Are înfățișarea unui funcționar de treabă. Pe care te poți baza că o să te asculte și că o să-ți rezolve doleanțele. Își împinge cu arătătorul mereu ochelarii pe nas și-și strâmbă totodată buzele. Gestul i-a devenit tic, cum i-a devenit tic și trecutul batistei peste frunte chiar și când nu este transpirat.
Anastasie Popeagă nu lasă o zi să nu meargă până la gară. Se simte cel mai bine pe peroane, urmărind marfarele și trenurile cu călători care trec prin Deania. Ar călători, nu contează unde, ar călători tot timpul, în Deania are impresia că este un captiv.
Serile, când era singur, nevastă-sa l-a părăsit de demult, îi venea să urle. Nu se mai uita la televizor. Noroc că odată cu ieșirea la pensie a descoperit internetul. O oră-două la început. Apoi calculatorul i-a devenit ca o parte a corpului, indispensabilă. Nu se mai dezlipea de el decât să-și gătească, ca să iasă la cumpărături și, desigur, până la gară.
Până la 63 de ani, a reușit să publice două volume de proză, un roman de mici dimensiuni și o mână de antologii de interes local. N-a prea fost băgat în seamă în afara județului. Și suferea crunt. De aceea a și albit total de la 50 de ani.
Azi Popeagă este alt om. Realizează că a dat lovitura vieții. A dibuit calea. Inițial i-a fost frică. Apoi i-a trecut. Cu o trei luni în urmă i-au sosit de la editură exemplarele de semnal ale volumului de proză “Zvăpăiata de Sonia”. Iar criticii au început să scrie despre opera sa. A fost invitat și la televiziuni, el care nu se uită niciodată la televizor. Cartea este un succes. Dacă înainte evita ziariștii, acum le caută compania. Afișează un facies indiferent când se vorbește laudativ despre volumul lui, și dă din mâini plictisit, dar n-are aer de satisfacție și se preface că tușește ca să-și mascheze adevărata stare. O editură prestigioasă s-a arătat interesată să-i reediteze cărțile. A acceptat.
Popeagă s-a apucat să dea sfaturi tinerilor scriitori care-l căutau. Despre scris, despre femei, despre orice. Și-l căutau mulți. Mai ales pe net. Câtorva, care l-au rugat insistent, și care n-au apucat să cumpere din librării “Zvăpăiata de Sonia”, le-a expediat prin e-mail fișierul cu prozele din carte. Popeagă era încântat de timpul petrecut cu tinerii pe net. Parcă erau copiii săi, așa-i considera, și ei îi ștergeau cât era posibil amărăciunea că n-a avut copii, și el iubea enorm copiii, cum iubea și florile, îndeosebi cactușii. Locuința îi era plină de ghivece cu cactuși. De fapt, internetul a contribuit enorm la popularitatea lui, realiza, și lăuda, minunându-se, tuturor care stăteau să-l asculte această izbândă a inteligenței umane, deja banalizată pentru alții în 2009.
Într-o dimineață, când și-a deschis contul de e-mail a găsit:
Din romanul “Străinul”, traducerea Georgeta Horodincă, ediția RAO, 2002, pag. 20:
“Cînd m-am trezit, Maria plecase. Îmi explicase că trebuie să se ducă la mătușa ei. M-am gîndit că e duminică și asta m-a plictisit: nu-mi place duminica. Atunci m-am întors pe partea cealaltă în pat, am căutat în pernă mirosul sărat pe care părul Mariei îl lăsase și am adormit pînă la zece. Am fumat apoi, stând tot culcat, pînă la prînz. Nu voiam să mănînc la Celeste, ca de obicei, deoarece, cu siguranță, mi s-ar fi pus tot felul de întrebări și nu pot suferi așa ceva. Mi-am pregătit niște ouă și le-am mîncat direct din tigaie, fără pîine, pentru că nu aveam și pentru că nu vroiam să cobor ca să-mi cumpăr.
După-masă, m-am cam plictisit și m-am învîrtit de colo pînă colo prin casă.”
Din “Zvăpăiata de Sonia”, pag. 101: “Când m-am trezit, Sonia plecase. Îmi spusese în ajun că trebuie să-și aștepte o prietenă la gară. M-am gândit că e duminică și asta m-a plictisit: nu-mi plac duminicile. Atunci m-am întors pe partea cealaltă în pat, am căutat în pernă mirosul pe care părul fetei îl lăsase acolo și am adormit pînă la zece. Am fumat apoi, stând tot culcat, până la prînz. Mi-am pregătit două ochiuri și le-am mâncat fără pâine, fiindcă nu aveam și nu vroiam să cobor la restaurant ca să-mi cumpăr.
După masă m-am cam plictisit și m-am învârtit de colo până colo prin apartament.”
Din “Străinul”, pag. 34:
“Seara, Maria a venit să mă aștepte și m-a întrebat dacă vreau să mă însor cu ea. Am spus că îmi este totuna și că puteam s-o facem dacă vrea. A vrut să știe atunci, dacă o iubesc. Am răspuns așa cum mai făcusem o dată, că asta nu înseamnă nimic dar că, fără îndoială, n-o iubesc. “Atunci de ce să mă iei de nevastă?” a spus ea. I-am explicat că asta nu are nici o importanță și că, dacă ea vrea, putem să ne căsătorim. De altminteri ea îmi cerea asta și eu mă mulțumeam să zic da. Mi-a atras atunci atenția că e un lucru serios căsătoria. Eu am răspuns: “Nu”. Ea a tăcut un timp și s-a uitat la mine în tăcere. Apoi a vorbit. Voia pur și simplu să știe dacă aș fi acceptat aceeași propunere venind din partea altei femei, la care aș fi ținut în același fel. Am spus: “Firește”. Ea s-a întrebat atunci dacă mă iubește; cît despre mine, eu nu puteam ști nimic în această privință. După un alt moment de tăcere, a murmurat că sunt ciudat, că mă iubea fără îndoială din pricina asta, dar că într-o zi am s-o dezgust din aceleași motive. Cum eu tăceam, neavînd nimic de adăugat, m-a luat de braț zîmbind și a declarat că voia să se mărite cu mine. Am răspuns că ne vom căsători cînd va voi ea. “
În “Zvăpăiata de Sonia”, pag. 104-105:
“Sonia m-a întrebat dacă vreau să mă însor cu ea. Am spus că-mi este totuna,dar că puteam s-o facem dacă vrea. A vrut să știe atunci dacă o iubesc. Am răspuns așa cum mai făcusem o dată, că asta nu înseamnă nimic dar că, fără îndoială, n-o iubesc. “Atunci de ce mă iei de nevastă?” a spus ea. I-am explicat că asta nu are nici o importanță și că, dacă ea vrea, putem să ne căsătorim. De altminteri, ea îmi cerea asta și eu mă mulțumeam să zic da. Mi-a atras atunci atenția că mariajul e un lucru foarte serios. Eu am răspuns “Nu”. Ea a tăcut un timp și s-a uitat la mine în tăcere. Apoi a vorbit. Voia pur și simplu să știe dacă aș fi acceptat aceeași propunere venind din partea altei femei, la care aș fi ținut în același fel. Am spus: “Firește”. Ea s-a întrebat atunci dacă mă iubește;cît despre mine, eu nu puteam ști nimic în această privință. După alt moment de tăcere, a murmurat că sunt ciudat, că mă iubea fără îndoială din pricina asta, dar că într-o zi am s-o dezgust din aceleași motive. Cum eu tăceam, neavînd nimic de adăugat, m-a luat de braț zâmbind și a declarat că voia să se mărite cu mine. Am răspuns că ne vom căsători când va dori ea.“
Rânduirile i le-a trimis un prozator tânăr extrem de talentat, căruia Popeagă a făcut să-i parvină fișierul cu cartea sa. Tânărul îl mai întreba aparent candid: “Ați furgăsit de la Camus ca să fiți sigur că luați ce-i mai bun?” Tânărul a comparat textele cu un motor de căutare.
În săptămânile următoare, numele lui Popeagă s-a propagat și în străinătate, până în Germania, unde un editor a retras traducerea “Zvăpăiatei de Sonia” de pe piață și cotidianele au dezbătut subiectul.