agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-12 | |
Doamna care face mici sculpturi din oase de peste mananca mult mai multi pesti acum cand ceea ce face ea a inceput sa fie numita arta. Cand oasele erau scoase din ciorba de peste erau colorate de la zarzavaturi dar nu asa, si-a dat seama doamna, vor ajunge sa semene cu bibelourile clasice. Oasele trebuie folosite doar pentru arta. Asa ca doamna cumpara acum capete de peste pe care le fierbe si le curata cu multa atentie (fara sa le consume carnea).
Sotul moare de invidie Oamenii din jur sunt incantati. Numai sotul ii zice Doamna-Peste da’, și-a dat ea seama, o face dintr-o invidie pe care mandria lui masculina nu il lasa sa o recunoasca. Lasa sa-i zica Doamna Peste. O sa vada ca ea si talentul ei nu dau doi bani pe el. Ea si talentul ei se duc in Mangalia sa culeaga oase de peste. “Mai ciobane mai, cand treci seara pe la noi, io ti-oi da buzele moi.” Asa spunea prima melodie, de dupa discursul de deschidere, la festivalul Calatis. Timp in care Doamna-Peste cauta pesti esuati pe plaja. Nu erau. Asa ca inaintand incet pe plaja prin intuneric si incercand sa distinga oasele de peste, care nu prea erau, de gunoaiele lasate de turisti, care erau, Doamna-Peste inceput sa viseze. Of, ce mai vise... Si cand visa, Doamna-Peste vedea in vis un peste mare. Unul care sa o iubeasca. Si urand impreuna cu ea gunoaiele de la Mangalia (atat de pe palja cat si de pe scena) care se impotriveau iubirii lor deranjand-o, dar pana la urma acceptandu-le si ignorandu-le, pestele urias din vis si Doamna-Peste, oh - atat de reala, mergeau brat la inotatoare spre eternitatea pe care artista le-o asigura realizand zeci de mici sculpturi din craniul iubitului ei. Dar lumea-i rea si nu iarta. A doua zi dimineata, pe plaja din Mangalia rasarea soarele doar pentru a lumina corpul lipsit de suflu artistic pentru care aproape devenise renumit (si orice alt fel de suflu mai mult sau mai putin anonim) al unei doamne mici si indesate care a parasit prea devreme lumea aceasta trista condusa de uscati. Undeva, intr-o lume mai uda, metri patrati de icre se pregateau sa elibereze in apa tot atatia pestisori care, pescuiti, vor ajunge cel mult pe tigaia unui bucatar TV, dar nimic mai mult. Nu vor ajunge niciodata operă de arta. Pentru ca doamna care le-ar fi putut face acest urias serviciu se chinuie acum sa se reincarneze printre ei. Sotul nu si-a recunoscut nici pana in ziua de azi invidia lui masculina. Dar si-a rupt si si-a aruncat toate instrumentele de pescuit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate