agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-30 | |
Guvernământul General al Genezei – fragment roman
Coasta de nord a Africii ocupa în imaginația lui înfierbântată un loc aparte, o fâșie din mapamond polarizată de magnetismul magiei egiptene și arabe, de gravurile solemne cu sfincși și faraoni, desene misterioase cu dune și caravanseraiuri, acuarele cu beduini, cu harapi, spade curbate de Damasc și cai iuți ca săgeata, corturi aruncate la poalele oazelor, toate reperate de-a valma în cărțile cu poze ale copilăriei, fâșie căreia busola spirituală îi arăta tot timpul direcția exotismului și a fabulosului oriental, mirajul ținuturilor zăgăzuite în adâncimile livrești ale ființei, teritoriile în care Halima își desăvârșește vrăjile. Coranul prinde ceva din forța și candoarea berberă, sudană și nigeriană, o faună stranie, copleșitoare, dezlănțuită la marginea pustiurilor și în savane nesfârșite, călătorii și călători dispăruți în nopțile dăltuite cu albe semiluni, riscante vânători de lei sub clipirea stelelor. Africa e o aventură, e o vârstă! Ea îl încearcă de-a dreptul copilărește cu mirajul său. Alexandria cu ptolemeii ei, cu papirusurile și biblioteca-i fascinantă, cu Septuaginta sa mitică, Sfântul Augustin africanul perorând despre iubire și Dumnezeu, Cartagena sub hlamida lui Hanibal cel veșnic uitat de istorie în fața porților Romei, temple păgâne părăsite de secole în care doar crăpăturile coloanelor mai servesc suport cuiburilor, agore și apeducte de piatră, altădată elegante, căzute în paragina celor douăzeci de veacuri scurse, piramide mai bătrâne ca timpul din trupul cărora șiroiesc neostoit blesteme, scormonite de arheologi temerari și zeloși ce poartă la gât amuletele protectoare ale felahilor vecini, șalvari multicolori și burnusuri albe, tumult de turbane imaculate și sclave chipeșe dansând goale pe lângă focurile tâlharilor ce împânzesc deșertul. Acum va trebui ca totul, venind din copilărie, să prindă viață, moschei misterioase cu acoperișul bătut în nestemate și Coranuri având coperțile din aur curat, șiraguri de galbeni și perle, hamgere cu lama otrăvită de scorpioni captivi ținuți în cutii de aur descântat în ținutul Orfir, eunuci purtând litierele prințeselor venite prin bazarele nesfârșite la cumpărături, acoperindu-și radioasele fețe orientale cu muselină roză, haremuri luminate discret de felinare aurite și făclii îmbălsămate cu eterice parfumuri ațâțătoare, având în colivii de aur, înfundate între senzuale divanuri și covoare, femei desăvârșite în tainele miraculoase ale iubirii, artiste neîntrecute ale versului și cântecului arab, al căror trup a fost cumpărat cu emirate și regate înfloritoare de califi îndrăgostiți, havuzuri ce scuipă diamante și alină cu mâinile lor lichide cele peste patruzeci de grade ale febrei trimise în rafale de Sahara, lupanare cu băi de marmoră și pereți smălțuiți în care hetairele orientale își vând, într-un exces de lubricitate, farmecele oștenilor neînfricați ce poposesc din oază în oază apărând dreapta credință, lungile șiraguri ale caravanelor ce pleacă din Rabat, din Oran sau din Constantine, din Tripoli, Bengazi sau Zella, rugăciuni vii înșiruite pe mirifice idealuri, intrate pe porțile nenumăratelor fete morgane ale deșertului, ce se unduiesc bătute de vânturile aspre, nisipoase, ale tropicului și câte alte destine sub caftanele de purpură și mătase în culoarea safirului, opalului, turcoazului, ferecate în fibule de aur, jad și chihlimbar?! și câte iatagane sclipind în lumina lunii coranice?! Și câte sipete cu povești derulate în divinul scris magrebin ce deseori părăsește paginile sfinte ale Al-Qur’an-ului migrând pe zidurile marilor moschei egiptene, algeriene, tunisiene și marocane?! Aici în lumea aceasta pecetluită de forțele onirice s-a născut covorul zburător și minaretele cântătoare. În ea e o opulență pe care marea cristalină, în care veacuri de-a rândul au mișunat corsarii islamici în căutare de fabuloase bogății și sclavi, trebuie cât de curând să i-o pună la picioare. Contesa înfiorată stătea alături de el, lipită de sufletul său, ascultându-i inima cum bate, ascultând cântecul țărmului ce se apropia purtat de valuri, cântecul faliilor de coastă ce se modula în țipătul păsărilor marine și în foiala lighioanelor de apă pe sub undele albastre-verzui, își arunca din când în când privirea topită de dragoste și soare printre finele înlănțuiri de lentile ale ocheanului prin care împăratul privise dezastrul de la Abukir, după care îl punea în dreptul ochilor lui șoptindu-i tandru istoria cuceririi Tunisiei, Marocului, Algeriei și Egiptului așa cum o învățase ea din secretele tratate ale masoneriei și istoria sexuală a haremului ca instituție ocrotită de însăși revelația divină, iar D. închidea delicios ochii pe care palmele ei se plimbau delicat, îi săruta unghiile date cu lac catalan, îi sugea degetele mirosind a sare de mare și încheieturile fine ale brațelor, savurându-le izul bronzului depus de soare și pulsul zbuciumat, acum trebuie să ajungem, iubitule, îl răsfăța ea trecându-i mâna prin păr, cât de curând lumea arabă ne va fi la picioare, o să-ți dau cafea neagră de la prietenii emiri și baclavale cu ananas și miere de la amicii mei miniștri în colonii, o să fumezi tutun de Sudan din narghilelele marilor negustori egipteni intrați de mult în schimburile mele comerciale și lapte răcoritor de cămilă frecat cu banane de la fermele beilor tripolitani, o să sorbi cu nesaț suc stors din fructul pârguit al ananasului de mâinile agile ale prințeselor cirenaice, căci tu, valah ispititor, ești pentru mine însuși nepătrunsul mister oriental, sub pleoapele tale obosite de dragostea noastră acidă, mistuitoare, văd bogățiile nesfârșite ale sultanatelor și emiratelor, corăbiile încărcate cu mirodenii ale Malabarului și Madagascarului și caravanele pline de baloturi multicolore, înflorate, mirifice, ale „drumului mătăsii”, continua ea să-i șoptească persuasiv în timp ce, în tandem, alunecau cu privirea pe țesătura lichidă a mării înspumate, iar el își pregătea ochii pentru impactul cu țărmul, voind să-l simtă așa cum și l-a dorit din totdeauna. Întâi coasta i-a mirosit a crud și a uscat în rafale alternative, a exotic persistent. Mirosul arabic i s-a ancorat în nări fiindcă în acele momente, când părea că un crainic nevăzut i-o anunța de pe întinsul spirit al apelor, o percepea mai mult olfactiv, dar, încetul cu încetul, i s-a relevat vizual, a simțit-o cum plutește pe umerii puternici ai orizontului ca o imensă carapace verzuie peste spuma fină a valurilor, alintată de undele Mediteranei, împodobită orgolios în vegetație, cu multe șiraguri sclipitoare de cuburi albe ca într-un joc pus la punct de un vechi mecanism ludic, încărcată de țesătura aceea insecticidă formată din gâze obraznice, țânțari, fluturi multicolori și albine mari africane. S-au apropiat de porturile rodite cu vapoarele armatorilor din toată lumea, șalupele coloniale cu motor Diesel duduind în raidurile pazei de coastă, pacheboturile ruginite de istorie ale companiilor britanice în vârful cărora flutura încă vesel și vioi „Union Jack”, cargourile negre național-socialiste cuprinse de bâzâitul motoarelor noii tehnici germane pregătită pentru ofensivă, bătrânele pescadoare grecești, vasele de linie olandeze și multe alte mici ambarcațiuni ce se foiau, dând o expresie deosebită faunei aceleia motorizate, în spatele cărora dorea să descopere izul antic al Iskenderiei, atmosfera iureșului mameluc, dar aici, pe cheiurile crăpate de arșiță, în primul moment, prea puține repere vizuale îi dau această senzație, căci marinarii au aceleași uniforme ale flotei britanice, același ten meridional văzut în Marsilia și Cagliari, aceleași căști coloniale din plută și pânză de in, pune piciorul în același oraș european meridional în care percepe concubinajul select al instituțiilor și hotelurilor eclectice cu vegetația proprie țărmurilor exotice, concubinajul meloanelor și pălăriilor panama cu burnusurile și turbanele, al mașinilor elegante și taxiurilor cu orientalele cabriolete înfofolite, în ciuda căldurii, în ciucuri și arabescuri de piele colorată. Pornește aiurea prin acest oraș decolorat de amiază, ținând-o de mână pe contesă, răcorindu se, deshidratați fiind, cu licorile mentolate ale cafenelelor apusene, încercând să găsească seva proprie cetăților orientale neasaltate de stilul colonial și, cu cât depășește granițele acestor cuiburi europene însoțite de confortul lor occidental, percepe, în ceața aurie a luminii de seară africană, confortul spiritual al unor lumi deloc apuse, ba din contră, prezente într-o mulțime de lucruri și fapte, turnurile catedralelor islamice, acele elegante minarete ale copilăriei lui din care zburau duhurile și covoarele fermecate, bazarele misterioase, copleșitoare labirinturi luminate cu facle chiar și ziua, în mulțimea și rumoarea cărora retrăia sentimental cele o mie și una de nopți, bazare invadate cu băștinași exotici prăjiți de viscolele solare ale Saharei, copleșiți de mătăsuri, brocarturi, catifele și dantele, țesături în in și cânepă aspră, de oale și alambicuri de aramă, de argintărie cizelată, de orfevrăria cea mai seducătoare, trăind în preajma unor animale la fel de agitate, maimuțe, crocodili cu clopoței la gât, cămile ce cunosc labirinticele străzi mult mai bine decât poliția colonială, papagali vorbitori, păuni și mierle indiene ce recitau din poemele lui Zuhair și Saadi, șoimi de vânătoare dresați, pisici, câini și iepuri de toate rasele, piramide de nuci de cocos, de ananas și curmale, lămâi și portocali, grătare și țepușe cu chebapuri aromate, carne de oaie și cârnați de vită de pe care negustorii alungă muștele imense fie cu apărătorile de pene, fie cu măciuca, miere de albine în amestec cu nucă pisată, nugat și rahat, felii de lubeniță și pepene galben persan, plăcinte cu orez și susan, cornuri din făină de manioc, crapi vii de Nil zbenguindu-se în butoaie cu apă, unguente și alifii tămăduitoare, aducătoare de dragoste sau de noroc, lichide colorate pentru clarviziune și purgație, preparate pentru vederea comorilor îngropate, magicieni diverși și ghicitori în fum de plante aromate aruncate pe jăratic, în rozarii călătorite la Mecca, în amulete purtate de sinucigași, apari cu burdufuri peticite în spate, băiețandri imberbi, iuți ca argintul viu, servind ceaiuri fierbinți de pe tăvile mari de aramă atârnate de gât, cititorii de povești licențioase așteptând o bucată de plăcintă sau bănuții unor gură-cască ce gesticulează înfocat, râd și se masturbează în șalvari la auzul miorlăiturilor amoroase ale lectorilor ce imită sonor scene de amor între prinți și cadâne, cerșetori slinoși expunându-și opulența plăgilor hidoase, pestilențiale, precum și infirmități teribile ce trebuiau să trezească mila celor mai împietrite inimi, armate de hoți de buzunare, coțcari și pungași ce adormeau cu arginți vigilența străjilor somnolente, toropite de căldură și hașiș, toate într-un tărăbuc iscat de miile acelea de pași dar mai ales de zarva sunetelor guturale ale dialectelor nubiene, tuarege și mauritane într-o pitorească și expresivă combinație cu araba felahilor, zarvă care-i urmărea până și în cafenelele placate cu zeci de covorașe multicolore între ițele cărora erau țesute melancolice stihuri, anesteziați fiind de mirosurile dezinfectante, pătrunzătoare, de mentă și camfor, de cafea arabică impecabil pregătită la nisip. Intrau în curțile moscheilor adormite de toropeală, din liniștea cărora susurul havuzurilor sorbeau însetate, treceau pe sub porticurile umbroase ale medreselor în sălile cărora cadii înțelepți, cu firave bărbi atingând pământul, purtând, prin uriașe ceasloave ferecate în argint, poruncile Profetului, discutate pe articole de jurisprudență, împărțeau dreptatea cu gesturi molcome, după legea canonică shari’a, șezând turcește, se rătăceau din nou în zarva ulițelor inundate de soare, aținându-se pe sub umbra arabescurilor ce păreau că nu se sinchisesc din meditația lor decorativă de zumzetul acelei populații pestrițe, de motoarele rarelor mașini duse de curentul uman prin curți anonime încărcate generos cu clorofilă, în spatele cărora benchetuiau beii și pașalele aristocrației africane cot la cot cu funcționarii regali ai dominioanelor, de tropotul jandarmeriei coloniale ce-și croia drum cu biciușca lipind pe zidurile bătrîne afișe cu fotografiile criminalilor periculoși și patrioților care luptau subversiv pentru independență. Și când, după atâta nebunie, oboseala le-a coborât în oase, când stelele sclipeau dând consistență nenumăratelor salbe ale cerului nord-african în care fantezia astrologilor vedea nenumărate populații de spirite, când ultimele gazeluri pornite din aparatele de radio ale epocii se stingeau peste terasele ce prinseseră lent a pierde din fierbințeala zilei, D. și contesa au tras la unul din acele imense hanuri de lux, magnifice labirinturi clarobscure cu țesătura lor de bolți, arcade și coloane ocolind fântânile răcoroase plantate în mijlocul mozaicurilor bizantine, în care cristalurile și argintăria, brocarturile și porțelanurile făceau casă bună cu zidurile canceroase năpădite de fisuri, praf și păianjeni, cu gândacii, șobolanii și pisicile, au plătit în lire sterline un apartament având ventilator electric și cabină privată de baie, după care, fără să le pese de oboseală, s-au istovit într-o nouă dragoste printre mulțimea suvenirurilor ce le inundaseră sofaua și divanul de piele bătrână, scorțoasă. Epuizarea era totală când prinzătorul de țânțari bătu la ușă și, contra unei sume onorabile, se oferi a-i scăpa de incomodele insecte dându-le astfel dreptul la odihnă. Modalitatea păru cel puțin stranie și, în momentul în care acest personaj scoase de sub manta o cușcă micuță dând drumul la două șopârle, contesa scoase un mic țipăt. Șopârlele își făcură repede treaba făcând tot felul de tumbe pe pavimentul și pereții odăii și, la un simplu fluierat, veniră din nou în cușcă. Urmară, bătând rând pe rând la ușă, cititorul din „O mie și una de nopți”, a cărui lectură în araba unui vechi manuscris cu zvelte caractere cufice le părea o stranie liturghie, vânzătorii de hașiș și opiu, fachirul înghițitor de săbii, maseorul și băieșița hotelului dotați cu grăsimi parfumate din ulei de cocos și untură de cămilă macerată în rășină de eucalipt, precum și patronul stabilimentului, un arab tânăr în frac, cu lavalieră la gât dar cu cisme militare de iuft în picioare, însoțit de trei servitori purtând ceaiuri aromate, cafele cu miere și siropuri dulcege-amărui, părând a fi onorat de o astfel de clientelă, curios din fire și dornic de o discuție pe teme politice; ce mai face Anglia? cum își susține de la Londra politica expansionistă, colonialismul și puterea maritimă? cu forța, efendi, cu forța armelor, dar Franța încercată de inflație și conducători incapabili? Spania sângerândă, măcinată de greve și guverne rebele, de acest pustiitor război civil? Germania pusă pe împărțitul lumii în noi sfere de influență? și chiar Portugalia neliniștită de posibila pierdere a coloniilor? soarta țărilor arabe, a suveranului saudit curtat din ce în ce mai asiduu de americani, orgoliul Persiei și decăderea Chinei, apoi rata sinuciderilor în centrul Europei, autostrăzile Germaniei susținute de führerul cancelar, ei Hitler ăsta! ce-o avea în mintea lui de geniu acest pictoraș ce trăiește o ascensiune teribilă? Masoneria, efendi, pierde teren în favoarea național-socialismului iar Stalin s-a depărtat de mult de politica bolșevică făcând una țaristă sadea, sub ocrotirea secerei și ciocanului Internaționalei, sindicatele spaniole, Africa de Sud și Madagascarul, chiar și religia, efendi, că Alah e milostiv dar nu poate fi așa până la capătul vremurilor, locurile sfinte au căzut peste tot în paragină, evreii își fac de cap prin industria și băncile lumii, nu mai au nas să simtă că orgoliile celorlalți sunt grav rănite, că lumea arabă nu-i poate primi cu brațele deschise în teritoriul Palestinei, Elveția tăcută? aș! o curvă diplomatică, geamila șarmota efendi, umple lumea cu zvonuri și dictează pe șoptite naivilor isterici cum se înarmează unii, alții, ce arme mai clocesc nemții și cum își proptește Anglia lira-sterlină în căderea adusă de laburiști, îi place să-i vadă pe toți încăierați iar ea să-și dea aere de neutralitate că doar băncile ei trag foloase! d’ apoi Brazilia, Argentina, Chile, Venezuela, o forță neexploatată, efendi, și America asta Latină, netrezită defel de la Bolivar încoace, somnolentă, căzută în capcana imperialismului american plecat după resurse și piețe de desfacere, după mână gratuită de lucru, efendi, căci omul ajuns la disperare lucrează pentru o ciorbă caldă, și alte sporovăieli pe aceeași notă, încât dimineața îi prinse studiind pe covor hărțile atlaselor purtate de contesă tot timpul asupra ei, stabilind viitoarea ruptură cu vasul de croazieră și noile variante ale unui traseu ce urma să străbată, cumva în diagonală, continentul negru de la est la vest. Au șters-o, pe furiș, în timpul banchetului de despărțire dat de căpitanul vasului, adevărat lup de mare ce o prețuia nespus de mult pe contesă, ba chiar, sedus de noblețea ei, îi făcuse câteva sonete apreciate de Academia Navală, domnia sa fiind dintre acele rare flori ale mării care se deschid și fac fructe și spre tărâmul poeziei, când veselia era în toi, jerbe de colorate artificii inundând cerul întunecat încât felahii din împrejurimi crezură că Alah, în mila Sa, vine mai devreme cu Judecata de Apoi pregătind paradisul dreptcredincioșilor, muezinii, urcați pe fugă în minarete, grăbindu-se să cheme la rugăciunea finală toată suflarea islamică a acelor pământuri aride, jerbe din spuma șampaniilor rostogolindu-se peste mesele cazinoului și restaurantului, peste costumele de gală ale gentlemenilor și rochiile de seară ale doamnelor, peste orchestra care intona ultimul cearleston a cărui partitură fusese transmisă prin telex de la New Orleans doar cu o zi în urmă, cearleston în ritmul căruia călătorii se avântau nebunește lovindu-se unii pe alții și de pereții ambarcațiunii încât, însuși vasul, începu un dans nebun în radă, strunit puternic de cele două ancore suplimentare de la prora, coborâte în grabă la ordinul pertinent al ofițerului de cart, singurul rămas în afara euforiei generale ca un onest și brav funcționar al Imperiului. Smulgând ultimele săruturi sub diverse pretexte sentimentale, coborâră, ajutați de doi muși voinici, cu o parte din bagaje în șalupa strâmtă a comandamentului și de aici, pe mal, în curtea pietruită a unui bătrân caravanserai ce urma să-i arunce în prima etapă a inițierii africane. Odată plecați, s-au adâncit în regatul de nisip al Saharei, apucând drumurile ei din cea mai fină și perversă pulbere, cărările morganice a căror configurație efemeră se metamorfozează rapid la cea mai mică adiere a vântului, sperând în realitatea castelelor ei magice amplasate la răscruci de odihnitoare oaze purtând mirosul crudităților revărsate din verdeața și cactușii înfloriți ce le încununează, adăpând din ueduri șerpuitoare, nesecate încă, cămilele, dându-le din palmele albe ale contesei ciocolata fină risipită prin geamantane, așezându-se la mesele simple ale beduinilor puse direct pe nisipul fierbinte, bând laptele proaspăt al măgărițelor cu rărunchi de oaie fripți la țepușă, schimbând pe podoabele lor de os, lemn sau bronz, giuvaerele autentice ale contesei în schimbul unei netăgăduite fericiri de a păși în lumea irealului, căci nimic nu poate fi mai superb decât să-ți regăsești bucuriile, visele și chiar spaimele copilăriei uitate printre foile ilustrate ale cărților cu povești, să pui picioarele tale pe pulberea călcată de-a lungul secolelor de califii cei vestiți și caii lor pur sânge, să asculți cu nesaț rugăciunile muezinilor din minarete de marmoră dar și de chirpici, să te despovărezi de bogăția materială și să te împovărezi cu aceea a spiritului, să descoperi flora cărnoasă a unui pământ chinuit ce-și adună ultimele puteri pentru a le dărui vieții vegetale, fântânile din care țâșnesc mirosuri sublime, răsăritul soarelui după dunele sângerii, lăsatul serii în jurul focului ce se reflectă în încă nichelatele table ale automobilului de teren cumpărat în Tunis, să faci dragoste cu o nesațiabilă poftă adolescentină pe păturile aspre din păr de cămilă, la prăvălirea amurgului salvator peste această planetă a arșiței, aici unde singura baie e cea făcută de buzele tale umezite de poftă, iubitule, aruncate hulpav de-a lungul unui trup plămădit în plinătatea fericirii mele, cu doar causticele tale porții de salivă în locul cremelor și loțiunilor pariziene, cu mușcăturile tale amplificate de euforia unui orient ce se revarsă pustiitor în sufletele noastre, în vecinătatea posibilelor și nedoritelor mușcături de scorpion, cu gustul limbii tale suculente neîntrecut nici măcar de gustul delicios al pastramei uscate de oaie din care, hărțuiți de foame, tăiem zilnic șuvițele necesare supraviețuirii, și parcă aicea, contesei i se puneau pregnant în evidență, ca în nici o altă parte, moștenirea comună a celor douăsprezece seminții ce-i alcătuiau carnea tare și fragedă, nesperat de tare și nesperat de fragedă la vârsta ei; catalan-andaluză, aragoneză, calabreză, bretană, normandă, saxonă, maură, scoțiană (celtică), hanovreză, vikingă, persană și nu în ultimul rând șefardă din tribul lui Beniamin binecuvântatul, pielea ei măslinie ce atrage ca un magnet soarele, părul ei negru și mătăsos de animal sălbatic, legat, prin câteva cosițe împletite, în creștetul capului, pudrat discret de finul nisip al deșertului, și ochii ei albaștri de puritatea safirelor ce înnobilează coroanele împărătești ale străbunilor, formele ei perfecte, italian-renascentiste, și tăria caracterului ei germanic la care atât de bine se potrivește caracterul tău levantin, valah chiar, iubitul meu, focozitatea ta specifică armăsarilor orientali de stepă, dulcele chin la care mă supui în acele îmbrățișări când dai curs unor alambicate obsesii sexuale, excrescențe psihice ale unei copilării frustrate, pozițiile tale la care mă convertești cu entuziasm și care evocă o geometrie inițiatică în care voluptatea capătă cotele extazului mistic, poeziile trăirilor tale cu nuanțe pastorale care evocă o nostalgie neîntâlnită în acest apus așa zis civilizat, în schimb corodat de intrigi și ură, arhitectura getă a chipului tău, cu buzele groase, bărbătești, virile, sprâncenele precum două arcade ale unei catedrale romanice, capul aplecat romantic spre stânga, brațele agile, falusul mare, ușor curbat, având ceva din splendoarea spadelor orientale din cel mai nemuritor oțel de Damasc, când aspru și noduros, precum al țapilor din ceremoniile oculte medievale, când fin și delicat ca o superbă bielă cromată a cărei energie cinetică pare inepuizabilă, barba ta crescută scurt printre acneea încă juvenilă, de al cărei gust ușor salin nu mă mai satur, mâinile tale care mă înspăimântă cu universul mistic cuprins în liniile lor fanariote, parfumul grec al subsuorilor nespălate în această lungă călătorie prin lumea învecinată a Levantului din care ai răsărit, și care îmi sfredelește neliniștitor nările apropiindu-mă mai repede de momentul divin și indescriptibil al orgasmului. Iar eonul, nerușinat, se uita melancolic la patima lor despuiată de orice conveniențe, la voluptoasele lor perversiuni pe care și le permiteau între pereții nesfârșiți ai deșertului, mergea alături de ei pe bancheta din spate a automobilului, protejând cu aripile lui nevăzute bagajele ce aveau tendința să zboare suflate fiind de vânturile rebele, potolea furtunile de nisip, dirija pe alte cărări caravanele când ei, într-o irezistibilă atracție, făceau iarăși dragoste la marginea drumurilor milenare pe care negustorii arabi își transportau comorile, scădea temperatura zilei și ridica temperatura nopții, forța izvoarele să migreze sub pământ aducându-le pe neașteptate în fața buzelor lor însetate de atâta încordare, ba chiar aducea, din oazele cele mai apropiate, păsări și gâze, licurici și fluturi care, dezorientate și obosite se așezau în mișcătoare covoare năpădind mașina, bagajele și trupurile lor goale, aducând o voioșie la care ei, în mod normal, nu mai aveau voie să spere, aducând aerul proaspăt și răcoros al sicomorilor, izul antic al mumiilor din piramide, mirosul parfumurilor desfăcute cu amănuntul prin sukurile orașelor încât clienții se vedeau înșelați și se revoltau. Aici, meditau ei seara lângă focul de tabără ce le lumina patima din priviri, sorbind amândoi din ceaiul fierbinte, mentolat, în acest tărâm de legendă pe care gravurile, ilustrațiile și filmele de epocă nu-l pot cuprinde în toate dimensiunile lui, și-a trimis cu certitudine Dumnezeu primele fascicole din lumina necreată, încât aceste lucruri, apa și nisipul, sunt singurele certitudini ale pustiului și de abia după aceea au putut încăpea arabul și cămila lui, oaza, dragostea și fiorul misterului. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate