*
Erik știa că nu poate suprasolicita nava în așa fel, încât să ajungă foarte repede la destinație și de aceea își zise că drumul trebuie structurat. Fie că vroia, fie că nu, acest drum va dura, în cel mai bun caz, 10 zile. Având o autonomie de 10 USS, trebuia să oprească de cel puțin 25 de ori pentru reumplerea rezervoarelor. Era o situație destul de neplăcută, pentru că, după terminarea misiunii, se va fi aflat în afara Federației și, în plus, îi rămâneau doar 20 de zile, pentru a strânge rata care trebuia plătită, în total 22 mii de credite: zece mii pentru datorie și 12 mii pentru recuperarea navei tatălui său. Era un chin numai gândul că va trebui să strângă încă nouă mii pentru creditor.
--Alana, cred că vom amâna antrenamentele. Trebuie să îmi pun mintea la contribuție, să pot scoate banii pentru datorie.
--Cum dorești, Erik, eu oricum trebuie să mă antrenez. Mă găsești în secțiunea cargourilor.
Femeia plecă, iar el introduse cartela și codul de acces în baza de date a Federației Comerțului. Imediat îi apăru o listă cu toate planetele Federației și cele recunoscute de Federație drept rute comerciale. Sviia era trecută și o accesă. Privi informațiile despre planetă. Ziua avea 16 ore, forța gravitațională era de 0.7 G, iar forma de guvernământ se păstrase la monarhie. Dezvoltarea tehnologică era în stadiul reformei comerciale din Federație. Ceru lista de prețuri și trecu la compararea lor cu a celorlalte planete, de la o depărtare sub 5 USS. Singurul lucru, care merita tranzitat, era hrana și condimentele, care îi puteau aduce un profit de 14 credite la fiecare transport. Compararea cu planetele din Federație îi arăta că singurele mărfuri cerute de Federație erau mult prea ieftine, pentru a-i renta drumul. Se sprijini pe tastatură și se întrebă cum o va scoate la capăt. Decise să nu își facă griji de pe acum.
La sfârșitul primei zile, trecuse de șase planete, felicitându-se că va putea reduce drumul în asemenea măsură, încât să-i iasă profitabil. Acum se apropia de a șaptea planetă și primise deja permisiunea de andocare. Se îndreptă spre doc și trecu pe pilot automat. O chemă pe femeie și îi ceru să stea în cabina de pilotaj, pentru a nu da de bănuit. Imediat după andocare, computerul îi transmise că va sosi o comisie de inspecție pentru a-i verifica.
--Fir-ar, dacă avem probleme, să fii pregătită pentru decolare în condiții de urgență.
--Și asta ce înseamnă ?
--Că dacă nu merge ceva și se aprinde becul roșu, plecăm cu oricine se află la bord, apoi va urma un drum nebunesc spre un nod spațial, drum pe care vom fi vânați de nave de luptă și stațiile orbitale de apărare vor încerca să ne distrugă. Te prinzi de orice și te ții bine. Deschide trapa.
Erik porni în întâmpinarea celor care urmau să-l controleze. Erau trei soldați și un civil, care purta pe umăr un aparat.
--Bună ziua. Legitimația, vă rog.
Bărbatul îi întinse cartela de plastic, iar celălalt o introduse în aparat.
--Domnule Faden, pune-ți mâna aici, vă rog.
Se supuse și i se scană amprenta palmară.
--Este bine. Aici scrie că aveți la bord un secund. Vă rog să-l chemați.
--Secundul meu supraveghează reîncărcarea. Cer permisiunea să-i iau locul.
--Bine. Mai aveți ceva de declarat, înainte să îl înlocuiți ?
--Transport un om și o lăcustă.
Erik avu impresia că ochii civilului avură o tresărire.
--Nu mă interesează, chiar dacă transporți șobolani sau o întreagă grădină zoologică. Trimite secundul pentru a-l verifica !
Bărbatul intră în cabina de pilotaj.
--Alana, e rândul tău. Þine minte ce ți-am zis.
--Vei afla dacă ceva merge prost, spuse femeia, zâmbind și ridicându-și mânecile hainei, cât să i se vadă două arme de foc prinse de antebrațe. Apropo, căpitane, procesul de reîncărcare este complet.
Femeia reveni în cabină după zece minute.
--Au plecat. Ce le-ai spus de pasager ?
--E ciudat. Le-am zis că transport un om și o lăcustă.
--O lăcustă ? Are o lăcustă ?
--Nu știu. De ce întrebi?
--N-am văzut niciodată o lăcustă vie.
--Ciudat, nici eu. Crezi că ar trebui să-l rugăm să ne arate insecta aia ?
Femeia râse încet.
--Cred că te-ar înjura. Ce au zis legiuitorii când le-ai zis ?
--Au zis că nu-i interesează animalele din încărcătură. Ciudat, nu ?
--Da. Auzisem că te verifică, chiar dacă nu transporți nimic. Chiar vorbeau piloții de acolo cât de dure sunt autoritățile. E ceva necurat la mijloc.
--Ai dreptate. Leagă-ți centura. Mi-am propus să ajungem la următoarea haltă în 3 ore. 9,6 USS fix. Dacă avem scurgeri, ne ia dracu’.
--Ești convertit la catolicism ?
--Nu, dar mai folosesc expresiile lor. Nu am nici o credință aparte, spuse Erik clipind des.
--Ar trebui să ai. Viața este mai ușoară când crezi în ceva.

*

Trei zile de nesomn, dar reușise să scoată de la navă tot ce putea da. Se încadrase în culoarul pentru andocare al planetei Sviia. Comută pe pilot automat și o trezi pe Alana. Împreună merseră la cabina pasagerului, bătură de mai multe ori în ușă și auziră o mișcare slabă.
--Domnule, am ajuns la destinație !
Dinăuntru se auzi un zgomot, ca și când ar fi scăpat ceva voluminos pe jos.
--Am ajuns ? Cât a trecut de la plecare ?
--82 de ore, domnule.
--Trei zile ? Imposibil ! Nu trebuia să ajungem decât peste cel puțin patru zile.
--Îmi pare rău, domnule, am ajuns mai repede.
Ușa cabinei se deschise și un bărbat cu o față zbârcită și niște ochi verzi cu o căutătură neastâmpărată îl privi în față, apoi alergă la Alana și înapoi la el.
--Devorak m-a asigurat că e imposibil să facem mai puțin de 7 zile.
--Domnul Devorak mi-a dat o navă jalnică, dar mi-a subestimat capacitățile de inginerie.
Bărbatul încuviință tăcut.
--Să rămânem aici încă patru zile. Nu se poate să ies acum de aici.
Erik o privi pe Alana, care-i întoarse o privire nemulțumită.
--Domnule, îmi pare rău pentru neplăcerile cauzate, dar am avut un contract. Doresc să îmi primesc banii și să plec spre următoarea mea destinație. Nu pot pierde timp aici.
--Îți dau 50 de credite pe zi.
--Am 20 de zile să strâng 22 de mii de credite. Nu pot să-mi permit 4 zile pierdute. Am problemele mele.
--Înțeleg. Oricum, dacă ies acum din navă, mă vor ucide.
--Domnule, îmi pare foarte rău să aud asta, dar nu pot aștepta 4 zile.
--Dar să mă însoțești ai putea? Nu ar dura decât 2-3 ore. Iți dau 200 de credite, dacă mă duci cu bine acasă.
--Domnule…
Bărbatul își mută privirea asupra Alanei.
--Aveți cumva o lăcustă în cabină? îl întrebă ea.
Bărbatul o privi nedumerit, iar Erik își înăbuși cu greu un hohot de râs.
--O lăcustă ? Ce lăcustă ? Nu am nici o lăcustă.
--Numai puțin, să mă consult cu secundul meu.
Erik o trase pe Alana deoparte, sub privirile neliniștite ale necunoscutului, care se mutau când la unul, când la celălalt.
--Ce spui, Alana ?
--E disperat, dar poate fi o cursă. Nu știu dacă avem voie cu arme afară.
--Este un guvern monarhist afară, cu o dezvoltare tehnologică de acum 150 de ani.
--Putem încerca. Eu am arme care se pot ascunde sub haine, iar tu poți încerca să ieși cu arme la vedere. Dacă le confiscă, nu-i nici un fel de problemă. Merită, cred eu, n-am mai ieșit din navă de trei zile. Sunt dispusă să risc, numai ca să iau o gură de aer nereciclat.
--Atunci, haide să vedem cât de mult își dorește să ajungă acasă.
Erik se întoarse spre bărbat.
--200 e prea puțin.
--Putem discuta când ajungem la mine. Vă mărturisesc sincer, am o situație foarte bună, dar, de asemenea, am dușmani care ar vrea să mă vadă mort. E posibil să se aștepte ca eu să mă întorc.
--Și de unde să știe ei că ați ajuns ?
--Vor ști.
--Ce forțe estimați că ni se vor opune ?
Bărbatul lăsă capul în jos.
--Nu prea știu.
--Dacă ne mințiți, nu ne vom înțelege.
Bărbatul îl privi speriat
--S-ar putea să fim așteptați de un pluton de mercenari de pe Sibaum.
--Un pluton ?
--Sunt o persoană care, dacă ajunge vie la destinație, poate crea multe necazuri.
--Îi putem ocoli.
--Dacă reușiți, este chiar bine, dar, sincer să fiu, eu sunt politician, nu militar. Vreau doar să ajung acasă și să-mi preiau funcția.
Alana se apropie de urechea lui Erik.
--Minte de îngheață apele. Cere-i o sumă, care să ne scape de o parte din datorii și pentru care merită să riscăm.
--Dacă tot e să riscăm, vă spun că, pentru mai puțin de 10 mii de credite, nu merită.
Alana îi prinse mâna și făcu un pas înainte, ca să vadă mai bine reacția bătrânului. Acesta nici nu clipi.
--Nu am atâta la mine. Vă pot da acum numai patru mii.
--Și cele două mii de credite pentru drum ?
--Acelea sunt afacerea lui Devorak.
--Foarte bine, pregătiți-vă. Plecăm în 10 minute.
Bărbatul se retrase, iar Alana îl conduse pe Erik în cabina sa.
--Să vedem ce arme luăm cu noi.
Începu să ordoneze pe pat arme de foc de diferite mărimi.
--Eu iau armele din efectivul stelaților, Alana. Păcat că nu avem și armuri.
--Ne vom descurca. Oricum, sunt sceptică în ce privește grijile acestui om. Plutoanele de mercenari sunt doar pentru cei foarte periculoși, și ar fi bine să nu ne punem cu ei. Luptă ca o armată organizată.
--Te temi de ei?
--Oricine are puțin creier s-ar teme de o formă atât de organizată de mercenari. Asta e principala armă a celor de pe Sibaum: lucrează în echipă mai bine decât oricine altcineva.
--Deci sunt cei mai buni ?
--Nu chiar, dar nouă ne ajunge.
Se echipară și se îndreptară spre cabina pasagerului. Acesta ieși și își agăță la brâu o geantă.
--Sunt gata. Oricine se apropie de noi sunt inamici. Trageți fără somație.
--Dacă sunt soldați ai guvernului ?
--După ce vom intra în oraș, nu au ce căuta. Trageți în tot ce se apropie.
Alana veni aproape de el și îi șopti :
--Pentru 10 mii merită. Aproape ai scăpat de datoria pe luna asta.
--Nu suntem ucigași, Alana.
--Dacă trebuie, vom fi. Nu lăsa conștiința să-ți pună în pericol viața.
--Nu pot. Dacă se apropie cineva și nu pare periculos, somează-l. Ai încredere în mine. Nu vom ucide nevinovați.
--Cum vrei, dar îți spun, pe S7A nu există nevinovați.

*

Ieșiră din navă cu civilul între ei. Doi soldați înarmați până în dinți se apropiară de ei. Purtau uniforme rigide și compacte, care nu lăsau nici o porțiune a corpului neprotejată. Erau grele și incomode, limitând mult mobilitatea, dar erau mult mai greu de penetrat.
--Bună seara. Vă informăm că, dacă părăsiți zona de siguranță a docurilor, nu vă putem proteja.
--Am înțeles. Este vreo posibilitate să achiziționăm armuri personale ?
--Ne pare rău, armurile nu sunt pentru uzul civililor. Dacă nu aveți la dumneavoastră, nu vă putem ajuta.
--Nici în schimbul unei sume de bani ?
--Stăm prost cu echipamentele, dar poate cu 5000 de credite rezolvăm o armură.
--5000 ?! Enorm, nu am nici măcar o mie.
--Ne pare rău, drum bun și ședere plăcută.
Cei doi soldați se depărtară, iar ei avansară spre zona de sud, la punctul de ieșire din zona de siguranță. Același discurs îl ascultară la ieșirea din zona securizată, apoi traversară baricadele formate din munți de sârmă ghimpată și câteva blindate cu o mare putere de foc. Ce era dincolo de baricade părea un coșmar. Nici o clădire nu era întreagă, de parcă fuseseră bombardate de artilerie luni întregi.
--Ce se petrece aici? întrebă Erik, privind în toate părțile, mirat.
--Acum un an, rebelii au preluat în forță docurile, spuse bărbatul. A fost nevoie de patru luni, ca să fie preluat de forțele guvernamentale, dar, când l-au preluat, rebelii primiseră deja echipamente de la o putere străină ostilă nouă. Au adus și mercenari de pe Sibaum, arme performante, subversivi de pe Retim și o mare cantitate de mărfuri pe care nu ar fi trebuit să le aibă.
--Dar pentru ce este o forță rebelă ?
--Aici este problema. Cu 50 de ani în urmă, aveam o economie înfloritoare și intrasem în negocieri cu Federația, ca să ne integrăm. Cineva nu a fost de acord și a adus ilegal echipamente, apoi le-a declarat celor din Federație că facem comerț ilegal. Controalele Federației le-au găsit și ne-au pus embargo. Atunci a început totul. A fost lansat un atac bacteriologic și un virus ne-a decimat forța de muncă și economia. Am fost puși sub carantină și comerțul a încetat total. Au avut loc revolte și atunci cineva din opoziție s-a raliat maselor. Sistemul democratic, care fusese, a devenit monarhie totalitaristă și probabil va deveni dictatură militară.
--Erik, se apropie cineva.
--Trageți ! Vă rog, nu-i lăsați să se apropie, spuse bărbatul rugător, pe un ton plângăcios.
Erik trecu în fața bărbatului și observă că necunoscuții se opriseră la zece metri de ei.
--Ce vreți ?!
Strigătul lui se sparse de ruinele din față. Unul dintre cei din față înaintă.
--Unde mergeți ?
Erik observă silueta. Avea o armă de asalt și cartușieră. Pe cap avea o cască militară, dar nu-și putea da seama dacă are armură personală.
--Nu te privește.
--Ai o gură cam mare. Voi nu sunteți decât doi, iar noi șase.
Erik privi în spate și remarcă dispariția Alanei.
--Ce vreți ?
--Suntem rebeli, aici e teritoriul nostru. Oricine trece pe aici trebuie să ne spună unde merge și de ce.
--Nu suntem de pe planetă. Mergem să vizităm un prieten.
--Unde ?
--În centru, spuse Erik, arătând cu mâna în spatele individului, care se întoarse să vadă ce arată. În secunda următoare răsună o rafală, iar rebelul se prăbuși câțiva metri mai încolo.
--Pe burtă, îi strigă companionului său, în timp ce aluneca și el, lipindu-se de pământ.
Începu să tragă salvă după salvă spre grupul de oameni aflați mai în spate. I se răspundea în același fel. Deodată, se auziră urlete și înjurături, însoțite de detunături mai mici ca intensitate. Erik încetă focul și ascultă. După câteva momente, nu se mai auzi nimic și nici o mișcare. Se ridică în genunchi și încercă să pătrundă întunericul.
--Erik…
Șoapta venise din spate. Se întoarse și o văzu pe Alana lângă civilul care tremura, strângând pământul.
--Tu ai fost?
--Da. Hai să mergem. Ridică-te ! îi ordonă bărbatului de jos. Își reluară drumul tăcuți. După o oră de mers, bărbatul arătă o casă dărăpănată.
--Acolo.
--Mă duc să verific, spuse femeia și plecă, alergând silențios. În scurt timp o pierdu din vedere. Se întoarse după cinci minute, venind tot din spatele lor.
--E o pivniță acolo, nu-mi place.
--E un tunel, spuse bărbatul. Cum l-ai găsit ? Nu este ușor de găsit.
--Nu contează. Să mergem.



va mai urma:>