"Dacă albastrul caeruleum cu galbenul
citron de cadmium ne dă un verde acceptabil,
melanjul de ULTRAMARIN CU PURPURÃ* este de-
parte de a ne da un violet

aidoma..." Aceste rânduri dintr-un o-
puscul bruxellez, al unui M. Thomas, cu tit-
lu,-n traducere, de ARMONIA CULORILOR, sunt
de natură să-mi amintească de cutare d. Vio-
let sau Violette,

ins despre care autorul unui VOYAGE
EN AMÉRIQUE ne spune că, la câțiva ani după
1789 (nu mai știu dacă, în Franța, va fi
fost, sau nu, maestru de balet),

dădea, în noua-i patrie, lecții, în-
tr-un hambar, unor sălbatici, de dans, și
se-mbrăca întocmai cum, astăzi, numai un va-
let:

costum VERT-POMME, perucă albă, ji-
letcă de DROGUET, jabou, manșete de MOUS-
SELINE; și că, vorbind despre elevii lui în
chipul cel mai desuet,

ei "ces messieurs Sauvages" fiind, e-
le, "ces dames Sauvagesses", li s-adresa în
irocheză, punându-i, după violină, să facă
pași de menuet;

iar ei, plătindu-l în natură: cu piei
de biber și jamboane de urs, - aproape goi,
cu trupul, ca al șamanilor, pictat, cu, în-
tre nări, inel și pene, pe cap, de corb -
dansau (cochet),

acolo,-n șira Lumii Noi, că, poate,
autorul nostru, ce "se-ntorsese la Natură"**,
simțea că selve seculare, inextricabile fo-
reste rebarbative și hirsute sunt rase, tun-
se și frizate în chip de dichisit boschet...

... Și,-atunci, DE CE "ultramarinul
[pe franțuzește, OUTREMER***] cu purpură, ar
fi departe de a ne da un violet...",

când Pieile (acestea) Roșii se-ntra-
sortau atât de bine cu Cel-de-dincolo-de-Ma-
re (în irocheză, ∪ ∪ − ∪ ****): un pitoresc și
incredibil d. Violet sau Violette?!


*S.n.
**Cf. "C'était une chose assez étrange pour un disciple de Rousseau..." (Chateaubriand, op. cit., Typographie de H. Firmin Didot, f.a., p. 284)
***N.n.
****AD LIBITUM (în sensul că se "umple" de către fiecare cititor, - conform, desigur, schemei metrice prescrise).