Se holbează îndelung la pereții goi, se răsucește în patul rece ca într-un sicriu prea strâmt, înghite în sec, se sufocă, își trage plapuma peste cap, tușește, tace. Afară, ploaia plânge. Norii alunecă tăcut, partea de jos a geamurilor, aglomerată de picături ce se împletesc, îl ignoră. Un filosof ar fi descoperit în el, privindu-l, definiția perfectă a unui cadavru viu, dar nu e nimeni care să îl vadă. În jurul său, o cameră a cărei goliciune doare. Un dulap aproape gol și un pat. O cutie de carton plină cu obiecte inutile, transformată în noptieră, un număr oarecare de monezi și o lampă simplă. Un pachet cu câteva țigări zace lângă pat, o sticlă cu suc, o brichetă, o scrumieră și o pungă plină pe jumătate cu biscuiți vechi și oarecum umezi. El pare în plus. Strică imaginea de natură moartă, sau o întregește. Iarăși, nu e nimeni să decidă.
Se ridică din pat, pândește câteva clipe în poziția așezat, se culcă iar. Parcă ar face ceva, nu știe ce. Nimeni nu știe. Se uită la cele două telefoane celulare care tac, închise, apoi își schimbă poziția, privește tavanul, cu mâinile sub cap. Dincolo de tavan, ultimul etaj al blocului. Mai sus. Un acoperiș neterminat. Mai sus. Ploaie, ploaie de toamnă. Mai sus, norii se încalecă și se scutură peste oraș și joasele dealuri care îl înconjoară. Mai sus. Frig și poate un avion care își urmează linia precisă a zborului. Un gândac alunecă speriat pe lângă piciorul stewardesei care nu îl observă. Mai sus, ger sideral, rari atomi de hidrogen și câte un fir de praf cosmic. Mai sus, un chip de bătrân cu barba albă, un necunoscut. Prea sus.
Ar vrea să doarmă dar nu poate. „Vrei să dormi și dormi / Și nu te mai trezești...”; nu, melodia originală nu sună astfel, dar nu are importanță. Visul, acesta este. Se ridică din nou, merge la bucătărie și ia o pungă dintr-un sertar. Trage punga pe cap, bâjbâie după un elastic și îl întinde în jurul gâtului. Nodul se construiește greu, mâinile ezită la ceafă, trage un pic prea tare și elasticul se rupe. Încearcă din nou, cu bucata rămasă. Același rezultat. Din nou. La fel.
- Băgami-aș!
Smulge punga de pe cap și o aruncă. Se întinde din nou în pat, privește perdelele. Liniște, ploaia șoptește pe-afară. Închide ochii și rămâne așa, perfect nemișcat. După o vreme, se ridică din pat, se îmbracă și iese din cameră. Secunde trec. Se întoarce, se întinde în pat din nou. Între arătătorul și degetul mare de la mâna dreaptă ține cu atenție o lamă de ras. O privește, stă. Se gândește preț de câteva clipe, apoi pune cu grijă lama jos, se dezbracă de tot și se ridică, merge în baie. E răcoare și începe să tremure. Trage perdeaua de la duș, privește, se întoarce în cameră, se așează pe pat, ia lama de jos, ia din pungă un biscuite și îl taie în patru. Mănâncă grijuliu fiecare bucată, culege o țigară din pachet, o aprinde și o fumează foarte încet. Frigul îl pătrunde dar nu se acoperă cu plapuma, tremură din ce în ce mai puternic, dar nu bagă de seamă, concentrat asupra țigării care arde liniștită. O consumă până la ultimul fir de tutun, putoarea filtrului ars îl face să se strâmbe, vrea să bea o gură de suc dar corpul îi tremură prea tare, până la urmă reușește, sacrificând câteva picături parchetului. Se ridică și ținând bine lama intră în baie, închide ușa și pășește sub duș. Privește în jur, mâna ezită pe robinet, caută din ochi cada care nu există, apoi râde scurt și cu răutate.
- Idiot!
Tremură puternic, se întoarce în cameră, se îmbracă, deschide geamul și azvârle lama afară. Privește câteva momente lama căzând, calculează mental, nouă etaje plus parter, trei metri de fiecare, minus un metru, douăzeci și nouă. Suficient. Deschide geamul de tot, pune un picior pe pervaz, îl ridică și pe celălalt, alunecă, icnește și cade. Înapoi, înăuntru.
Rămâne câteva secunde întins pe spate, pe parchetul tăcut, privind tâmp tavanul. Se răsucește pe burtă, vrea să muște suprafața plană, nu poate, răcnește o dată lung de tot, scuipând tot aerul din plămâni, se înroșește la față, vrea să mai urle dar nu are aer, apoi începe și plânge mult de tot.
Deja a trecut jumătate din ziua de vineri.
Picături de ploaie pătrund prin geamul deschis și frigul îl mușcă de picioare. Până la urmă se ridică, se așează din nou în pat, își cuprinde genunchii în brațe și se leagănă o vreme. Se ridică, închide geamul și trage perdelele, se suie din nou în pat și continuă. O vreme mizerabilă, o zi ca oricare alta. Se ridică din pat și merge ezitant în camera cealaltă. Aici, ceva mai multă mobilă. Într-un colț, un aspirator cumpărat la mâna a doua. Lângă el, două postere făcute sul într-un tub rotund de carton. În alt colț, un dulap în care atârnă câteva haine pe umerașe. Lângă el, o canapea pe care zac un pulover, o geacă neagră de piele și o geantă de umăr. În balconul închis se află un ventilator mare, cu picior, al altcuiva, un poster înrămat și un uscător de haine. În cameră se mai află un calculator puternic, închis, un birou și o măsuță multifuncțională în care se află un acvariu cu opt pești și o broscuță țestoasă. Diverse alte obiecte mici dormitează împrăștiate pe birou.
Se așează pe scaun și pornește calculatorul, cu o grimasă de scârbă. Așteaptă ca sistemul de operare să se încarce, apoi deschide câteva documente și le citește. Se apucă și scrie la sfârșitul unuia dintre ele cuvintele de față.