agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-22 | | Camera ramasese pustie. Jaluzelele cazute deasupra geamurilor reprimau in tacere razele solubile ale soarelui. Firisoarele de lumina ce patrundeau pana in cele mai indepartate unghere ale camerei, imortalizau straniul dans al particulelor de praf ce isi transmutau corpurile volubile in glasuri statice atemporale. Parchetul se inchega sub sangele fluid- imbracat de conuri obscure de lumina. Scancete de durere se uscasera in curgerea muta a prafului din atmosfera, rarefiate de ecouri traumatice… Camera isi vorbea singura, inspirata de pustiul atemporal al zorilor… Acum vorbele se trezisera iar oamenii isi urmareau destinele pe drumurile lor triste. Fusese necesara o noua dimineata, pentru ca fiecare sa isi aseze dezandejdea in fagasul macabru al destinului. Un raft cazut peste parchetul intunecat strajuia pustietatea camerei, cu filele cartilor sale inmuiate in sange. Tipete inabusite, plansete suieratoare… usa se deschisese de doar cateva clipe. Zornaitul cheii in incuietoare durase o vesnicie… Doi barbati in halat asezara targa deasupra cartilor imprastiate haotic si mutara trupul inert al unui copil in patul de alaturi. Gasindu-se in linistea caminului ochii copilului se deschisesera. Calmantele ii sporisera deruta. Gasise repere familiare, chiar daca nu recunostea nimic… Camera sa se cutremurase odata cu el, lasandu-l, dintr-odata, singur ! Incerca sa se priveasca, sa isi simta corpul si gandurile. Nu simtea decat mirosul de rumegus inmuiat in sange, mirosul intepator de tesut viu si umbre care pareau sa roiasca in jurul sau. I se parea ca aude si voci… Unele din ele erau familiare, si ii sfasiau sufletul chiar mai rau decat singuratatea care-l coplesea. Clipele il apasau in trecerea lor nepasatoare… Nici un reper inteligibil nu-i ajuta imaginatia. Timpul insa ii oferea variante, iluzii onirice ale propriilor amintiri… Se facea ca pluteste pe o intindere de apa, si inoata precum o balerina… Nu invatase niciodata sa inoate… mintea sa intrezarise dorinta de a invata, de a simti corpul racoros al apei… “La vara” sunasera voci familiare care ii anuntasera candva o tresarire de fericire si nerabdare… dar simtea atingerea apei… simtea valurile care se dau la o parte din calea palmelor sale arcuite ! Daa… asa trebuiau tinute palmele… arcuite ca niste lopeti care lovesc apa… cu degetele lipite pentru a nu o lasa sa treaca… Incerca sa isi apropie degetele, sa si le incordeze in pozitia din care sa loveasca apa… Insa vointa sa fragila se facu uitata intr-o amorteala generalizata… Isi simtea doar colturile gurii.. rasuflarea calda ce ii iesea pe nari… si orbitele ce nu isi puteau modifica campul vizual… Ochii incepusera sa il usture… pleoapele i se inchideau tot mai des, involuntar… albul peretilor fumega, pe alocuri… intr-un plan imaterial, apropiat de privirea sa pierduta se produse o scanteie, cu un scrasnet organic… incerca, instinctiv, sa isi apere trupul, fara sa si-l poata urni din loc… Se produceau descarcari sporadice, tot mai aproape de el, flacarile parjolind aerul pe care il respira tot mai greu. Resimti din nou racoarea apei, si incerca sa inoate, sa se indeparteze de flacari… insa ceva il tinea pe loc… apa seca, ducandu-si undele in departare, lasandu-l singur in fata flacarilor… Deschise ochii larg, inspaimantat ! Abia acum, cand vedea chipul palid al mamei, isi deschisese ochii !… Pana atunci doar i se paruse… Scosese doar un scancet, un tipat de panica in fata flacarilor care se pare ca existasera doar in inchipuirea lui… Fata ii era acoperita de picuri reci de transpiratie… Era ud leoarca… Inca nu intelegea ce i se intampla… mama sa il privea cu fata plansa; ii vorbea, dar nu ii spunea nimic… Isi misca gatul intepenit si nu isi recunoscu propria camera… Biblioteca era daramata in mijlocul camerei… parchetul era manjit de sange si cartile zaceau imprastiate prin toata camera… Incerca sa cuprinda chipul impietrit de durere al mamei, insa mainile continuau sa ii fie intepenita… Neputinta de a se misca ii trasa pe chip un fior rece pe care mama sa incerca sa i-l inabuse prin vorbe duioase… insa nu facea altceva decat sa ii inabuse tremurul cu mainile ei fine… Plangea ! Iar lacrimile ei il strafulgerau ca niste pumnale otravite… Isi simtea propriile lacrimi, prelingandu-se spre colturile gurii, simtea degetele mamei care le stergea necontenit, simtea, inca, focul care ii parjolea visele… incerca sa se ridice insa nu reusi decat sa isi incordeze gatul si sa isi mentina capul la o palma de perna. Isi incorda maxilarele ducandu-si cu o sfortare sfasietoare barbia deasupra pieptului… Isi privi trupul inert, zacand sub plapuma, fara insa a il putea simti. Mama sa incerca sa il linisteasca apasand usor pe barbia si fruntea sa transpirata, soptindu-i vorbe neintelese… plangand alaturi de el… Isi intoarse privirea catre chipul ei inghetat. Ramase astfel, incordat si inspaimantat. Chipul ei ramasese pierdut, indurerat, inexpresiv… Cateva clipe mai tarziu… o vesnicie comprimata in neputina de a mai percepe timpul isi lasa capul sa se prabuseasca. Apa isi purtase undele departe de el… undeva unde nu le va mai fi putut atinge vreodata ! Nota : Undele vietii, 22 feb 2005 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate