agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-05 | |
Aș dori să spun despre o zi în care am reușit să pierd două trenuri consecutive(e și asta un fel de performanță). Primul l-am ratat din vina mea și a telefonului. Eu mereu mai stau după ce sună el și el și-a terminat bateria după ce m-a sunat prima oară. Noroc că au mai pus trei trenuri și dupăamiază. La al doilea aș putea să dau vina pe guvernanți pentru că au scos lumea în stradă, la grevă, blocând circulația. "Colac peste pupăză", după ce toată noaptea a fost frig, cum am ieșit pe ușă, cum a început zăpușeala și înghesuiala. În cele din urmă reușesc să mă urc în autobuz, spre gară. Mă uit la ceas: era stricat.
Și timpul a început să stea, iar viața să curgă. După ce am trecut pe lângă greviștii ce purtau fluiere în gură și hărmălaie multă printre pașii ce se impregnau pe caldarâm, a început să mă cuprindă un sentiment aparte. OMUL de lângă mine, un bărbat înalt, bine clădit, cu șapcă în cap și purtând un tricou de culoare deschisă, s-a așezat pe scaun ținând cu grijă o pungă. A început apoi să sune rudele, pe cei apropiați și pe toți cei interesați, spunându-le tuturor: "am o veste bună. Am primit toate medicamentele". Și de fiecare dată începea să-i tremure întreaga ființă, începând de la voce și terminând cu picioarele care se loveau de ale mele. În cele din urmă începea să se stăpânească și să mulțumească sau să povestească temelia fericirii sale actuale. Le aștepta de o lună și o zi și reulise să facă rost de ele prin intervenții, pile și o diferență de 540.000. De atâta entuziasm era să piardă stația, făcându-i pe cei apropiați să aștepte un pic mai mult ceea ce el numea "pentru mine este ca a 8-a minune a lumii". Era ca un munte care a început să tremure de emoție la auzul că a țâșnit din el un izvor și la gândul că nu va mai fi sterp. Și nu este a 8-a, cu siguranță este prima și cea mai mare: speranța împlinită. În cele din urmă coboară și timpul începe parcă să curgă mai repede decât trebuie, șa fel ca și peisajul care m-a amețit pentru câteva secunde. Și ajung în gară, o gară pustie(toți plecaseră cu trenul pe care eu îl pierdusem:))). Încerc să-mi iau bilet și aflu de la o voce, care jur că nu are nevoie de megafon, că-l voi putea achiziționa abea peste o oră. Așa că mă așez pe o bancă și primul vizitator sosește imediat: este o vrăbiuță ciufulită care îmi ciripește zglobiu și apoi pleacă. Sper să fi fost natura care mi-a urat noroc și sănătate sau vre-un străbun care mi-a zis: "Răbdare". Dar acum mă urc într-un tren(personal, de altfel - ce lume colorată) care mă va duce ca vântul și ca gândul, mai mult ca gândul pentru că vântul bate din față, spre destinația mea, marea. Pleosc. P.S. Să fi fost oare pentru că fusesem la furat de vișine/cireșe(nu am aflat încă ce erau) P.P.S. Și am ajuns cum ajunge castravetele în decembrie. Nu mai fuuuurrr :P
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate