agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2772 .



Drumul spre fericire (I)
proză [ ]
Cabinetul

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Stere ]

2005-02-10  |     | 




În cabinet mai erau două doamne și una era înauntru. Se auzeau țipete. Pe o masuță în camera de așteptare erau bomboane. Diana s-a servit. Eu așteptam. Camera de așteptare era frumos colorată, modernă, plăcută.
Erau acolo tot felul de afișe ce faceau reclamă la diverse medicamente. Mai erau și reviste. Atmosfera era plăcută. Eu aveam sufletul în gât. Am intrat în vorbă cu doamnele. Una era la al zecelea chiuretaj, avea doi copii acasă. Am încercat să înteleg cum poți ajunge la al zecelea chiuretaj. N-am înțeles. După aceea doamna a fost chemată înăuntru. Cealaltă doamnă, mai tânără, își făcea probleme de durere, avea experiență și afirma că e foarte dureros și că abia așteaptă să scape. Eu nu mă gandeam la durere. Eu mă gandeam că îmi omor copilul care nu mi-a făcut nimic. Eram strânsă în mine. Și cea de a doua doamnă a urlat. M-am uitat la Diana. Am întrebat-o dacă mai rezistă. Ea săraca mi-a spus să nu-mi fac probleme din cauza ei. Era așa de bine că era cu mine! Ea își dorea foarte mult un copil. Dar doctorii îi spuseseră că nu va putea avea copii. Eu venisem să îmi omor copilul. Ce ironie a sorții! Ea a fost așa de blândă cu mine, îmi făcea bine să fie cu mine, nu m-a judecat în nici un fel. Era bine că nu ne cunosteam decât de câteva zile. Mă ajuta să știu că nu mă cunoaște bine, nu-mi cunoaște toate slăbiciunile. Și mai ales că nu știe ce simt. Nu aș fi vrut să știe nimeni atunci ce simt!

Mi-a venit rândul. Intru teleghidată în cabinet. Doamna doctor e placută la prima impresie, e blandă, dar fața ei e tristă. Parcă această femeie nu a zâmbit niciodată. Mă gândesc ce povară trebuie să ai pe suflet să faci așa ceva în fiece zi. Poate că mă aberez, poate femeii nici nu-i pasă. Asistenta e blandă și ea, doar că ea e veselă. Doamna doctor îmi ia datele, mă întreabă câte nașteri și câte avorturi am până acum. Nu am. Își notează. Plătesc. Apoi mă trimite să mă schimb intr-o cameră. Acolo imbrac un capoțel, restul las pe un pat. Apoi mă trimite la toaletă. La toaletă sunt un fel de șervețele de forma rotundă de pus pe capacul wc-ului, de unică folosință.
Nu am mai vazut pană acum. Folosesc și eu unul. Gata.
Mă pune să mă asez pe pat, cu picioarele pe cele două suporturi reci, cu fundul cât mai în față. Doamna doctor vine între picioarele mele și își sprijină blând mâinile pe ele, în timp ce se apropie de mine să-mi explice ce o să se întample. Nu-mi amintesc bine, cred că mi-a spus că o să-mi lege mâinile de pat. M-a legat asistenta. Aveam un nod mare în gât.
Apoi m-a anuntat ca o să mă spele cu ceva și că o să mă usture. M-a usturat rău, dar n-am zis nimic. Mintea mea stătea în loc.

Așteptam tare încordată. După un timp am auzit instrumentele metalice făcând zgomot pe tava lor. Mă așteptam să fie reci. N-au fost. Nu simțeam mare lucru și asta mă enerva. După un timp am început să simt. Mi se părea că durează prea mult, mult prea mult. Durea foarte rău. Eu mă gandeam la copilașul meu. Am scâncit de vreo două ori.

La sfarșit am întrebat cât e de mare, mi-a spus că are trei centimetri. Am întrebat cum arată. Mi-a spus că are cap, mâini și piciorușe. Nu-mi venea să cred, eu trăiam cu impresia că e doar un cocoloș de carne.
Doamna doctor mi-a spus că la șapte săptămâni un copil este destul de format. Eram foarte amețită, am amețit și mai rău.

M-au dat jos de pe masă și asistenta m-a condus până în cameră. M-a pus să stau pe un pat. Mi-a adus un vas în caz că vreau să vărs. Mi-a spus că pot să stau până îmi revin. Eram așa de amețită... După un timp am început să vars. Îmi era foarte rău. Dacă incercam să mă ridic nu puteam. Mi se părea că deja stau de câteva ore. Nu mă puteam gândi la nimic. Până la urmă m-am ridicat, m-am îmbrăcat și am plecat.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!