Serghei intră în dormitor cu o carte în mână și-l găsi pe Vasile în genunchi, cu capul băgat sub patul său, scotocind de zor nevoie și vorbind singur:
- Aici trebuie să fii…c-aici te-am pus și doar nu și-o fi băgat dracu coada sub patul meu!...A! Te-am găsit!
Apoi ieși de sub pat c-o sacoșă în mână și c-un zâmbet de satisfacție pe față. Dădu cu ochii de Serghei, care se oprise alături, privindu-l ca pe o ciudățenie, așa că-i spuse, fluturând vesel sacoșa:
- Uite-o! Am găsit-o!
Se ridică, apoi scoase din sacoșă o pălărie boțită, o îndreptă, o suflă de praf , o lustrui cu mâneca hainei, o îndesă pe cap și începu să se fâțâie mândru prin fața lui Serghei:
- Ei, ce zici acum? Cum arăt?
- Numai bun de dat în gropi!
- Vezi, că ești neserios?!...Și, nu știu dacă ți-am mai spus sau nu, dar mai târziu voi ieși în oraș, mai spuse Vasile admirându-se într-un ciob de oglindă atârnat pe un perete al dormitorului…
Serghei se întinse în pat fără să spună nimic și se apucă de citit.
- Cred că voi ieși în târg, să iau o gură de aer, spuse iar Vasile, de data aceasta ridicând tonul.
- Bine, zise sec Serghei și-și văzu în continuare de lectură.
- Ce faci? Întrebă curios Vasile.
- Ronțăi un morcov, după cum vezi, răspunse iritat Serghei, arătându-i cartea.
- Ai dreptate, acum îmi dau seama, așa că …ronțăie-l sănătos!...Da’ cred că ți-ar fi fost mai util să ronțăi o țelină…Și, dacă tot ai fost la bibliotecă, puteai să-mi aduci și mie o carte!
- N-aveau cărți de colorat, spuse serios Serghei.
- Da’ de joc, aveau? Mai făceam și noi un pocher, ceva…
Văzând că Serghei nu răspunde provocărilor sale, Vasile continuă:
- Dacă vrei să mergi și tu în oraș, te iau, eu nu-sunt ca alții…
- Norocul lor!
- Vezi, că ești neserios?
- Eu aș spune că sunt înțelept, dar cum sensul acestui cuvânt ți-e străin…
- Deci, stăm așa și nu facem nimic?
- Poate tu! După cum vezi, eu mă hrănesc spiritual…
- M-aș hrăni și eu spiritual…c-o votcă…
- Noroc să ai, că restul vine de la sine…bine că mi-ai amintit…nu e chiar votcă, dar…Zise Serghei și scoase un pachet din sertarul noptierei sale. Prin hârtia albă se distingea forma prelungă a unei sticle de vin.
- Du-te și adu-l pe Mitică, să ciocnim un pahar cu el!
- N-am putea ciocni numai noi doi? Că el tot uită!...Întrebă cu regret Vasile.
- E ziua lui, așa că du-te după el, sau te tai de pe listă!
- Am plecat și-am și venit!
Serghei desfăcu ambalajul sticlei, luă din același sertar un tirbușon ruginit, scoase dopul și adună pe noptiera lui trei căni ciobite, luate de pe celelalte noptiere.
Când Mitică intră în dormitor urmat de Vasile, vinul era deja turnat în căni…
- La mulți ani, bătrâne, îl întâmpină Serghei luându-l cu blândețe după umeri.
- E anul nou? Se bucură Mitică, precum un copil, cu ochii strălucind.
- Nu, e ziua ta!
- E ziua mea?! A, da, e ziua mea!
Apoi Serghei le întinse câte o cană cu vin, ridică la nivelul capului ultima cană rămasă și zise:
- Hai, noroc și să trăiești, prietene! Apoi ciocniră toți trei, în timp ce Mitică se apropie de Serghei și-l întrebă încetișor:
- Da’ ce sărbătorim?
- Ziua ta, Mitică!
- Da?! Și câți ani fac eu?
- 73, bătrâne! Spuse Serghei.
- 73? Nu-s mulți! Da’ el…el, cine-i? Îl întrebă în șoaptă pe Serghei, arătând spre Vasile.
- Ãla micu’! Îi răspunse Serghei tot în șoaptă, făcându-i complice din ochi.
- A, da, ăla micu’! Acum mi-am amintit….Și…deja e anul nou, nu?!
Un ciocănit ușor în ușă lăsă întrebarea lui Mitică fără răspuns, apoi ușa se deschise încetișor și-n deschizătură apăru capul frumos al doctoriței.
- Se poate? Întrebă ea.
- Poftiți, poftiți, spuse Vasile și ieși în întâmpinarea ei, ascunzând la spate cana cu vin.
Serghei lăsă și el încetișor cana pe noptieră, doar Mitică îi flutură doctoriței prin fața ochilor cana sa, spunându-i fericit:
- E anul nou!
- E aniversarea lui, îi șopti Serghei tinerei femei…
- La mulți ani, domn Mitică, să fii sănătos, spuse femeia. Apoi se întoarse spre Vasile, care rămăsese în aceeași poziție, cu mâna dreaptă la spate, în timp ce mâna stângă dori să și-o treacă prin păr, stingher, dar dădu peste pălărie și și-o scoase repede, aruncând-o pe pat:
- Mă prosteam și eu…spuse Vasile, fâstâcit.
- Ar fi trebui să spună că numai el, dar îi place să creadă c-o mai făceau și alții, interveni Serghei.
- Nu sunteți la școală, domn Vasile, relaxați-vă! Spuse doctorița zâmbind și făcând un gest cu capul spre mâna stângă a lui Vasile.
- Nu poate, cu mâna aia își ține pantalonii, zise Serghei.
- Ãsta, cine-i? Îl întrebă iar Mitică pe Serghei.
- Ãla micu’, repetă și Serghei răspunsul.
- Și ea, ea cine-i? Continuă Mitică seria întrebărilor.
- Aia mică!
- Am venit cu ăsta micu’, de-aici, care-și ține pantalonii cu mâna, intră doctorița în jocul lui Serghei. Și, parcă văd c-o să-i dau una peste mână, de-or să-i cadă și pantalonii și inca ceva, completă ea, învăluindu-i pe rând în zâmbetul ei alb și cald. Gata, merg s-aduc un ibric de cafea…ori e bal, ori e…
- Azil, spuse Serghei.
- Azil, spuse și femeia zâmbind, apoi se îndreptă spre ușă. Înainte de a părăsi dormitorul, se întoarse spre Serghei și-i spuse cu glas alintat:
- Domnule Serghei, vii, te rog, cu mine, să mă ajuți?