Nesimțitu’

Spre deosebire de alți nesimțiți, eu fac parte din categoria nesimțiților care simt când sunt nesimțiți. Un nesimțit autentic nu simte nimic, nu-l doare, nu-l mănâncă, nu-l înțeapă, nu are insomnii, nu face febra nesimțirii, el doar râde ca un nesimțit, doarme toată ziua ca un nesimțit, cască fără să pună mâna la gură, ca un nesimțit, mănâncă plescăind ca un nesimțit, râgâie ca un nesimțit și mai face și alte alea în autobuz de se țin pasagerii de nas și se întreabă cine-o fi nesimțitul. Adică nu ca un nesimțit, că asta ar însemna că nu este un nesimțit autentic ci doar îl imită pe alt nesimțit. Ori EL este EL. Are personalitatea lui, bine definită, de nesimțit și consideră că e un drept câștigat prin munca lui. Sau un dar de la mama lui. Chestia cu “mama lui” nu a fost cu intenția de a-l înjura. Nesimțiții sunt de mai multe feluri. Categoria cea mai numeroasă și mai puțin condamnabilă este a nesimțiților…PROȘTI. Pe ăștia și Dumnezeu îi mai iartă. Știți Dumneavoastră vorba “Iartă-l Doamne că nu știe ce face!” Din categoria asta fac parte, în general…șefii. O butadă din popor spune că “șeful până nu-i fudul…nu-i șef destul”. Mergând pe acest principiu, în România s-a înmiit numărul de directori. Și să vă dau rețeta după care s-a lucrat: ”… Se ia un apartament cu trei camere la parter, se freacă bine, bine, până iese avizul de la “sanepid”, se adaugă apă cât cuprine până ai avizul de la pompieri, se adaogă ingredientele: o nevastă, o soacră de greutate potrivită, un copil sau doi, fată sau băiat (după gust) și alte rude. Fiecare se condimentează cu câte-o funcție cum ar fi: una bucată secretară (eventual o verișoară de gradul șapte) contabil, jurist, șef resurse umane, șef facere, șef desfacere în cazul în care ai mai mulți copii, dacă nu, pui niște nepoți bine copți. Se acoperă totul cu un unchi din Primărie sau Prefectură și se pune pe foc. Binențeles, capul familiei se autointitulează…Director. Știți care este următorul pas? Eram sigur că habar nu aveți. Ei bine, Domnul Director are grijă să apară pe ușa biroului (fostul dormitor conjugal) inscripția …DIRECTOR. Nu mai răspunde la salutul vecinilor decât dacă i se adresează cu:” Să trăiți Domnule DIRECTOR!” binențeles, director cu majuscule. Mai în zilele trecute am auzit o frântură de discuție în casa scării, o bătrânică o întreba pe alta: “Ai auzit Doamnă că nesimțitu’ de Mitică de la apartamentu’ unu e Director? Nici nu mai răspunde la salut maică, și ce copil respectos era când era normator la sculărie!” Chiar și soției i-a interzis să-l tutuiască „în interes de servici”. Doar în pat putea să-i mai spună „măi Mitică” dar și aici, fără reproșuri conjugale ca să nu-i știrbească reputația de Director. Altă categorie de nesimțiți ar fi a celor...ȘMECHERI. Aici intră șoferii, polițiștii, funcționarele de la poștă, etc. De exemplu, eram în mașină cu nepoțica mea de șase ani când un taxi care venea din sens opus a intrat în depășire riscantă. Norocul a fost că am avut timp să „trag dreapta” și să-i fac semn cu farurile. Dar nesimțitul de taximetrist ce credeți că mi-a arătat? Ei bine, degetul mijlociu îndreptat în sus.Niciodată n-am înțeles de se se îndreaptă degetul mijlociu în sus și nu în jos cum ar fi mai normal și cum se practică vorbind de pe pozitia omului de rând. Vă dați seama ce greu mi-a fost să-i răspund nepoatei mele de șase ani când m-a întrebat:” bunicule, de ce a făcut nenea ăla așa cu degetul?” I-am spus doar că e un nesimțit. La următoarea întrebare: „dar de ce e nesimțit, bunicule, nu spuneai tu că nu toți oamenii care conduc mașina sunt și nesimțiți?” nu am mai avut răspuns. Privind tineretul de tipul „băieți de cartier” se desprinde categoria nesimțiților... VULGARI. Tot la a doua frază auzi de la ei, invariabil, expresia..”aia a mea” sau „ce aia a mea?” sau „du-te în aia a mea!”. Ãștia chiar nu mai simt că sunt nesimțiți fiindcă așa de comună este expresia încât o folosesc în tezele de la limba română fără ca profa să fie afectată de vulgaritatea pe care și Domnia Sa o folosește în Cancelarie cu alte „doamne” sau „domni profi”. O categorie mai pretențioasă și mai prețioasă de nesimțiți ar fi a nesimțiților...POLITICIENI. Despre ăștia nu vă mai spun nimic. Tot ce am spus mai sus, li se potrivește. Există un singur simț pe care dacă nu îl ai, nu înseamnă că ești nesimțit ci ...ceva mult mai grav. Acesta este simțul umorului.