agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1700 .



Poveste
proză [ ]
Radu Anania

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mariusflorin ]

2005-01-13  |     | 



Draga amice, iti scriu asa, pentru ca trebuie sa-ti spun ultima-mi patanie ce o avui chiar ieri, cand trebuia sa ajung la casa parintilor mei.
Era o zi superba de primavara si mi-am zis ca dupa atata insingurare, ce-o stii dealtfel, sa-mi permit si eu o zi de aer curat printre pomii razleti, mai mult uscati, decat inmuguriti si sa-mi desavarsesc aceasta imagine cu minunatul cantec al randunelelor, bezmetice prin mugetul continuu al masinilor.
Nimic nu-mi putea curma pasul adulmecator prin multimea de oameni, mai mult preocupata, decat disperata de-a lor viata, lipsita de temei in aparenta, dar care impresioneaza pe-un altu, mai pasator ca mine; increngatura de rudenie, fapte si conjuncturi ce rasuna pe intreaga planeta…;si zau ca n-am cum sa n-o aud; si surd de-as fi, dar sa revin…
Era ciudat mirosul acela nou, combinat cu fosnetul greu al frunzelor moarte, cazute din pomii pana nu demult inghetati.
Stralucitorul soare imi mijea ochii si-mi ridica putin infatisarea, caci se vedea pe fetele lor cascate larg, aplecate, aproape cocosate…
Atunci inspiram mult, dar nu din lacomie, nici beatitudine nu i-as spune, ci pur si simplu eram, cum nici nu vreau sa stiu…, eram.
Ajuns in parc, aleea pe care pasisem, nu cu multi ani in urma, nu-mi paru schimbata. Acelasi miros specific anotimpului, aceeasi culoare pe timp de soare, aceleasi balti in causul gropilor pe care le tineam minte.
…Si tasnitoarea e aceeasi amice, in care-mi clateam fata, desi n-avea mai mult de cinci grade si-mi sprijineam lacrimile-n orbite de-atata plans, de plansu nu stiu cui…
Vantul vechi inghetat, imi da figura demna de-a merge indarat spre casa, unde stiu ca toate acestea trebuiesc uitate, unde eu voi fi din nou copilul lor, iar ei parintii mei, pe drept mult mai batrani, dar cu acelasi gust parintesc, impus de-asta data de mine, caci cine nu vrea sa-si stie inceputul?
Macar ca-n fapta murim singuri, de partea sinei noastre, e obarsia carnii spre care tindem cu fiecare secunda si din care descind cei ce-mi vor purta trupul spre groapa.
Imi curgea fata si simteam ridul curburii fruntii mele, impresurandu-mi gandurile, ca o doaga ruginita in jurul unui butoi cu varza putreda. Asudam strident si-mi tremurau aleile sub plumbuitu-mi mers prin vremelnice dorinte si patimi, sufocate in aerul tare pe care-l inghiteam haotic, tragandu-mi pasii inainte.
Cate o frunza imi despica visul si-l incetosa prin ochiu-mi turbat de-atata durere si-a ei orbire, ce ma intreba unde mai vreau sa merg.
…In locul unde ei se nasc pas cu pas, in timp ce eu mor cu acelasi pas inghetat din aleile tremurande ale parcului din apropierea parintilor mei, despre care iti vorbeam, daca am facut-o vreodata amice.

….Acolo l-am intalnit pe cel ce-l vei sti prea bine ca fiind ruda prin alianta.
Cu gusa lui de prim-secretar, alb, cum numai zapada ne impresioneaza, cu ochii severi impinsi inspre ale lui pleoape astenice, c-o forta de taur, caci taur era, statea la poalele acelui deal imprejmuit cu sarma ghimpata, privind la un inelar proaspat smuls din mana cuiva.
- Ce faceti, aici?
- Imi piedusem degetul si acum ca l-am gasit, nu stiu ce sa fac.
Intr-adevar ii lipsea degetul si-n locul lui avea niste excrescente mici, ca niste negi mucegaiti.
- Pai luati-l si puneti-l la loc, va apartine, nu?
- Da, dar ar putea fi dovada incriminatorie a crimei ce-a avut loc…
- Acum am observat si eu celelalte parti anatomice din bietul om, insa nu vad legatura cu degetul dumneavoastra.
- Politia trebuie sa vina sa ia probe pentru analize, inclusiv degetul meu, chiar daca n-am nici o vina ca sunt bolnav.
- De ce boala suferiti?
- Ma dor incheieturile foarte tare; uite de exemplu acest deget; si-l vad cum isi smulge un deget, ramanandu-i in loc un mic ciot albicios.
Apoi si-l puse la loc tacticos, ca pe un degetar din tesut uman, insistand la baza, unde se vedea pielea rasfranta, fapt ce-l irita vizibil.
- Eu merg la casa parintilor mei. E Duminica si-ai mei mananca in sufragerie; ma gandeam ca masa alaturi de noi va va distrage un pic atentia de la boala dumneavoastra. Hai luati-va degetul, bagati-l in buzunar si sa mergem, s-a facut frig.
Pe drum n-am vorbit nimic. Se facuse intuneric, iar fulgii biciuiti de vant intr-o parte si alta se vedeau feeric pe langa felinarele stradale cu lumina rozalie de ceata.
Parca eram un film prost derulandu-se-ntr-altul, ochiul camerei de luat vederi, ce-si arunca imaginile pe fundalul unui creier inert, incapabil de-a decodifica ceea ce i se transmitea prin nervul optic.
Gandisem toate acestea intr-o clipa, deci inca eram undeva, ba inca mergeam, caci imi surprinsesem picioarele, cand imi scuturasem zapada de pe gene, cand parul inghetat din cap ma facuse sa-l simt ca pe un cuibar de pasari calatoare, deci sa raportez aceste senzatii cu cunostinte mai demult invatate.
Acum stiam ca mai e cineva cu mine; acela pe care un deget il purta spre casa parintilor mei si care m-asteptau probabil de demult…, dar eu nu mai stiam cat este ceasul.
Drumul era pustiu parca din vechi trecuturi; se auzeau pe ici acolo voci de multimi, de prin vreo tufa razleata, ori de sub canalul pe care tocmai pasisem, dar nu erau decat ecouri de vant, sparte de blocuri in forme ciudate, ce produceau vartejuri.
Atat de des trecator pe acel bulevard si nu stiam pe unde-mi calcau ochii si orb de-atata cufundare in ceea ce nu mai stiam c-am fost; visare, uitare, ori nastere, caci prunc vedeam si auzeam pe din afara; bezmetic ma-mpingeam intr-insul ca sa nu simt norii de sub mine.
Imi plutea aerul sub brate si simteam gustul uscat al limbii ce-mi ridica bolta gurii spre o imensa durere a gatului; plangeam.
Ma-mbatam cu rauri sarate de anii ce-mi curgeau inghetati spre barbie, pe cand aburii mei fierti infloreau amintirile.
- Gandesc c-am ajus, ii spusei colegului meu de drum si el zgribulit de asa o vreme neasteptata. Uitati se vede candelabrul din sufragerie!
- N-or sa ma intrebe?…
- Fii pe pace, totul e aranjat dinainte de-a sti noi lucrul acesta. Nu duce tu grija sortii. Ei ma cunosc de mult si fapta in sine n-o sa-i mire mai tare ca prezenta-mi tarzie; de sase luni incerc s-ajung la ei, ce mai conteaza cateva ore intarziate ale acestei Duminici geroase!?
- Ii cunosti de mult …pe-ai tai parinti?
- Parca din totdeauna, desi mi-e greu sa-ti spun unde i-am intalnit intaia oara. Ne recunoastem prin clipe traite impreuna si-a caror rezonanta foreaza in trecutul meu din ce in ce mai mare, spanul dureros rezultat, ingropandu-l a nu stiu cata oara in cavul mintii mele primitoare de mizerii umane.
Asta il face pe om limitat; vederea lui e slaba, de-atata vazut in spatele retinei. Oamenii se cauta in trecut si au speranta ca intorsi in frageda copilarie, isi vor putea vedea viitorul rasturnat, ca fiind cel adevarat.
Dar viitorul e o poveste, pe cand trecutul e un etern prezent uitat, scris dupa placul inimii noastre. Trecutul nu se cauta pe siesi, viitorul nu intreaba de maine, iar prezentul nu-si cauta loc in nemarginire, caci el nu stie ce e infinitul.
…Acum eu doar inventez lucruri despre ei, caci zodia-mi, incerta dealtfel, m-atrage catre istorie. Le caut loc confortabil mie, de unde usor pot sa-i propulsez spre viitor.
- Ii vei vedea amice si-ti vor place. …Al tau nume e-o enigma, sau poate ti-ai pierdut literele prin zapada?
- Eu nu am nume. Sunt un inchipuit al prostitei tale povesti, al prezentului tau sugrumat de-o neagra plasmuire, cum nu-i nici in orbul luminii, ori a zapezii inghetate dupa o primavara aparenta, in cristalinul mintii tale. Eu sunt ceea ce vrei; mai spune-mi de ai tai!
- Daca-i asa batrane, vei sti de ei cand voi pofti, iar amanuntele le vei afla chiar de la sursa. Si ai grija nu musca prea tare sa nu-ti ramana coltii in prada. Mai bine cu ei flamand, dacat fara cu-o masa prost digerata. Integritatea ne da verticalitatea, vei spune; stii prea bine ca intelepciunea e cea mai lasa forma a inteligentei.
- Intelepciunea ce-o stii baiete, e floarea strivita sub talpa cruda, vei spune a destinului. Iubirea ta e o amintire; tu esti stricat pe dinauntru! Vorba ta e luciul scanteietor a putreziciunii ce a ramas din fatasmele tale. In moarte lumina nu exista. Tu ai iubit prea mult si te-ai iubit pe masura. Prea mult duci dorul mortii fara a sti nimic despre viata. Nimic nu gandesti, ci doar recunosti acelasi simt pana la epuizare, pana cand schimbat intr-o buna zi, vei simti intr-adevar dorinta de moarte. Cat gol ma cuprinde si ce putin te imbratiseaza. Ma umileste amarul gustului tau, ce-mi umple micul destin, cat sa pot spune ca sunt fericit te-am cunoscut, ca exist si restul nu mai conteaza, prost nefericit baiat!
- Mai gadila-mi talpile cu iarba primaverii tale si susura-mi prin gura izvoara iubirii ce-o sti si da-mi vinetiul suras, crapat de frunza amortita de toamna, de vantul iernii ce ma va cuprinde!
Soarbe-mi cuprinderea spre trunchiul atat de neambratisat al nemarginirii. Mai spune-mi de fosnetul mainii mele uscate, de verdele codrului din ochii-mi mucegaiti pe galbejitele-mi randuri.
Imi ploua din ce in ce mai nesarat; inghit din ce in ce mai mult golul suferintei mele.
- Dar tu ce suferi baiete? Tu plangi ca bucatele-ti sunt fade, pe cad ele duc dorul celui ce stie sa le guste?
Plansul tau nu-i nici de plans, e-o tanguire invatata, automat declansata de clisee mentale de mult denaturate de rusinoasa varsta pe care o porti, nu prin lungimea ei, ci prin simtamintele ei putrefacte.
Tu plangi mereu ceva uitat in amanunte, chiar daca esenta ta stiuta va ramane aceeasi dupa atatea comemorari; cu toate ca insignifiabilul uitat dupa ani, se poate transforma in rezumatul intregii copilarii.
Trandafirul galben, rupt in uitata tinerete pentru prima fata, poate fi corcodusul din parc, pentru mintea ta sclerozata.
E un joc nebun ce anima batranetea celor din jur. E tragic pentru cel ce gandeste si firesc pentru cel ce-o traieste.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!