agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2041 .



guvernamantul general al genezei
proză [ ]
roman - fragment

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristache ]

2005-04-15  |     | 





roman - ed. Cartea Romaneasca.Bucuresti - 2003

Biblioteca marchizului, circulară, flancată stelar de cele șase cabinete de profil, religie, ocultism, filosofie, astronomie, artă și știință, dincolo de care se țesea seducătorul labirint al băilor turcești, conducea lumina zilei nevrozată de vitralii, printr un trafor de asemenea circular, situat în cheia une bolți nervurate în sistemul gotic târziu, sporind-o în mod imperativ prin candelabrul electric cu cele 365 de brațe aurite (fabricat în manufacturile olandeze Horta), până pe rafturile decrepite subminate de carii și colonii de furnici roșii, pe care, într-o devălmășeală nesistematizată vreodată de mâna unui biliotecar (căci aici nu intră, precum în altar, nici un suflet cu extraordinara excepție a dumneavoastră, domnule D.), stau aruncate, parțial verticale, parțial oblice sau orizontale, deschise, întredeschise sau închise, miile de volume râvnite de academiile lumii, zecile de mii de manuscrise adunate de prin toate ungherele pământului, insistent cerute, măcar în copii, prin maldărele de cereri cu antete savante de la toate forurile competente ale domeniului bibliofil și epigrafic, aruncate de-a valma pe mozaicul roman, peste scenele erotice pompeiene aduse ilicit prin contrabanda camorei, bucată cu bucată, din depozitele șantierelor arheologice ale patriei artei. Aproape zilnic, excelența sa, în dorința-i neistovită de a admira aceste scene multimilenare ce evidențiază în mod strălucit multimilenara patimă erotică, mută personal manuscrisele dintr-o parte în alta a pavimentului, răvășindu-le cu vârful bastonului sub care entuziasmat descoperă câte o pereche de sâni mușcați de satiri, având anticele sfârcuri înfiorate de plăcere, vreun penis patrician în erecție împletindu se cu frunzele de acant ale decorului, fie o vulvă apetisantă încă în culorile-i pastelate de trecerea necruțătoare a celor două mii de ani. Înjură ca un birjar, de fiecare dată, lipsa de respect a tuturor academiilor pentru liniștea sa, pentru dorința-i firească, umană, de a cuprinde sub augusta-i privire toate pasiunile carnale de care dădeau dovadă cu mult zel locuitorii acelor apuse timpuri, savoarea transpusă în artă a celor mai imperioase și animalice instincte. Dezordinea ce caracterizează întreaga bibliotecă este mărită de foiala miilor de insecte, a sutelor de libărci și de gândaci cuibăriți între cotoarele comestibile cu hârtie velină japoneză și asupra cărora spiritul budist al marchizului veghează drastic, contraatacând la timp orice conspirație pusă la cale de societățile salvării patrimoniului umanitar, societăți ce încearcă prin fraude să-și introducă deratizatorii deghizați în superbe staruri de cinema, vedete ale lumii literare, celebre manechine sau pur și simplu dame de consumație clasa una, dar eforturile conjugate ale tuturor acestor societăți, academii și muzee, inclusiv ale Siguranței statului, cu care ele iau pe ascuns legătura, nu pot înfrânge ideile preconcepute ale marchizului care dă o valoare religioasă complexă fiecărui nefericit viermișor, fiecărei nefericite molii sau gândac ce în inconștiența lor degradează ireversibil patrimoniul celei de a V-a republici și implicit al lumii. În acest sens, pus la curent, D., odată pătruns în urma unei invitații speciale în pantenonul literelor Bourdeilles, trecând toate testele generate de exagerata precauție a marchizului, și-a mobilizat eonul pentru a transmite subversiv, telepatic, toată informația bibliotecii marchizului, preluată instantaneu de zece cei mai buni mediumi telepați, așezați confortabil în birourile secrete ale ministrului de interne al republicii, și care impresionează direct, în transă fiind, pe plăci fotografice speciale, pagină cu pagină, această masă informă de codice, tratate și studii, atlase rare și albume, urmând ca ulterior totul să fie selectat de o comisie specială, fiindcă domnilor, zice ministrul de interne, cine știe ce ascund aceste opusuri pe care marchizul, cu toată insistența tuturor savantelor foruri, nu vrea să le scoată la iveală pretextând infantile povești budiste despre dreptul la viață al muștelor și al puricilor, când el cu mâna lui a ras de pe fața pământului în vara lui ’17, două batalioane germane în nordul Marnei și un convoi de refugiați alsaci în dreptul Somme-lui, gata dezarmate, cu mâinile pe ceafă, numai și numai dintr-o furie naționalistă care cu greu a scăpat tribunalelor internaționale pentru crime împotriva umanității? D., la invitația marchizului, se așează calm într-un jilț romanic-spaniol în care, pe vremuri, El Cid servea supa, de sub rotilele căruia fug niște șoareci ca în desenele animate ale domnului Disney, smulgând un zâmbet complice excelenței sale care, personal, a pus în funcțiune samovarul de aur dăruit părinților săi de dinastia regretată a Romanovilor, samovar din care, domnule D., au băut ceai negru rusesc generații de țari de la Petru cel Mare până la Nicolae împușcatu’ de bolșevici, Pușkin în perioada când concepea Boris Gudunov și vizita biroul imperial și chiar Rasputin când făcea dragoste cu țarina, cuprinsă fiind de un val mistic tradus de domnul Freud ca impuls sexual psihanalitic major, după care a șters cu grijă, folosind propriu-i ciucure de la bonetă, ceștile japoneze pe care bătrânețea porțelanului le fisurase, este adevărat aproape imperceptibil, în două-trei locuri și în fundul cărora împăratul Sotoku Taisi punea, într-o gestică a la Hokusai, bazele feudalismului japonez, baze peste care marchizul a turnat un ceai negru și vâscos ca o mâzgă, preparat după propriile-i rețete secrete cu peste douăzeci de repere esențiale în ceea ce privește ingredientele, cantitățile și timpul de fierbere, neglijând pentru moment, în virtutea ospitalității, sacra lui devoțiune pentru cultura Extremului Orient, cu precădere pentru japonezi și budismul Zen, după care a intrat direct într-o conversație pe tema lui preferată, tema sexualității, de aici de la noi din Europa și de ce nu, domnule D., de pretutindeni, de la boșimani până la laponi. Ce părere aveți de ideile lui Freud? ale lui Jung? ce vă spune comportamentul lui Cassanova afișat în celebrele sale memorii sau ale prințului de Sade? sau chiar forța expresivă a legendelor hispanice referitoare la Don Juan? mergând până la nimfomania dezlănțuită, competițională a Messalinei, sau până la complexele de sorginte mitologică ale unuia ca Oedip!? Vă ascult excelență! Vă ascult! Dar D. apucase, așa, de pe lateralul fotoliului un codice subțire, ale cărui litere parcă pluteau nevoiașe, răzuite și șterse parțial, în pielea bătrână de vițel, palimsest care, într un greoi limbaj juridic medieval, trata procesul intentat mareșalului Gilles de Rais, păi ce mai putem spune excelență referitor la acest lucru, decât că, pe bună dreptate în centrul preocupărilor noastre se află matricea, dom’le!? matricea care ne-a predispus păcatului originar cu gravele consecințe pe care le știm cu toții că le-am preluat prin pierderea paradisului originar, înhămându-ne la treabă pentru o pustie de gură pe acest pământ ce ne va servi și de acoperământ pentru veșnicie, matricea cu al cărei contact intim intrăm, vrând-nevrând, din primele clipe de viață și care, zău excelență, ne umple încă din acel sacru moment câmpul vizual pentru tot restul vieții, matricea de care n-a scăpat nimeni, nici măcar Mântuitorul care, spun teologii, a fost zămislit de la Duhul Sfânt, și El tot a luat un contact direct cu ea, fiind, e adevărat, în proprietatea unei femei desăvârșite la acea vârstă fragedă (așa spun teologii, mă rog, noi ascultăm și avem datoria să credem), căci de aici ni se trage totala dependență de acest organ, e poarta magică a apariției noastre pe această lume, singura cunoscută până acum, fiindcă orice s-ar spune, fiecare act nou al dragostei noastre pentru femeie și pentru trupul ei este o nouă naștere, are momentul lui de inconștiență și de beatitudine pe care îl ai doar în primele minute când vii pe lume în căcatul ăsta de viață, dar care, evident, din pricina memoriei slabe, îl uităm imediat, rămânem doar cu ecoul lui căutându-l neostoiți în carnea matricei până la adânci bătrâneți, cum bunăoară încă îl mai caută și excelența voastră, cu tot beteșugul care vă reține, prin toate aceste senzuale manifestări artistice, îl căutăm atât de tare, de insistent, fir-ar să fie! încât unii își pierd simțul realului, chiar rațiunea, alții înnebunesc și se sinucid, alții ajung la viol și crimă înfundând ocnele pentru tot restul vieții, alții evadează, ca o reacție dură, în misticism sau pesimism morbid, precum Schopenhauer, iar alții meditează, într-o stare de somnolență, la viitoarele nașteri în și prin trupul femeii. Copleșit, marchizul își punea cu un gest majestos monoclu dând din cap înțelegător, bine, bine, da’ care este rolul moralei aici în acest delicat subiect ce implică onorabila dumneavoastră matrice? care, fie vorba între noi excelență, este la fel de onorabilă și pentru dumneavoastră după cum bine știm, ca de altfel pentru toată lumea de la nefericitul Adam încoace. Apoi când vine vorba de morală toate lucrurile se clatină, înălțimea voastră, fiindcă morala este și nu este, se aplică și nu se aplică, e când completă și tiranică, când vagă și nedefinită, timidă de-a dreptul, îmbiindu-ne parcă să o neglijăm, să trecem peste ea, vorba bancului cu conștiința, ăștia suntem noi oamenii, purtăm în noi tot răul lumii căci toate teodiceele din manualele de teologie ni l-au pus în cârcă și, dacă tot trebuie să-l purtăm, vrem să tragem ceva foloase prăpăditei ășteia de carne din care suntem clădiți, țărânii ăsteia de mâine, foloase fie în exclusivitate cum zic materialiștii, fie parțial cum zic idealiștii, căci fiecare are morala lui de care ține sau nu ține cont, dar morala se păstrează, precum știe toată lumea, cel mai bine în tomurile legislative, sau în cutume care-și pierd puterea de atracție odată ajunse în intimitatea gândurilor noastre, când șarpele acela care i-a dat bătrânei noastre străbunice Eva mărul rău famat, a cărui duhoare de nenorocire pute peste secole până astăzi, apare încă sub forma propriilor noastre gînduri ce șerpuiesc spre rău, ne oferă povara dulce, magnetică de-a dreptul, a răului, excelență, poate chiar matricea de care vorbeam, căci în fața ispitei sale, așa cum adineauri mai spuneam, se pleacă și capetele încoronate excelență, regi magnifici, ce altfel îmbogățesc paginile de istorie universală și sacrele pagini ale scripturilor, cum e cazul psalmistului David sau prea înțeleptului său fiu Solomon, Dumnezeu să-i odihnească în pace! că au fost printre puținii evrei de treabă, ba chiar anahoreții și sihaștrii munciți de chinurile teribile ale misticii, citiți istoria sacră a Indiei unde morala era la cel mai înalt și obligatoriu prag și veți vedea cum în fața ispitei femeii se pleacă forța maeștrilor yoghini, excelență, ce să mai vorbim de amărâtul ăsta, omul simplu, căruia experiența lui mizeră i-a băgat în cap că din viață nu rămâne dcât cu ce bagă în gură și cu ce trage pe ... , mă rog știți dumneavoastră, ăsta e vulgul, până aici bate morala lui, o dau toți cu Epicur, excelență, așa a fost interpretat grecul ăsta materialist, fiecare l-a interpretat cum i-a convenit să-i cadă mai bine la boașe, să-i legitimeze mârșăviile, iar Dumnezeu stă și-și râde de noi, se distrează pe spinarea noastră, că cine altul decât El ne-a dat în stăpânire matricea? Mai bine zis ne-a dat robia matricei, dulceața ei perversă și ademenitoare, excelență. Putea să ne conceapă simplu, să ne înmulțim ca bacteriile bunăoară, prin diviziune, dar nu, El ne-a dat hormoni, tensiuni, plăceri, orgasme, chestii din astea de ți se face părul măciucă în cap când te gândești la consecințe, dar un hormon micuț, specializat, care să se împrăștie prin trupul tinerilor în momentul sacru al ierurgiilor sfintelor taine ale căsătoriei și să-i ferească de adulter, să-i lege trup și suflet pentru totdeauna, cum zice scriptura, pe ăsta nu l-a dat bătrînul Creator și uite așa excelență veți rămâne perplex să aflați că, mare parte din lumea asta s-a făcut printr-un cumul de rău, printr-un rău adăugat, cum ar zice psihologii, ajungând la o saturație de rău în viermuiala a peste două miliarde de suflete, încât ideile prăpăstioase că morala, cu tot cortegiul ei de echipamente ale conștiinței, ne-ar putea salva, sunt utopice, povestiri vânătorești. Nu o va face excelență, este evident că nu o va putea face. Atâta timp cât vor exista bogățiile ca valori în sine atractive egoistului și posesivului suflet omenesc, atâta vreme cât va exista frumusețea femeilor, dulceața orelor istovitoare de dragoste, ființa asta bipedă, considerată de tratate ca fiind culmea creației și de maestru Darwin ca o simplă jigodie de maimuță vorbitoare, va uza de tot răul din sine, îl va scoate chiar și de acolo de unde nu-l are, pentru a le poseda. Dar aforismul? longevitatea lui milenară, puterea lui penetrantă în toate culturile lumii? întreabă aparent naiv marchizul fiind posesorul unui infailibil sistem maieutic predispus a-și trage seva din destăinuiri și interogatorii. Excelență, a continuat D., aforismul și morala lui există, e drept, încă de la Marcian și Seneca în tulburea antichitate, dar ce spun eu!? de la Esop și Solon, ba chiar de la egipteni, și tot n-a reușit să schimbe afurisita asta de lume, fiindcă oamenii nu sunt dispuși să asculte de aforisme, excelență, nu ascultă ei de sacrele ordine ale Bibliei, amenințați fiind cu veșnicele chinuri ale iadului și credeți că pot asculta de niște nevinovate aforisme împrăștiate prin ediții scumpe, de lux, aruncate ca niște elemente decorative prin biblioteci private precum a domniei voastre? Chiar dacă mai există un naiv la sute de mii de hiene care mai apleacă urechea la ele, se lămurește repede că o floricică nu aduce primăvara și purcede la a-și crea acea duplicitate mai periculoasă decât chiar răutatea ostentativă, începe a-și da aere de înțelept, de filosof și, poate ceea ce-i mai grav, de salvator. Dar nimeni nu-l ascultă excelență, nimeni nu-l poate asculta. Pentru chestiile astea rar se găsesc urechi, poate doar el însuși, și asta în virtutea marelui păcat al trufiei, și cu cât se ascultă mai tare cu atât se umflă în pene mai abitir sfârșind prin a-i scârbi pe ceilalți care-l vor trata, culmea, ca pe un tip imoral, fățarnic și lipsit de scrupule. Și atunci ce să facem noi cu aforismele excelență? Þin ele loc de muniție? Þin ele locul blindatelor cu care se dotează orice guvern realist astăzi când războiul ca și cataclism este o realitate dincolo de ifosele filosofice? Þin ele locul foamei acute în care sunt scufundate două treimi din mizeria asta de glob pământesc? Nu excelență. Ele sunt doar, așa, servite prin manuale copiilor care nici măcar ei nu le mai dau vreo importanță și mult mai cu sârg se aruncă în studiul balisticii bunăoară, sau în studiul chimiei ce va genera teribilele arme chimice și bacteriologice, sau în studiul fizicilor ultrasofisticate ale particulelor elementare care pregătesc arma armelor, arma secretă ce va întări profeția Apocalipsei lui Ioan Teologul. Evident, e un nonsens să credem că aforismele vor schimba lumea. Ba n-o vor clinti din răutatea ei nici cu un milimetru. Lumea e prea sălbatică, prea ancorată în iluzia puterii ca să cedeze în fața cuvintelor. S-a dus vremea când Logosul aruncat peste imensitatea vidă a spațiilor crea tot acest magnific univers printr-o undă eminamente pozitivă. Lumea e obișnuită să plece urechea la rău, să asculte de ordine malefice, și, ca dovadă că nici măcar religiile nu au făcut mare rahat de câteva mii de ani de când se chinuie în modelarea caracterului uman, infinit mai mult s-a impus armata. Ba chiar ele, religiile, au simțit foarte devreme nevoia imperioasă de a stoarce fiara din om acolo unde trebuie să-și consolideze misiunea. Păi, credeți că împăratul Carol cel Mare cu aforisme și morală i-a creștinat pe saxoni? Că slavii și ungurii și bulgarii au fost creștinați cu duhul blândeții, cu forța aforismului? V-ați înșela amarnic, excelență. Cu sabia au fost aduși la supunerea Crucii. Cu paloșul în spate au umplut râurile Europei medievale pentru a fi botezați, de cele mai multe ori neștiind cu ce se mănâncă chestia asta. Și ei, și amerindienii, și africanii și mulți alții. Dacă o instituție morală, cum s-a pretins Biserica, a preferat, duhului blândeții aforistice, duhul războiului, al crimei în ultimă instanță, mai putem divaga fără a cădea în ridicol? Apoi una dintre cele trei mari religii monoteiste universale, cum e Islamul, ridică pe față războiul la rang de obligație religioasă. Nu vedeți că dacă luăm orice istorie a omenirii, mult mai puternic se pune accentul pe războaiele ce i au brăzdat trupul decât pe faptele altruiste și milostive ? Deschideți orice manual de istorie peste care se apleacă copiii noștri în orele de școală și o s-o vedeți cât e de hidoasă și de sângerândă. Războaie, războaie și iar războaie, încît la baza evoluției noastre nu stau pacea și buna înțelegere, cum s-ar aștepta un naiv mai credul, ci lupta, evoluția tehnicii de luptă, a tacticii militare, cantitatea și calitatea armamentului defensiv, dar mai ales ofensiv, politica, care se mănâncă cu toate ale milităriei. Despre epocile de pace, de progres științific și artistic, despre moraliști și oameni de spirit, n-ați sesizat că se vorbește în doi peri, sarcastic și doar în câteva cuvinte pe la sfârșitul capitolelor?! Și asta fiindcă istoricii cunosc esențialul pe care educația trebuie să o insufle tinerei generații. Ba s-ar putea ca ei să creadă că este un risc în a vlăgui spiritul dinamic, războinic, al copiilor cu fleacuri de genul aforismelor și moralei. Morala o face viața și viața este luptă, excelență, luptă în cel mai adânc sens al ei, dialectic privind, vorba domnului Marx, care deja a împuțit pământul cu o morală egalitaristă de carton în spatele căreia se ascund baionetele spiritelor asiatice înfierbântate ale rușilor și acoliților lor, luptă, altfel zis, competiție pe viață și pe moarte, da, mai ales pe moarte, fiindcă mai ales moartea te învață în ziua de azi să suporți viața. Căci prea bine știți și dumneavoastră, care ați făcut un război mondial și ați auzit pe viu șuierul gloanțelor precum și gîlgâitul sângelui scurs din crestăturile făcute de baionete în trupul dușmanului, chiar dacă le-ați auzit de sub acoperișul ocrotitor al Statului Major unde se luau cele mai stupide decizii pe pielea bieților soldați ce se căcau pe ei de frică prin tranșee, căci aici lucrurile depășesc aforismul. Când moartea îți suflă în ceafă pe aliniamentul de atac nu-i același lucru cu războiul geometric al partidelor de șah pe care excelența voastră (în compania unor superbe muze, ce, extaziate de atâta generozitate, vă recită ode triumfale) le face cu domnul Totelle și unde câteodată vă permiteți să pierdeți adormind, visând și schimbând chiloțeii. D’ apoi tot răul spre bine, serenisime, căci vorba aceea, rău cu rău, dar mai rău fără rău! Marchizul se clătină ușurel în scaunul cu rotile, își turnă puțin vin roșu peste ceaiul negru ce purta miresmele plantațiilor ceyloneze, își închise nasturii la prohab și, trăgându-și pătura peste gambele beteșugite, se pronunță meditativ: mult stimate domn levantin, nu prea am idee ce fel de morală practicați dumneavoastră prin stepele acelea estice dar cred că, în mare parte ai dreptate, prea mult se face caz cu morala asta dom’le, moraliștii ăștia impotenți vor să sterilizeze conștiința tinerimii, să scoată niște ouă clocite din bietele ființe umane supuse implacabil unui destin greu de suportat, afectate de instinctele puternice la care i-a instigat Creatorul, dar, în altă ordine de idei, măcar avem o consolare majoră: matricea, matricea de care vorbeați, perversa aia de matrice musiu, care nu e de lepădat, crede-mă! nu e de loc de lepădat. De aproape patruzeci de ani mă învârt în jurul superbei ei elasticități și culmea e că n-am avut, pe viața mea! prea multe momente de plictiseală. Păi nu vezi dom’ le cum o cântă menestreii și poeții de la Homer încoace, cum ne-o înfățișază ostentativ marile genii ale picturii și sculpturii renascentiste, goală, cel mai adesea fără deliciosul păr care o aureolează, într-o nuditate de-a dreptul filosofică? Până și acești sterili moraliști, care-și pun dintr o falsă pudoare ochelarii când o privesc decorând operele de artă și înghit în sec, de o vorbesc, fie de bine, fie de rău, tot cam pe aci se învârt și dumnealor căci le vine extrem de greu tuturor s-o abandoneze, asta-i viața frate dragă, să bem și să ne veselim, gaudeamus igitur, vorba studențimii din vechime! După care excelența sa, închizând ochii, declanșă patefonul pe platanul căruia se rostogolea impetuos Marseillaise: Allons enfants de la patrie, așa copii, așa copii! În momentul în care clepsidra de cleștar a marchizului, păstrată simbolic într-o colivie din aurul cel mai pur, își aruncă ultimele fire din cel mai ordinar nisip de plajă în borcanul de la bază, D. înghițind cele din urmă picături ce inundau feudele japoneze, se ridică, își potrivi ceasul de buzunar, mulțumi pentru ospitalitate excelenței sale marchizului și plecă val-vârtej traversând grăbit băile turcești însoțit fiind de nevăzutul său eon. Teleplaștii ministerului de interne tocmai impresionaseră și ultima hârtiuță aflată cocoloș în unul din coșurile de gunoi ale bibliotecii Bourdeilles, un nenorocit de recurs în care marchizul cerea anularea unei exorbitante amenzi penale pentru insulte aduse ordinii de stat republican în persoana consilierului ministerial, doamna contesă Marie-Caroline Depreux de Languedoc, la pudoarea oficială a căreia atentase în cursul unui bal mascat, unde nefericita diplomată avusese la fel de nefericita idee, să se mascheze într-o prostituată din Place-Pigal, funcționară pe care, excelența sa, puțin afumat de amestecul unor licori din cele mai tari, intențioase s-o violeze într-unul din cabinetele de sănătate alipite sălii de gimnastică, act ce s-ar fi consumat integral pe muzică patriotică. Directorul General al Siguranței, proaspăt bărbierit, se felicită în oglinda de cristal a ministerului, îi felicită pe toți colaboratorii acestei dificile dar reușite acțiuni și scrise cu mâna lui, pe biroul de nuc al ministrului, cererea către Parlament, în care propunea Legiunea de Onoare acestui dibaci și îndrăzneț levantin de origine incertă, ale cărui acte nobiliare specialiștii noștri le-au catalogat din capul locului ca false, căci domnilor, acum, în sfârșit, suntem în posesia unor copii valabile, extrem de prețioase, pe care mâine Curtea Constituțională, Curtea de Casație, și Parchetul General își vor pune vizele, a unor valori greu de precizat acutalmente și a unor secrete așijderea, strecurate dibaci în istorie de Masonerie și rozacrucieni, cifrat, printre rândurile filosofiei neoplatonice, misticismului atonit și budismului himalaian. Intervenția de ultim moment a doamnei ministru, aflată providențial în minister la o întâlnire amoroasă cu șeful Siguranței, care prins în misiune lucra peste program, salvă patrimoniului literar național de toată corespondența secretă a marchizului cu o mulțime de personalități precum moralistul Francois Mauriac și arhitectul Karl Schinkel, aceste piese fiind catalogate, personal de către domnul Director General al Siguranței, ca lipsite de importanță și hărăzite closetului ministerial din apropriere.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!