Nu mai vazusem in alta parte decat in aceasta camera greu accesibila atatea lumanari scurte asezate pe jos.Nu ma aflam in fata unor lumanari puternice, ci in fata unei straluciri la picioarele mele, aceeasi senzatie pe care o ai in orasele vazute noaptea, care tremura in intuneric cand aterizezi.Aerul incarcat de parfum de frunza ruginie, care venea dinspre usa lasat deschisa de mine, dintr-o obisnuinta neinsemnata, facea sa tremure toate aceste lumanari.Infasurata eteric in aceasta mireasma, m-am gandit in acel moment la toate rugaciunile mele nerostite si care acum umpleau incaperea la fel de mult ca lumina lumanarilor.
Erau alei de lumini infipte in dalele de gresie, pe suporturi simple de fier forjat, care pareau ca ard in ritmul unui ritual, printre petale de trandafir ce erau aruncate pe jos ca in fata unui altar, insotind o incantatie.Totul anticipa o revelatie a gandurilor prafuite de asteptare, o descatusare febrila a clipei care strapungea viata ingropata de viu in agonia unui trandafir salbatic.
Nu era loc de cuvinte, nu era loc de idei...Conversatia imi licarea in ochi.In interior eram surprinsa si tintuita de o prezenta magica, cea a unei afectuoase si parfumate nebunii sacre.Aceasta stare retinuta venea din singuratatea fiecareia dintre aceste conversatii cu necunoscutul, a noptilor devenite in suferinta amintiri.
In fata mea statea EL, luminat de jos in sus, studiindu-mi nedumerirea cu atentie, intr-o pozitie usor rigida.Am avut nevoie de o atingere sa inteleg ca visele de vis se intampla in realitate.Si muzica a inceput sa vibreze in mine, usor ca un inceput de lectura...Mi-a prins mana rece in mana lui si am inceput sa ne miscam amandoi dupa aceeasi muzica interioara care avea ecou doar in urechile abisului nostru.
Era inutil sa incercam a face conexiuni logice...La ce mi-ar fi folosit sa stiu dupa ce muzica ne visam clipa? Mi-era suficient sa simt ca se naste atat de placut, fara durere si efort, un sentiment rupt dintr-o constelatie divina.Nu indrazneam sa ma gandesc cat va dura aceasta muzica.Ce importanta mai aveau interpretarile mele succesive asupra "darului" sau a "pedepsei" adusa pe aripi de ingeri din mesageria de sus sau de jos a universului? Zeii nu mai aveau sens in aceste momente, daca viitorul nu mai avea sens.Ideea divinitatii apartine insesizabilei lumi de adevar pe care o adorasem pana acum si pe care o invocasem cu demnitate in atatea clipe de neliniste si singuratate.
Recunosc ca am rechemat aceste clipe la viata prin rugi evlavioase, dintr-o neputinta timida de a spera singura, dar uimirea grauntelui de ratiune pe care il mai stapaneam in secunda acelei clipe, izvora din faptul ca acolo unde se hotarasc destine, cererea mea a fost aprobata...Si renasteam acum impreuna: nici in adevar, nici in necunoscut, ci intr-un timp etern, o dimensiune interna care stiam ca va fi cel putin un leit motiv pentru celelalte clipe care vor veni.
Aud si acum murmurul soaptelor, cand pierduti in noaptea visului abia nascut in jurul lumanarilor, am trait cat pentru o viata.Lumanarile s-au stins de curand, insa tremurul lor va dura mult mai mult decat ochii care le-au privit.