Noi maniere de evaluare a cuconetului tradițional

Am arătat în Mica mea filozofie că timpul este trimisul lui Dumnezeu pe pământ care face, desface, preface și înnoiește totul în natură, viață și societate.
În această idee aș zice că timpul este cel care lucrează pe ținte vii și persoane autentice în care intră și această faună a cuconetului de altă dată și acum.
Criteriile de înnoire au la bază unul general, adică un surogat care înseamnă globalizarea jos arătată și criterii specifice detaliate mai jos, un fel de standardizare după “Filip Tănase” din București.
În funcție de toate acestea, la clasificarea cuconetului într-o nouă viziune mondenă am avut în vedere mai întâi în linii mari, următoarele:

1. Criteriul global
În criteriul global intră două categorii din fauna cuconetului sus arătat și anume:
-cucoanele, acele doamne din înalta societate care și-au trăit traiul și și-au mâncat mălaiul și au ieșit din peisaj.
-coanele tradiționale numite și coanele mari, care nu și-au pierdut importanța și autenticitatea și care au rămas în forma anterioară.

2. Criterii specifice
Afară de împărțirea grosieră sus arătată, mai există și o împărțire en-detail pe noile criterii de evaluare jos arătate.

Ancestrala coana mare
Sarea și piperul societății și nu de puține ori motiv de satiră și umor în care intră toate mamele mari, mămăițele și nevestele noastre cele mai purii, precum și cele asimilate lor, o imensă puzderie de coane mari.
Cam în toate locurile și timpurile, în straturile și ierarhiile sociale, termenul de coană a reprezentat parfumul de etichetă expirată. Ca să nu mă lungesc, proiectez o figură reprezentativă, cea din filmul Aniela, numită „coana Chiva”, care era peste tot și totdeauna o bufonerie permanentă, un personaj rocambolesc.
Termenul și-a păstrat tradiția peste tot și în zilele noastre, când cel de coană are aceeași semnificație.
Așa cum am mai arătat înainte și cu coana Vasâlica, turista caselor de pensii din municipiul București.

Derivata mondenă și paradisul mondenității

Din categoria tradițională de „coană” a rezultat termenul de “coniță” care privește soțiile de ștabi, de mahări și de baștani, de interlopi și mafioți , sau o altă masă pestriță enormă de învârtiți care s-au îmbogățit doar prin tunuri date în averea statului.
Din asemenea căsnicii au rezultat soții care-și iubesc soții încornorați până la ultimul dolar, care obțin drept de semnătură în bancă, drept care le oferă acestor soții următoarele variante norocoase:
-posibilitatea ca ele să rămână cu toată averea în timpul arestării bărbaților cu brățări metacarpiene de către organele în drept.
-alta fiind ca ele să-i lase cu ochii-n soare, să plece cu averile în străinătate și atât.
-ea să fugă cu averea alături de șoferul sau bodyguard-ul lui, un tip fermecător și rafinat care –i toacă averea în occident și-o lasă pe ea cu ochii-n soare.
-ea să se întoarcă spășită și să-i declare mafiotului că n-a rămas în occident, deoarece “nu putea trăi fără el.”
-o altă variantă este ca el, sătul de incultura, bădărănia și tupeul ei, să-i facă un bebe cu fata care-i plimbă cățelul, una școlită și fermecătoare căreia-i lasă moștenire averea plodului din afara căsniciei.

Un alt sortiment de”coane mari”
La acest capitol arăt că acest sortiment de lux( la țară) erau coanele mari provenite din soțiile de președinți de CAP-uri, acele femei care depășeau de regulă suta de kilograme, care reprezentau decor dentar numai de culoare galbenă indiferent dacă era aur sau aur fals, dar galben să fie, pentru a împrăștia senzație și prestigiu în clasa lor burgheză nedeclarată. Erau toate îmbrăcate în cojoace de țară argăsite și cu blană la gât, ca semn al distincției burgheze rurale, dar din manierele lor nu lipseau formula: fă, țață, dadă sau tălică, cu care se adresau ele țărăncilor în momentele de intimitate și admirație de care beneficiau.
Un exemplu concret îl întâlnim la nevasta președintelui de CAP, interpretat de Draga Olteanu în „Iarna bobocilor”.
Acestui tip de coană, i-am dedicat următorul catren:

Mamă soacră (coană mare)

Mamă soacră, mamă soacră
Ai rămas tot poamă acră,
De te-ai coace cât te-ai coace
Dulce nu te mai poți face.

Din rândul fostelor tractoriste s-au desprins o altă categorie de coane mari, fomistele din democratura noastră, cărora le-am dedicat două catrene, citez:

Vouă
De foame nu vă plângeți
Cureaua știți s-o strângeți,
Trăiți de azi pe mâine
Doar cu răbdări pe pâine.

De când soacra-i la putere
Făcălețul mălai cere,
Iar ceaunul democrat
Nu mai are sindicat.

Universala coana Tanța din medicina românească
Știu și știu bine că indiferent cum o cheamă pe femeia de serviciu, pe îngrijitoare, pe infirmierele mai bătrâne, atât medicii cât și pacienții o strigă cu “coana Tanța”.
Ea (coana Tanța) este un personaj legendar anonim, dar are cel puțin mândria că toată lumea-i zice:”coana Tanța”.
Această coană Tanța face muncile cele mai înjositoare cum ar fi: căratul țucalelor, al vaselor de urină la pacienții imobili, iar uneori face chiar și clisme în grup la clinicile de urologie.
Tot coana Tanța unge pacienții cu alifii urât mirositoare, precum și alte operații care repugnă infirmierelor care nici măcar nu mai există, ale căror posturi au fost blocate datorită crizelor care vin una după alta pentru a salva finanțele țării pe seama acestor amărâte care au acceptat să lucreze fără bani, sperând în atenția pacienților și în ideea că statul le va remunera când se va redresa economia, adică la un fel de…..sfântu-așteaptă.

Concluzii
Notele de fundamentare trecute, prezente și viitoare privind dimensiunea și fascinația timpului, dovedesc dacă mai era necesar, că el Măria sa Timpul este omniprezent în toate orele astrale ale omenirii, observație pe care o face și Ștefan Zveig în cartea sa cu același nume.