agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-07 | |
SIMEON AL DRAGOSTEI
motto: "Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut" (Iisus Hristos) Citisem în “Viețile Sfinților” viața cuviosului Simeon Stâlpnicul. Cel ce timp de 80 de ani s-a mucenicit stând pe un stâlp și rugându-se bunului Dumnezeu.Răbdând. Pentru că reușeam să țin post, dar nu post negru, în câte o zi de miercuri sau vineri, ori chiar luni, de la o vreme încoace, gândeam despre mine însumi, ca un păcătos, că mă aflu deja pe calea sfințeniei. Citirea vieții sfântului Simeon m-a cutremurat. Mi-a arătat nevoințele cumplite trăite de un plăcut al Domnului. Mi-a arătat deșertăciunea și fățărnicia gândurilor mele de a-I fi plăcut. Vai, cît puteam să fiu de nemernic și mărunt! Am plecat de la serviciu iluminat de furnicia mea în fața lui Dumnezeu. M-am oprit pe drum la o biserică. Era închisă. Am citit la un avizier Decalogul tăcerii. Dacă nu ai nimic valoros de spus, să taci. Să taci. Și să faci binele. M-am închinat și mi-am continuat drumul. Un cvartal de blocuri. Câteva tomberoane de gunoi. În fața lor, cu adidași negri, blugi negri, și un pulovăr negru, un tânăr, cu mâinile într-un tomberon. Era murdar pe mâini de atâta căutare. M-am căutat în buzunar, unde știam că am două monezi de o mie de lei. I-am întins monezile, spunându-i: Doamne-Ajută! M-a privit cu fața lui mică, albă, suprinsă, și mi-a spus: Mulțumesc ! Atât de răspicat. Atât de frumos. Atât de clar.Atât de limpede și omenesc. L-am lăsat continuându-și căutarea în tomberon. Pentru câteva clipe, l-am privit așezând monezile în palmă cu evlavie, privindu-le, și apropiindu-le, în palmă. Mi-am continuat drumul, căutându-mă prin buzunare după un alt dar. Nu mai aveam nimic. O pereche de ochelari de vedere, doar. Nu m-am gândit să îl iau pe tânăr cu mine acasă. Să îi dau o pâine și un borcan de dulceață, măcar. La toate acestea m-am gândit mai târziu. Era un copil al străzii. Haine găsea mai ușor decât hrană. Un copil al nimănui. Fără casă. Fără părinți. Fără rude. Fără nimeni pe pământ. Adăpostul lui – o bancă. Masa lui – un tomberon. Prietenii lui – niște câini vagabonzi. Pe ce lume trăim! Eu sunt primul vinovat al acestei lumi. Nu am făcut nimic pentru acest copil. Și nu îl voi mai întâlni. Nici măcar numele nu i-l știu. Dar cred că numele lui este Simeon. Simeon Stâlpnicul Care – travestit în copil al străzii – colindă lumea, căutând o picătură de dragoste.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate