...................................................
Îți amintești de Legiune? Sunt mulți cei care au ales Infernul, pentru că Paradisul nu aveau cu cine să îl împartă. Ce erați voi, toată această armată, decât numai picioare purtând de grijă noroiului și mâini ce se fereau să tulbure acel aer pierdut în negură? Pe umeri care au uitat semeția înca mai dinainte să o învețe, purtați capete umplute cu creier care își pierduse prima și ultima deprindere. Tărtăcuțe imense care sub un păr rar sau o chelie deasă acopereau cogeamite vidul… Oameni trăind într-o grimasă – dominați de un sentiment care aducea cu o râgâiala. Viață și-atâta tot! E banal pentru noi, cei mai mulți, noi care încă suntem vii și inima din greu ne împinge prin vene sânge stricat. Dar pentru ei, tot restul, acesta se cheamă Triumf! E drept însă că singurii eroi de bun simț sunt aceia care deja au murit. Iar pe ei nu-i invidiaza nimeni. Pentru că Eroul… a fost dintotdeauna un soldat prost, care a murit fără să gândească la altceva decât la o cauză care nu avea nici o cunoștiință de el. Eroul este un ogar, Cauza – un vânător fără milă. Patria îi e recunoscatoare: nu îi va mai tulbura niciodată somnul de veci cu aduceri aminte. Mai mult de-atât, voi erați mercenari; trăiați și luptați pentru idealuri terminate în buzunar.
Frontul era o groapă comună care se resemnase deja cu morții ei. Iar felul tău aspru de a-ți ascunde emoția, te-a salvat. Fiindcă numai tăcând puteai să strigi cel mai tare în acea gălăgie. Cum ai putut să suferi toată această gloată? De ce mă mir? Trăisei în orâduirea comunistă. Socialismul te-a scăpat de posesia a tot ce exista material, ba mai mult, căci ți-a umplut pe atunci mintea cu concepții de împrumut care te fereau până și de rațiunea să le descoperi. Să gândești s-a dovedit a fi o apucătură foarte incomodă. Dar tot atunci ai învățat că un scop de bun simț trebuie urmărit numai cu mijloace rezonabile. Căci oare cum s-a ajuns la toate astea? Întrebarea pe care guvernele ar trebui să și-o pună nu ar trebui să fie cât costă protecția socială, ci cât ar costa lipsa ei cu desavârșire. Când singur cu un camarad, în deșert, ați văzut un rahat de leu aburind în gerul nopții și el, camaradul s-a gândit că ar fi bun de mâncare zi drept, la ce te-ai gandit? Că între el, cel mai prost om din lume și bucata asta aburindă de rahat, există cel puțin o diferență frapantă: rahatul ăsta, chiar iți dă un pic de gândit. Pentru că fiara care l-a căcat, sigur e prin apropiere și s-ar putea să vă mănânce pe amândoi. Iar după ce l-ai dibuit și l-ai împușcat, în vreme ce mâncai din el crud, iar camaradul se minuna de tine iarași te-ai gândit la prostia lui: ar fi mâncat un căcat, dar niciodată carne crudă de leu! Hotărât lucru, i-ai spus, dacă este să ai ceva al tău, ai o tânțenie fără margini, o zgârcenie ca nimeni altul și o nesimțire de-a dreptul suină. Și ca un om milos te-ai gândit cum ai putea să-l omori în așa fel încât să sufere cât mai puțin. Dar te-ai gândit mai apoi că dacă-i inteligent va fi întotdeauna un mototol; dacă-i isteț o să fie un pungaș și jumatate. Dar dacă-i un prost sadea, n-o să-i lipsească nimic, niciodată! Cine altul decât el fusese pe jos până la Alger pentru un afurisit de sculament? E ciudat să mergi atâția kilometri numai ca să te întorci cu o boală lumească. Și a mai cheltuit și solda pentru asta; În cele din urmă, nimeni nu va putea să te convingă că un târg se limitează la altceva, mai mult, decât la ce dai și ce primești. Ca o cafteală pe cinste! Dar mai există un adevăr tot așa de flagrant, anume că există un gen de călduri care încep să bată câmpii și să pretindă ca sunt iubiri. Dar cu ce drept să-l judeci? Toți am început de la o simplă nebunie. Paranoia începe de-abia când ajungem psihologi. Și cel mai rău lucru care ți se întâmpla, este să aștepți de la ceilalți să fie buni și de la Dumnezeu să fie sfânt.
................................................