agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2329 .



Scufița roșie contemporană
proză [ ]
cu drag de bunicul Anghel

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lory ]

2005-03-25  |     | 



Pe vremuri , te duceai la bunici cu coșulețul cu un cozonăcel , o prăjiturică , ceva ... Azi, bunicii fug de colesterol și zaharuri. Așa că mama mi-așează-n rucsăcel banane , portocale , suc și mă trimite ;
- Du-te tu , să te mai plimbi, că eu n-am timp nici să mor!
Bunicii nu stau în pădure, dar stau la țară , în căsuța de lemn cu jaluzele de plastic și parabolică sus pe acoperiș. Bunicul , fost ofițer , e om trecut de optzeci de ani și de-un timp suferă de nu știu ce...el zice că n-o mai suferă pe bunica , dar fără s-audă ea.
- Ce-are bunicu`? o-ntreb eu, având mare grijă unde m-așez să nu șifonez ceva.
- Nebuneli dragu` mamii! Păi cum păcatu` să nu le aibă , că stă cu ochii beliți tătă noaptea la blestemățiile necuratului? Io-s de vină, în loc să luăm drujbă am luat ligheanu` ăla din vărfu` cășii, trăzni-l-ar!
- Ei, lasă-l și matale, doar nu face vreo crimă, încerc eu s-ombunez.
- Apăi nu dragă! da` s-o dus și bruma de minte ce-o mai avea cu sorcova. Dimineața doarme ca flăcău` sănătos până la zece, și du-te tu muiere și dă la păsări , dă la vacă!
- Da-l văd că umblă binișor prin curte!
-Pân` curte zici? umbla-i-ar numele de bolând! Toată pensia o dă pe autobuz, se duce la dispensar, una-ntr-una, e o doctoriță nouă , una tânără, și-n tătă zâua-i pe la ea. zice că are mânuri de catifea când îmblă peste el , cu consultatu`!
-N-oi fi geloasă bunico?
-Mare-i Dumnezo`! Nu-s copile, da` mă face de minune! Ai mai auzit tu, să te vânturi păn` sat fără treabă, și de când s-a mai dezmorțit o țâră, pleacă-n capu` gol, de găndești că-i de-nsurat.
Mă mai învârt un pic...nu prea pot s-o ajut pe bunica cu nimic, are un fix : nimeni nu știe rostu` ca ea. Vasele sunt curate tot timpu` , dacă vreau să spăl cana din care am băut lapte zice :,, nu , dragu` mamii, las-o c-o spăl cu apă de ploaie, că se izește``. Așa că mă duc în garaj să-mi iau ``la revedere``de la bunicu`.
El a deschis ușile droagei de Dacia 1100, și-a dat radioul la maximum. Dolănescu se vaită,,of dor!, of mor!``, și eu trebuie să mă duc să-i pun mâna pe umăr că nici nu prea mai vede fără ochelari. Trebuie să spun că acest rămas bun pe care mi-l iau de la el , durează , de obicei, între patruzeci de minute și-o oră jumate, bunicu` povestindu-mi de fiecare dată din amintirile lui din război, și cum i-a reparat mașina regelui Mihai când a rămas în pană la Sinaia.Mereu aceleași lucruri, numai că de vreo doi ani au apărut elemente noi și suspecte, cum ar fi Dan Spătaru care ar fi fost în subordinea lui pe front. Azi , însă, n-am timp, așa că o scurtez din start:
- Mă duc fuga bunicuțule , că am de lucru o grămadă, am trecut doar să văd ce faceți.
- Auzi, ia stai tu fată! Să-i spui la mumă-ta că telefonu` ala care mi l-a trimis , io nu-l folosesc. Am auzit că-i dăunător și nu vreau să bolunzesc de la el. Ce te grăbești așa că doară nu dau nemții?
Când aud de nemți mă ridic iute de pe scăunel și dau să-l pup și să plec.
-Tu fată, ce-i mai pe la oraș? că văd tineretu` ăsta că s-a stricat o țâră la cap. Am văzut fete , așa , ca tine care-și ciuruie buricu` ori nasu` să-și vâre belciuge.
Simt o arsură la piercingul din buric, dar mă grăbesc să-i răspund:
- Eh, n-au minte bunicule, dar mulți dintre ei se duc la școală și-nvață așa cu belciuge.
Se-apleacă peste banc și scoate de sub bucata mare de cauciuc care-l acoperă o hărtie de cincizeci de mii, neagră toată de vaselină și praf.
- Ia d-acia, să nu mai știe hoașca de bună-ta, că io am treburile mele, nu tre` să afle ea tot!
Are dreptate că mai repară câte un ceas vechi sau mai tunde câte un consătean, care riscă să-și lase bruma de păr ce-o mai are pe mâinile lui.
- Nu trebuie bunicule, că am tot ce-i nevoie.
- Hai gata! Cu cantec înainte, marș! că văd că tot cu ochii la ușă ești!
La plecare , bunica mi-a burdușit și rucsacul și-o plasă.
- Ce faci bunico? cum mă duc eu pe bicicletă cu astea toate?
- Las` că ți-o ajuta Dumnezo` , dragule!(de parcă mi-ar căra El bagajele!) Vezi de nu-i mai spune mumă-tii ce vorbirăm noi, să nu mai știe toate năroziile. Și vezi de umblă bine pân` lume copile, vezite-ar Dumnezo` !
.....Ajunsă acasă, cu chiu cu vai, îi predau mamei coletu` care mă-ntreabă grăbită :
- Ce mai e pe-acasă?
- Toate bune mamă, cum știi.
Un lucru n-am priceput : de ce eu am voie să știu ,,năroziile`` și mama care e copilul lor nu? ...Or fi vrând să nu-i strice educația!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!