Nu stiu dacă există îngeri. Oamenii s-au gândit la tot ceea ce nu sunt si au creat îngerul. Această fiintă drăgălasă si totusi imaterială ocupă un loc de seamă în religia si literatura lor.
Nu voi vorbi bineînteles de îngerul cu sabia în mână, care a stat la portile raiului după izgonirea primei perechi, ci de îngerul blond, bucălat si terestru, de care ne servim pentru metaforele si nedumeririle noastre.
Poetii (totdeauna oamenii acestia si-au făcut un ideal din a nu pricepe nimic) au crezut că femeia, mai ales cea iubită, e un înger.
De fapt, nu se stie dacă erau siguri, pentru că o mai numeau si demon, floare, zână etc. Dar oricum o asociau întotdeauna în mintea lor cu ceva gingas, supranatural.
Aceasta a fost o mare greseală si una din cauzele pentru care îngerul a decăzut.
Într-o vreme am stat si eu printre îngeri (într-un cămin sau internat de domnisoare). Unul voia să se mărite cu o masină, altul cu o vilă.
Copiii sunt si ei îngeri (când mamele se supără, nu ezită totusi să-i numească diavoli), acesta este un fenomen firesc: îngerul trebuie să cadă. În privinta copiilor, care în majoritate se ocupă cu stricarea a tot ce există: cuiburi, ghete, mingi, geamuri, care spun minciuni si-s vanitosi, si după Freud, chiar libidinosi. Nu stiu la ce s-o fi gândind lumea când le zice îngeri. Cu putină psihoanaliză, termenul s-ar explica asa: "as prefera să te faci înger si să te sui la cer."
M-am întrebat adesea de ce omenirea a inventat îngerul. Poate din plictiseală.
Dar neamurile cele mai primitive (care n-aveau de ce se plictisi) îl cunosc.
Ori este inventia unui om urât care suferă de bătături si de măsele (de aceea îngerul a iesit imaterial) si avea nevastă urâtă (de aceea îngerul a iesit frumos, cu aripi, aripile fiind o garantie a unei mai rapide disparitii).
Omul acela suferind si-a mărturisit suferinta, creând îngerul.
Dar câte nenorociri i s-au întâmplat de atunci acestui simpatic personaj!
Mamele, poetii si îndrăgostitii l-au coborât printre noi si l-au banalizat.
Îngerul si luna, de dânsii trebuie să ne ferim în poezie ca si în viată.
De aceea să nu ne mai comparăm iubitul cu îngerul; să-l lăsăm să se urce pe aripile lui străvezii, undeva sus.
În alt veac el va coborî din nou în versurile noastre.
Va fi proaspăt, nefardat, cu rochia frăgezită de cer si va ateriza pe umărul unui mare poet, încă necunoscut.


Să nădăjduim că va fi un înger cu destulă personalitate ca să nu se lase comparat când cu femeile, când cu copiii. Vă închipuiti un rol mai nobil, pe lângă acela de metaforă.
Poate că una din mâinile lui va tine flamura unei păci vesnice si poala îi va fi plină cu fel de fel de sticlute cu elixiruri, pentru frumusete, pentru bătături, pentru etc.
Însă toate acestea sunt visuri. În vreme ce eu scriu, cârduri de îngeri au iesit la plimbare pe Carol. Unii sunt înalti, altii nu pot merge, altii stau în cărucioare, dar oricât de tineri ei întind mânutele lor albe si grase spre tot ce este strălucitor si trecător în lume: vitrine, automobile si chiar tramvaie.
Încă o caracteristică pe care o uitam: îngerii n-au, sau nu se cunoaste că au, sex.
Cu drept cuvânt e o minune, cum de s-au înmultit asa. Astăzi îi găsim în gura tuturor poetilor, îndrăgostitilor sau chiar a oamenilor de stat, când vine vorba de "îngerul păcii".