerit, și bolnav deja de nervi, în jurul porții spitalului Elias. Paznicul a venit la mine și m-a întrebat: “Doriți ceva?” “Da”, i-am răspuns. “Un regim omenesc în spital pentru tatăl meu, care este internat. “ “Înteleg”, a spus paznicul.”Ați cerut cuiva, bon fiscal?” “Nu !” am răspuns, contrariat. “Ce naiv sunteți! Când mai dați cuiva din personalul spitalului un plic, un pachet de țigări, de cafea, spuneți-le că vreți să vi se ofere bon fiscal!” I-am mulțumit portarului, și i-am cerut bon fiscal. I-am dat un plic, și nu am primit nimic. De atunci încolo, treburile au mers ușor: ceream bon fiscal, serviciul solicitat era îndeplinit imediat, și nu primeam bon. Înteleg acum și de ce președintele celei mai legiuite țări din Europa s-a operat în străinătate. Este un om mândru. Este sub demnitatea Excelenței Sale să ceară, un bon fiscal, măcar. Să trăiți legal!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate