agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-12 | |
Îmi amestec moleculele într-un mare gol...
Mă las purtată din întuneric spre lumină de către oameni pe care nu îi cunosc. Sunt oameni simpli, fără fețe... De fiecare dată când mă pierd, ei mă iau de mână și mă conduc la drumul cel bun, la normalitate... De la inceputul acestei călătorii pe drumul salvării văd lumina, simt căldura și aud vocile celor care mă vor în viață. Iar dacă m-aș rătăci( căci acest drum nu este neted și drept, ci aruncat peste munți, scufundat în mări, împrăștiat în aer) mi-ar aduna gândurile într-o bulă de aer și mi le-ar da înapoi pentru a-mi arăta cărarea... Lacrimile îmi umezesc obrajii arzând și buzele crăpate de acest deșert el neștiinței... Gândaci uriași și viermi se târăsc la picioarele mele, iar șerpi veninoși îmi sar în față, însă nu vreau să cedez; cu ultimele puteri îmi apăr sufletul precum o leoaică își apără puii. Când reușesc să scap de mizeria din întuneric, deja mi-e rău și cum mirosul de carne în putrefacție îmi pătrunde prin nări, stomacul meu nu poate rezista și se eliberează de mâncarea mucegaită pe care o înfulecasem mai devreme cu poftă... odată cu mâncarea îmi vărs și durerea, și ura, și dragostea; mă golesc de tot ce nu mă conduce către lumină... Gustul amar ce mi-a rămas în gură și oboseala care m-a cuprins după zile de mers mă împiedică să mă mai mișc... Rămân întinsă în voma caldă și adorm, încă speriată de întunericul ce se așterne peste mine și de drumul lung pe care trebuie sa-l parcurg... Mâine... Mă trezesc murdară, într-un fel de înveliș întărit; numai amintirea nopților trecute îmi zguduie întreaga ființă... Unde sunt salvatorii mei? M-au uitat acum, când am nevoie de ajutorul lor mai mult decât oricând? Văd mulți oameni în față, însă niciodată nu le-am memorat trăsăturile eroilor mei; acum sunt pierdută într-o lume pe care nu o știu și nu recunosc pe nimeni, iar drumul mi-e la fel de necunoscut ca și această nouă lume... Eram atât de aproape, iar ei m-au privit căzând... nici o mână întinsă, nici un zâmbet prietenos... Însă întunericul dispare, iar norii se risipesc, Soarele îmi luminează fața obosită, dar încă tânără, cu ochii sclipitori. Poate mai sunt speranțe, poate că dacă voi continua să merg, mai departe voi găsi un loc- al meu; chiar dacă nu am fost salvată de data asta, tot am găsit drumul cel bun; fără să știu cum am reușit... probabil din adâncurile ființei mele s-a ridicat speranța... Oricât de murdar ai fi, te poți curăța, oricât de pierdut ai fi, te poți regăsi... și niciodată nu vei fi singur, nu când în tine se mai află speranță, chiar dacă ai uitat ce înseamnă asta...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate