- Ce e fericirea?, întreabă AltCineva.
- Unii consideră fericirea un codru de pâine de care nu te atingi, nu pentru că ai fi sătul, ci pentru a nu lăsa altora firimiturile, răspunde Nimeni. Alții o imaginează ca pe un tort mare, din care îi saturi pe toți cei chemați să se înfrupte.

- Guvernul a aprobat programul "Prima Casă", comentează dezinteresat Nimeni. A venit, astfel, în ajutorul celor care își cumpără, pentru prima oară, o locuință, ferici-i-ar Domnul!, și nu au beneficiat, până acum, de credit ipotecar. Este o veste bună, vreau să vă spun, pentru persoanele tinere, cu venituri medii, dar mari, care visează la un apartament doar al lor. Aceștia ar trebui să fie recunoscători și să ridice osanale Guvernului și, mai cu seamă, să-i pupe mâna, ca la naș, primului-ministru, că tare grijuliu mai este! Că, se știe, multe persoane tinere care vor să-și aibă o casă a lor nu au suficiente garanții pentru a se putea împrumuta la bancă, așa că statul e cel care, cu grijă părintească,garantează optzeci la sută din valoarea locuinței.

Așa se face că mai toate băncile te îmbie cu sloganuri publicitare care mai de care mai seducătoare:
... Visezi de mult să ai o casă? Cu creditul "Prima Casă" visul tău poate deveni realitate acum...
... Fă un prim pas către casa visurilor tale, vino la oricare dintre unitățile noastre bancare și te vom ajuta să obții finanțarea pentru prima ta casă...

- Costurile creditării astăzi, în condițiile crizei economico-financiare, criză doar pentru unii!, sunt foarte ridicate, mai comentează Nimeni. Cine își permite un credit garantat de stat? Păi, cei care au cel puțin câteva mii de euro pe lună venit, adică de regulă cei care au deja case, ori care se descurcă și fără programul guvernamental. Ceilalți ce fac? Că pe lângă rata lunară la bancă omul mai are nevoie de mâncare, de îmbrăcăminte și, pe sărite, de mers într-un concediu de reîmprospătare a forțelor sale, trebuincioase pe termen lung pentru plata ratelor la bancă.

... Astea consider eu sunt mici răutăți de care nu trebuie să țin cont. Așa se face că, atunci când primește contractul de vânzare-cumpărare, AltCineva îi mulțumește din inimă Guvernului, domnului prim-ministru și fuge să-i împărtășească soției marea veste.
Este răsplătit cu un binemeritat sărut. Apoi, nerăbdători ca orice om care vrea să se vadă la casa lui, stăpâniți de mari emoții, firești, tinerii fac o vizită noului apartament.

Holul de la intrare, spațios, primitor. Încântată peste poate, soția scoate un chiot zdravăn, ca de incaș, după care îmi indică locul unde vor sta canapeaua, scaunele, măsuța, cuierul.
- Pentru mobila din hol voi face eu credit, zice ea, plutind, parcă, spre al nouălea cer.
Deschide larg ușa de la bucătăria mare cât un salon de epocă și se tulbură din creștet până în tălpi.
- Vai, e o splendoare!, exclamă sugrumată de entuziasm.
Își amintește că, pentru bucătărie, are o garnitură de pânză, meșteșugit brodată, primită în dar de la bunică-sa. Și, potolindu-și glasul:
- Aici vreau o mobilă așa cum am văzut eu una la expoziție, o mobilă așa cum mi-am dorit eu dintotdeauna. Că doar aici îmi voi petrece cea mai mare parte a zilei. Tu, ca un bărbat cuminte, vei sta pe scăunel la masă, unde vei citi sau vei scrie, dacă ai chef, în timp ce eu voi toca ceapa, morcovii, zarzavaturile. Iar pentru mobila asta face tata credit, își duce ea gândul la capăt.

- Să nu care cumva să faceți greșeala și să credeți că băncile sunt societăți de binefacere, zice Nimeni, povățuitor, din contră, sunt create pentru a aduce profit, și încă ce profit!, dobânzile sunt așa de mari de ajungi să plătești, în cei treizeci de ani cât durează creditul, de două ori suma împrumutată.

Tinerii își văd mai departe de treabă, prin examinarea sufrageriei, în miros de pereți reveni.Bărbatul vede cum soției îi tremură picioarele; saliva pare a i se solidifica în gât, sufocând-o. Așa sufragerie de mare nu mai văzuse. Întocmește pe loc planul de amplasare a mobilei și își face tot soiul de socoteli. Covor avem de la maică-sa, îi va cere și un tablou pictat în ulei.
- Ne luăm și mobilă de sufragerie. Am văzut ceva drăguț, cu bibliotecă și acceptabilă ca preț, după recenta scumpire. Numai bine, banii împrumutați de mama de la Casa de Ajutor a Pensionarilor, zice tânăra femeie. Dar, să nu-ți faci iluzii că vei sta aici cât îi ziulica de mare, tolănit în fotoliu și pufăind ca o locomotivă obosită. Ori, să nu-ți închipui că, în zi de meci, o să-ți inviți tot felul de prieteni la televizor. Nu, în sufragerie vom sta numai atunci când vizionăm o telenovelă sau un film de dragoste american...

- Mark Twain spunea, zice Nimeni, veselindu-se: "Banca este o instituție care îți împrumută o umbrelă când e timp frumos și ți-o cere înapoi când plouă".

Tinerii părăsesc încăperea și trec în al doilea hol, mai mic, apoi pășesc în dormitor, acea oază a fericirii, înțelegerii, bucuriei, compasiunii. Vocea ei tremura, avea un timbru plăcut, mângâietor, nemaicunoscut mie până în acel moment.
"Amplasează" și în dormitor mobila, pe care o vor procura, după cum se exprimă, "cu bani de la tata, e de datoria lui".
- Dar, să nu-ți imaginezi că, dacă se cheamă dormitor, poți sforăi în el atât ziua cât și noaptea. Nu! Numai după ora zece seara până la ora cinci dimineața ai voie în dormitor.
El își exprimă dezacordul în legătură cu "banii de la tata".
- De ce să avem obligații? Ce, la bătrânețe să-i vină omului pofta să doarmă în mobila lui? Nu! Cumpărăm noi totul, facem economii la sânge, ne vom descurca noi în vreun fel...
- Nu vreau economii la sânge. Ce, să ajung să nu-mi permit un spectacol, să nu... coafor? Asta vrei tu?, protestează, indignată foc. Vrei cu orice preț să mă faci nefericită, asta e!
- Să lași la o parte orgoliul tău prost înțeles, zice ea și îi propune să ceară părinților să mobileze casa juma-juma. Ai mei sufrageria, bucătăria și holul, iar ai ei dormitorul, zice tânăra.
După îndelungă ciorovăială, au căzut de acord asupra aceastei ultime variante, ca fiind singura valabilă. Astfel, grație istețimii feminine și grație spiritului de sacrificiu părintesc, s-au mutat într-un apartament gata mobilat.

Băncile îmbie, necontenit, cu sloganuri publicitare:
... Ne bucurăm să fim alături de tine în acest program guvernamental și să-ți îndeplinim visul de a avea propria ta casă...

... Þîrr!... Þîrr!..., sună ceasul deșteptător.
- Ce vis! Frumos! exclamă AltCineva. O să i-l povestesc și soției. Sigur o să-i placă! Și o să se bucure!
... Uf!..., zise, apoi, dezamăgit. Astăzi e zi de plată a chiriei. Îmi piere tot cheful de-a mă mai documenta cu privire la programul guvernamental "Prima Casă".

Deschise televizorul, să mai uite de griji. De pe micul ecran îl îmbie un spot publicitar:
"Visezi de mult să ai o casă? Cu creditul Prima Casă visele tale pot deveni realitate acum!"