agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3426 .



Psihoze
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [florinonix ]

2005-08-05  |     | 



“Daca e ceva sau cineva pe lumea asta pe care il iubesti cu adevarat imagineaza-ti viata fara el. Considera ca nimic din ceea ce simti nu este real si valabil daca nu iti poti duce viata mai departe, renuntand la el !”

Stigmatul iubirii ne acopera pe toti ! O putem ura, o putem dori.. o putem scuipa cu ultimele rabufniri de orgoliu.. o putem chiar nega, considerand-o banala, ca un drog pe care venele noastre si-l doresc injectat mereu cu aceeasi dorinta voluptoasa – carnala, o putem bagateliza in forme superficiale pe care dulcea detasare incearca sa le creada veridice…

“Daca ma vrei cu adevarat, spune-mi adio ! Uita-ma atat cat poate dura o uitare fara speranta. Uita sa mai speri si nu-mi mai spune niciodata ca ma iubesti. Raspunde-mi doar… daca se va intampla ca vreodata sa te iubesc eu pe tine ! Oare ma vei mai iubi atunci ?”

In fiecare clipa raman reminescente ale trecutului nostru, insa viitorul ramane mereu incapsulat in renuntarile noastre voluntare, in care vidul se scufunda cu regret intr-un hazard aprioric. Unii oameni nu au viitor… Nerenuntarile ii condamna sa se innece in vidul fiecarei clipe iar trecutul pare sa ii bantuie ca o fantoma in fiecare traire a viitorului lor ! Poti plange pentru fiecare regret, insa nu poti regreta fiecare lacrima… nu poti tine sirul gandurilor ce iti devoreaza fiinta de-a lungul sincerelor tale ipocrizii ! Prin urmare… viata ta necesita o alegere… clipa ta, particulara, este insetata de o renuntare… de sacrificiul unei sperante ce odata trecuta in nefiinta iti va putea justifica trairile ! Ezitarea alegerii nu face decat sa iti adanceasca rana pe care tu singur ti-o vei face cu mana ta ori cu zambetul taios al vreunui fapt iubit !
Ar fi asa usor sa murim cu totii. Sa negam premiza evolutiei ce ne-a incadrat la un nivel de constiinta dureros, si sa renuntam la povara dominatiei evolutive ce ne zdruncina perspectivele animalice… Ar fi asa usor sa ne consideram neimportanti, intr-un univers atat de indiferent fata de oazele sale de existenta ce ii strajuiesc infinitatea la portile fiecarei lumi !

“Ucide-ma si poate ca te voi iubi !”

Privirea iti zace pierduta intr-un cotlon al al propriei deznadejdi, al neintelegerii ce iti guverneaza sufletul, paralizandu-ti gandurile si ratiunea, spulberandu-ti luciditatea, abandonandu-te intr-o depresie absoluta, unica, vesnica in esenta, trecatoare in clipe, neiertatoare in timp… Cum ai putea sa continui sa traiesti, cand gandurile tale isi arata neputinta de a trai dincolo de negura groasa si tacuta a asteptarii depresive. Nu ai putea ! Nu ai putea nici macar sa urasti, nici sa iubesti, nici sa te declari absolvit de vina pe motiv de nebunie temporara ! Ce lume perfida te judeca ! Ce lumea superficiala te ajuta ! Ce lumea superificala te iubeste ! Ce lumea superficiala te ironizeaza…

“Cand ti-am zis ca totul s-a terminat te-am mintit. Pentru mine ceea ce e in mintea si in sufletul tau nici macar nu a inceput. Pentru tine, inca de la inceput sfarsitul era obsesiv…”

Vocile iti pot rasuna uneori in timpane cu vibratia instrainarii, a renuntarii ne-voluntare… lumea pare atat de saraca in peisaje, cand ochii tai raman fixati pe o poza… un cadru ofera, insa, mereu mai multe motive de psihoza, mereu mai multe taceri, mai multe ganduri singulare, mai multe experiente imortalizate in nuante ! De ce esti tu atat de static atunci cand iubesti fapte care se misca ? Pentru ca tot timpul te urci in alt tren, si te arunci din el inainte de a ajunge la destinatie. Gara vietii e un loc in care singuratatea se arata monstruoasa fiecarui calator ce doreste sa coboare. Ce ti-ar putea face ea tie, inafara de a te ucide lent, in chinuri pe care fiecare gand si speranta ti le va rasuci in carne ?

“Ai ales ? Inca ma mai iubesti ?”

Nota : 19 iunie 2005, Psihoze

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!