Alerg. Stiu si ce urmeaza. O sa cad din nou, si juliturile de la genunchi o sa fie prezente iar, oricum nu-mi placeau genunchii mei asa...

E mai bine cand vezi lumea in secvente de cateva secunde, decat sa o contempli stand. Se intampla. Lumea dintr-o data sta pe loc si eu ingenunchez in centrul ei...Nu mai tin minte ritualul. Oare trebuie sa-i multumesc ca exist? Sau e suficient ca am ingenuchiat? Nu inteleg de ce nu ma doare. Alta data as fi plans sa ma auda tot universul, sa stie lumea ca eu sunt din nou la picioarele ei. Dar acum imi dau seama ca daca plang pentru ea, uit sa plang pentru mine. Asa ca mai bine ii soptesc la ureche ...doar sacrificiul e din partea mea, nu? Daca ea se uita la mine fara sa-l vada, inseamna ca nu merita.

Ma ridic. As intreba-o de ce nu-mi multumeste, dar mi-e teama de raspunsul pe care-l primesc la fiecare " de ce" pe care-l rostesc:" O sa-ti explic cand o sa fii mare." Pai de cand mi se tot spune asta, ar fi trebuit sa fiu mare de mult. Cati " de ce" inseamna "mare"? Tot ei, adultii au de pierdut. Cand o sa fiu "mare" o sa am raspunsuri la toate intrebarile.
- Vrei sa ne jucam " Baba oarba"?
-Da...ma ofer eu sa fiu "baba"
-Sigur.

Doar asta asteptati, nu? Habar n-aveti ce frumoasa e lumea cand inchizi ochii.. Are mau multe culori decat cele pe care le etaleaza cand o privim cu ochii deschisi. Nu va mai caut de mult, nu va dati seama? In lumea care mi se perinda pe dinaintea ochilor inchisi am mult mai multe de cautat. Am gasit o cutie cu papusi acolo, papusi care se misca si care asteapta un zambet al meu in schimbul unei prietenii eterne.Voi puteti sa-mi oferiri asta? O sa ma intrebati " de ce?" si nu vreau sa dau raspunsul pe care-l urasc cel mai mult: " O sa-ti explic cand o sa fii mare". Papusa intinde mana si o cere pe a mea. I-o intind bucuroasa. Am prins-o de mana pe Ioana, cealalta mana a mea e ocupata cu mana papusii. Cele doua lumi sunt legate prin mine, de mine. Ce sincronizare...problema e ca acum va trebui sa aleg. Ioana sau papusa? Ioana inseamna alte jocuri, inseamna lumea in fata careia am ingenunchiat mai devreme si in care poate voi mai ingenunchia pana cand va intelege sacrificiul meu. Inseamna reguli pe care le aplic in miniatura. Inseamna participare activa la realitatea de multe ori pasiva. Inseamna lumea care ma descopera. Papusa inseamna alte descoperiri, lumea care e gata sa ingenunchieze in fata mea in orice clipa, fara sa vada asta ca pe un sacrificiu. Inseamna reguli pe care pot sa le inalc la scara redusa si la scara larga. Inseamna participare pasiva la o lume care traieste iluzia ca ar fi activa. Inseamna lumea pe care o descopar.

Vreau sa traiesc. O aleg pe Ioana. Partea cea mai grea a trecut. Acum sunt copil in joc si in afara lui, care se ascunde de baba, sa nu-l prinda iar...Mi-e teama de ce as alege daca ar trebui sa o fac din nou...Pana acum am trait, as vrea sa si visez.

Sunt la gradinita.
-Acolo de unde iese fum, lucreaza vampirii. Ei te pandesc toata ziua, stiu toate gandurile tale...o sa vina intr-o noapte, o sa te muste si o sa fii una de-a lor.
-Nu va cred...
-Ba ne crezi, si e bine sa ne crezi, ca sa stii sa te feresti.
-Pe mine o sa ma lase in pace.
-De ce?
-Pentru ca nu le-am facut nimic.
-Ce naiva esti!

De fapt, ma inspaimanta ideea. Nu pot sa ma mai joc cu copiii de teama ca intr-o zi nu voi mai putea sa ma joc. Ce ciudat suna! Pierd prezentul de teama sa nu pierd viitorul...Macar eu patesc asta in miniatura. Cred ca e groaznic sa patesti asta adult fiind. Pentru mine e doar trist.

E noapte. Incerc sa inchid ochii, stiu ca vampirii daca ar exista, ar fi facut demult cunostinta cu mine, cum a facut si papusa. Nu ar pierde un asemenea priviegiu. Sunt urati peretii noaptea...merg pe ei tot felul de umbre...acum vad un urs...arata de parca ar vrea sa sfideze tot...se apropie de mine si am impresia ca e departe de a dori sa facem cunostinta. A disparut. Acum parca vad un vampir. Cred ca aveau dreptate fetele...vampirii astia vor sa ma faca una de-a lor. Dar eu deja sunt una de-a mea. Au omis acest detaliu. E inspaimantator. O sa urasc mereu umbrele...vine spre mine...inchid ochii...

Sunt la bunica. Aici nu am vazut niciodata umbre. Sunt in siguranta.
-Bunico, vreau sa-mi spui o poveste, una noua!
-Una noua? Pai nu stiu niciuna noua. Ti le-am spus pe toate pe care le stiam.
-Te rog...daca nu stii, inventeaza.

Nu ma mai concentrez la poveste. Glasul care o spune e prea cald, e atat de cald incat a incalzit si povestea. Cred ca glasul bunicii e povestea, de fapt...ea imi spune acum povestea unui glas. Nu-i nimic, vor face prin rotatie: maine e randul povestii sa incalzeasca galsul.

Dimineata.
- Eu propun ca fiecare sa stea 5 minute in leagan, sa inchida ochii si sa spuna ce vede...
- Eu vad marea...si soarele care se topeste in ea. Si mai vad pomul inflorit de deasupra leaganului nostru, in mare...
- Cum sa vezi un pim in mare?
- Asa vad. Asa vreau sa vad cand am ochii inchisi.
-Ce mai vezi?
-Un om. Imi spune ca e fericit si ca vrea sa vin si eu acolo...i-am spus ca sunt fericita aici...
-Te-a crezut?
-A vazut...

5 minute. Oricum nu stiam ce inseaman 5 minute...voiam doar sa dam un nume timpului visat sub pomul inflorit. S-a nascut din vis si va trai 5 minute in eternitate.