***

Cândva, într-un viitor, mai mult sau mai puțin îndepărtat...
De mai bine de câteva secole, civilizația umană, care până atunci se răspândise aproape prin toate colțurile Universului, dispăruse vizibil, după ce timp îndelungat colonizaseră sau transformaseră în baze terestre o multitudine de corpuri cerești din diferite galaxii. Oamenii, acele ființe vii, raționale, care în urmă cu câteva secole puteau fi întâlniți aproape pe oriunde, nu mai puteau fi văzuți decât foarte, foarte rar.
Locul lor fusese luat de propriile lor creații, roboții. Peste tot, cât cuprindeai cu ochii, dădeai doar peste roboți, calculatoare electronice, computere, mașinării inteligente, ordinatoare, automate, etc., totul, absolut totul fiind electronic, automatizat; inițial inventat și construit de om, acea făptură care dispăruse aparent fără motiv, pe neobservate.
Probabil mulți se vor întreba, pe bună dreptate, cum ajunseseră oare roboții să se răspândească în aproape întreg Universul și să-i înlocuiească treptat-treptat pe oameni. Pentru a lămuri acest aspect, trebuie precizat că roboții nu înlocuiseră brusc oamenii și nu prin violență, luptând împotriva celor cărora le datorau existența, dar de care reușiseră să se desprindă, să nu mai depindă de ei. Nu! Nici un robot nu ucisese vreodată vreo ființă umană, de fapt, nici măcar o ființă vie, indiferent din ce specie ar fi făcut parte. Pur și simplu, dobândind capacitatea de a se descurca singuri, fără control uman, roboții înlocuiseră pe neașteptate oamenii, ei fiind mult mai rezistenți și neavând nevoie de condiții speciale pentru supraviețuire. Altfel spus, nu aveau nevoie de hrană, apă, oxigen, temperaturi atmosferice potrivite, forța gravitațională cu valoarea 1G și alte condiții strict necesare existenței omului; din aceste motive, pur și simplu roboții îi înlocuiseră pe oameni, întâmplându-se aproape în mod asemănător cu ceea ce se petrecuse în trecut pe Terra, când omul ocupa tot mai mult teritoriu pe planeta albastră, în detrimentul animalelor, stricându-le habitatul natural și obligându-le astfel să se retragă în zone mai restrânse.
Aproximativ astfel se întâmplase și acum, în cazul roboților, de data aceasta cel nefavorizat fiind omul, care se văzuse nevoit să se retragă pe planeta lui de baștină, bătrâna Terra, singura care mai părea accesibilă ființelor umane; diferența consta în faptul că totuși oamenii uciseseră multe animale, în timpul partidelor de vânătoare, în timp ce roboții nu uciseseră nici o ființă, umană sau nu, deși dispuneau de această posibilitate, fiind dotați, chiar de cei ce-i construiseră, și cu armament.
O inedită expediție intergalactică, formată din trei roboți, aleși de către Computerul Central de pe planeta ROB-Alpha T 21, principala bază a inteligenței artificiale, pornise într-o misiune, intitulată sugestiv „În căutarea omului”. Expediția ce avea această nobilă însărcinare, era condusă de robotul Super-Star 30, un robot capabil, multifuncțional, dotat cu „creier” electronic miniaturizat, însă foarte performant, dispunând deci de o remarcabilă inteligență artificială. Ce să mai? Un „om de fier” demn de toată „încrederea”. Un robot aproape „uman”, inteligent în felul lui. El avea două ajutoare: Sincron 3 și Blue Med KZ.
Dar de ce oare, din inițiativa Calculatorului Central, porniseră totuși, acești trei roboți în această stranie misiune?
Pentru că, la urma urmei, aceste mașinării inteligente ce se răspândiseră în întreg Universul, nu erau decât niște roboți și nu puteau face mai mult decât le permitea lor programa. Roboții se loviseră de un obstacol de netrecut: Programarea! Căci întreaga lor capacitate de cunoaștere și înțelegere se limita doar la atât cât fuseseră programați de către oameni cu câteva secole în urmă, cu toate că în acest timp, reprezentnții inteligenței artificiale reușiseră să-și perfecționeze capacitatea de înțelegere și chiar programele după care acționau, rulau și își coordonau întreaga activitate.
În ultimele secole, aceste mașinării inteligente dobândiseră uimitoarea capacitate de a se autoregla, autorepara, autoprograma, autoalimenta, sau, în general, de a-și îmbunătăți aspectul exterior și performanțele personale, cât și posibilitatea de construi fără efort alte terminale, unități cibernetice, roboți sau alte mașinării inteligente asemănătoare lor sau diferite, fixe sau mobile.
Cu toate astea însă, ei nu puteau concepe nimic în afara programului, oricât de electronică ar fi fost mintea sau creierul lor și oricât de artificială le-ar fi fost inteligența. Deci, practic, știința era sortită eșecului și urma să se oprească aici! Drumul ei era barat de un obstacol de neînvins, aceeași programare, pe care roboții n-o puteau depăși, cu toate eforturile depuse de ei în acest sens, cu toată silința pe care și-o dădeau; nu puteau trece de această barieră dificilă.
Ajunseseră deja la limita superioară a cunoștințelor lor și se blocaseră aici. Atât! Până aici! Punct și fără virgulă! Oare cine s-o mai ia de la capăt?! Pentru roboți, drumul cunoașterii era deja gata parcurs, iar odată ajunși la capătul lui, nici unul nu mai avea posiblitatea de a-l continua. Pentru ei nu existau posibilități nelimitate, căci răspunseseră deja la toate întrebările existente cunoscute, iar, evident, pentru că le lipsea imaginația, din răspunsurile obținute, nu puteau dezvolta noi întrebări. Astfel știința nu mai înregistra nici un progres, nu mai făcea nici un pas înainte și asta de câteva secole bune... Știința se oprise aici!
Constatând și acceptând această tristă realitate, roboții se vedeau nevoiți să adopte măsuri drastice. Iată motivele pentru care fuseseră întemeiate aceste cercetări; pentru a-i găsi și a afla ce s-a întâmplat cu oamenii, unicele ființe care ar mai putea continua acest drum, cu mintea lor genială. Căci pentru oameni știința nu cunoștea limite. Nu exitau obstacole de netrecut în calea lor. Pentru ei, drumul cunoașterii era cu adevărat nesfârșit. Capacitatea lor de înțelegere putea depăși orice obstacol ivit în cale și nu permitea oprirea definitivă. Pentru oameni nu exista „Până aici!”. Punct, însă cu virgulă, iar apoi și de la capăt. Pentru ei, drumul continua mereu.
Tocmai de aceea, Computerul Central luase decizia de a demara această misiune, în care roboții porniseră în căutarea celor ce-i creaseră, oamenii.
Astfel, echipa desemnată pentru această misiune, formată din cei trei roboți, conduși de Super-Star 30, își începură cercetările.
Se cuvine a se preciza de la bun început că în Univers nu existau cyborgi. Cu toții erau simplii roboți, calculatoare, computere, sau alte mașinării inteligente, artificiale, care nu aveau în componența lor țesuturi organice sau materie organică. Ei erau alcătuiți numai și numai din piese electronice, totalmente anorganice.
Deci roboții își începuseră misiunea. Iar pentru ca această misiune să poată fi încununată de succes, se văzură nevoiți să afle cât mai multe date despre:

- Calculatorul Central și planeta Rob-Alpha T 21, pe care se afla acesta;
- galaxii, stele, sisteme planetare și planete;
- și, evident, nu în ultimul rând, poate cel mai important, despre oameni și posibilele locuri unde aceștia ar mai putea fi găsiți.

Cum în ultimele secole prezența oamenilor în Univers fusese mai mult simbolică, roboții aproape că uitaseră cam cum arătau aceștia. Pentru a lămuri acest lucru și a-i înțelege mai bine, trebuiau să strângă cât mai multe date despre ei, modul lor de viață, obiceiurile lor, în general, aproape tot ce era legat de ei și se mai putea încă găsi. Pentru o mai bună eficiență, își împărțiră în mod egal sarcinile, fiecare angajându-se să strângă cât mai multe informații utile, în domeniul în care fusese repartizat, informații pe care ulterior le vor reuni, întocmind un raport final pe care-l vor prezenta spre aprobare Computerului Central, deoarece fără aprobarea acestuia de a-și continua misiunea, nu puteau întreprinde absolut nimic.

***

Pentru a strânge date cât mai concrete și exacte, era nevoie ca acești trei roboți să vină pe planeta ROB-Alpha T 21, pentru a avea acces la informațiile ce erau cuprinse în fișierele Calculatorului Central.
Roboții cunoșteau foarte bine poziția exactă a planetei ROB-Alpha T 21, însă nu aveau idee cum ar putea arăta Calculatorul Central, pentru că nici un alt robot nu mai pusese până atunci piciorul pe planetă, pentru a-l vedea și cu atât mai puțin să fi primit permisiunea de a avea liber acces la informațiile cuprinse în fișierele sale.
Acest lucru ar fi putut constitui o problemă serioasă, însă nu era cazul, căci roboții primiseseră deja permisiunea de a veni pe planetă și de a avea liber acces la toate informațiile necesare elucidării cazului lor, însă numai la acelea.
Evident, cei trei roboți nu se puteau arăta surprinși sau impresionați de decizia Calculatorului Central, căci, fiind niște simplii roboți, nu aveau sentimente, emoții sau alte trăiri specific umane.
Tocmai de aceea, nu se simțiră nicicum când zăriră din depărtare faimoasa planetă ROB-Alpha T 21, baza Calculatorului Central, nici când se apropiară vizibil de ea, nici când, în sfârșit, puseseră pentru prima oară piciorul pe suprafața ei, fiind primii roboți sosiți aici.
Aspectul planetei nu le trezi de fel interesul; tot ce doreau ei era să ducă până la capăt cu bine această misiune care le fusese încredințată.
Pășiră nepăsători pe suprafața planetei, de altfel deloc spectaculoasă, îndreptându-se spre locul în care vor găsi toate informațiile necesare, conform instrucțiunilor primite.
În scurt timp, ajunseră în locul în care se afla Calculatorul Central. Informativ, aruncară asupra acestuia o primă privire generală, de ansamblu, pentru a-și forma cât de cât o „primă impresie”, însă nici Calculatorul Central nu li se păru a fi cine știe ce, deci nu le trezi interesul. La urma urmei, nu era decât un computer ca toate celelalte, deși, ce-i drept, era unul gigantic. Astfel aflară ce și cum era Calculatorul Central, memorând datele despre el.
Deci, Calculatorul Central era un terminal gigantic, modern, perfecționat, ce nu se putea deplasa, nefiind prevăzut cu nici un sistem de locomoție; el era pur și simplu fixat pe solul planetei ROB-Alpha T 21. Însă nici n-avea nevoie să se deplaseze, căci, de acolo de unde se afla, controla, coordona și avea posibilitatea să comunice cu oricare robot, terminal, computer sau altă unitate cibernetică, fie ea mobilă, ori statică (fixă). Acesta era faimosul Computer Central. Fără aceste mici diferențe, era aidoma oricărui alt computer.
În ceea ce privește planeta ROB-Alpha T 21, aceasta era con-siderată principala bază a roboților, nu pentru că pe suprafața ei s-ar afla o multitudine de „oameni de fier”, ci numai din simplul motiv că acolo era situat Calculatorul Central, „creierul” și „mintea” tuturor mașinăriilor inteligente existente în Univers, conducătorul și inițiatorul tuturor acțiunilor întreprinse de roboți. Altfel, era doar o planetă mică, tânără și pustie, inaccesibilă pentru oameni sau alte vietăți, datorită condițiilor atmosferice mult prea dure, nefavorabile vieții organice. Acest lucru însă nu-i afecta pe roboți, ei putând rezista oricăror condiții. Tocmai datorită rezistenței lor, roboții se putuseră răspândi aproape prin întreg Universul, expansiunea lor rapidă necunoscând limite.
ROB-Alpha T 21 era deci o planetă de dimensiuni modeste, situată în apropierea centrului unei galaxii spirale încă în formare, o planetă mai nouă, recent apărută (relativ în ultimele milenii), într-un sistem planetar tânăr, încă în formare și el; planetă nepopulată, decât de către roboți, în ultimele secole. De fapt, mai exact, nici măcar de către aceștia, ci doar de către Computerul Central.
Planeta se numea ROB-Alpha T 21, deoarece, din momentul în care roboții invadaseră mai toate planetele, schimbaseră toate denumirile vechi (cele puse de oameni), dând noi denumiri tuturor corpurilor cerești cunoscute.
Iar toate aceste denumiri noi date de către roboți, începeau cu inițialele ROB, diferind doar prin următoarele cifre sau litere.
De la ROB-1, până la ROB-Alpha, Beta, Theta, Gamma, Delta, etc, A, B, C, D, ... , X, Y, Z-999999. Roboții denumiseră astfel, cu prefixul ROB, nu numai planetele, ci absolut toate corpurile cerești existente cunoscute, deci inclusiv stelele, galaxiile, găurile negre, pulsarii, quasarii, cometele, sateliții naturali, novele, supernovele, etc.
Diferența consta în faptul că, în cazul celorlalte corpuri cerești (cu excepția planetelor), după prefixul ROB urma un cuvânt sau prescurtarea unui cuvânt care să specifice despre ce fel de corp ce-resc era vorba. De exemplu, în cazul stelelor, după nelipsitele inițiale ROB, urma cuvântul STAR, scris tot cu majuscule, cuvânt care avea menirea de a indica faptul că era vorba despre o stea. De abia după acest cuvânt, urmau alte litere sau cifre, iar de obicei, într-un sistem planetar, planetele erau identificate cu denumiri aproape identice cu a stelei centrale a sistemului, lipsindu-le cuvântul STAR și fiind diferențiate prin numerotație.
Spre exemplu, steaua centrală a sistemului planetar din care făcea parte planeta ROB-Alpha T 21 era identificată cu denumirea ROB STAR Alpha T 10, prima ei planetă fiind ROB-Alpha T 11, apoi ROB-Alpha T 12, ... , planeta pe care își avea sălașul Computerul Central fiind a unsprezecea a sistemului, dar nu și ultima, întreg sistemul având în componență până la data la care se aflau 25 de planete, ultima fiind ROB-Alpha T 35.
Tot astfel, după noile denumiri, Soarele era identificat prin noua sa denumire ROB STAR Gamma X 9915, iar planetele sale astfel: fostei planete Mercur îi revenea denumirea ROB-Gamma X 9916; Venus era acum ROB-Gamma X 0017; Terra (Pământ) fiind unica planetă din tot Universul care-și păstrase vechea denumire, roboții considerând că acesteia nu trebuia să-i modifice numele; următoarea planetă a sistemului solar, Marte, era ROB-Gamma X 9918; apoi Saturn, ROB-Gamma X 9919; Jupiter, ROB-Gamma X 9920; Uranus era acum ROB-Gamma 9921; Neptun, ROB-Gamma X 9922; și Pluto devenise ROB-Gamma X 9923.
Cum planeta Terra se numea tot astfel, nici satelitului natural al Terrei nu-i schimbaseră roboții denumirea, acesta fiind în continuare Luna, aceeași veche și bătrână Lună.
Altfel, celorlalți sateliți ai planetelor li se schimbaseră denumirile, în funcție de planeta în jurul căreia orbitau. Spre exemplu, sateliții lui Marte (acum ROB-Gamma X 9918), Phobos și Deimos (Spaima și Teroarea), erau identificați acum prin denumirile ROB SAT Gamma X1 9918 și ROB SAT Gamma X2 9918.
Galaxia noastră spirală, Calea Lactee, era denumită acum ROB GAL Gamma M 90.
Iar exemplele de acest gen ar putea continua la nesfârșit, însă n-ar avea rost să înșiruim aici toate vechile și noile denumiri. Important de reținut ar fi faptul că, inevitabil, prefixul ROB era omniprezent, absolut peste tot, în noile denumiri atribuite de către roboți tuturor corpurilor cerești, cu excepția Terrei și satelitului ei natural, Luna. De ce oare roboții nu schimbaseră și aceste denumiri?! Să fi ținut ei oare cont de faptul că Terra era planeta oamenilor? Nu putem ști!

***

Aflându-se pe suprafața planetei ROB-Alpha T 21, față în față cu uriașul Computer Central, roboții încercau să strângă datele necesare întocmirii raportului. Aveau nevoie de cât mai multe informații despre om.
În acest scop, intrară în baza de date a Informatorului Științific, unul dintre fișierele Computerului Central, unicul la care aveau acces, de unde puteau extrage informațiile ce se mai păstraseră despre ființele umane. Iată deci spicuirile celor trei roboți, din Informatorul Științific:
„Din curiozitățile naturii: Omul.
Vă informăm despre om, această miraculoasă curiozitate a naturii, unica ființă vie, rațională, care a supraviețuit în galaxie. Omul este deci un mamifer biped, urmaș al maimuțelor, de genul primatelor, o ființă rațională, simpatică, inteligentă.
Părți componente:
- patru membre, prevăzute cu câte cinci degete fiecare. Două dintre aceste membre sunt superioare și se numesc mâini, celelalte două, inferioare, fiind denumite picioare. Membrele sunt bine dezvoltate și folosesc la satisfacerea diverselor nevoi. Cele inferioare, picioarele sunt utilizate la mersul pe jos (atunci când nu există alte mijloace de transport), iar cele superioare sunt utilizate în diverse scopuri, mai mult sau mai puțin folositoare.
- un trup, deasupra căruia, pe umeri, se află gâtul, susținătorul capului. Acesta din urmă este sau nu prevăzut cu fire de păr și cu alte organe, folosite la anumite simțuri umane, capul fiind dotat cu ochi, destinați văzului; urechi, destinate auzului; nas, destinat mirosului; și gură, destinată vorbirii și hrănirii.
În interior, sunt alcătuiți din mai multe organe și aparate (însă nu electronice, ci organice). Fiind organisme vii, nu conțin microcipuri, circuite electronice sau alte piese cunoscute nouă, ci sunt formați din celule organice vii, microscopice, care conțin molecula de ADN, răspunzătoare de individualitatea fiecăruia, prin codul genetic personal. Tot molecula de ADN transmite caracterele ereditare de la o generație la alta.
Unul dintre organele principale ar fi creierul, situat în cutia craniană (cea așezată cu ajutorul unui gât pe umeri, deasupra trupului); se presupune că acest creier ar fi esența gândirii umane și ar coordona întreaga activitate specific umană, sau altfel spus, mai pe înțelesul nostru, baza lor de date. Cu acest creier, unii oameni gândesc, alții nu prea; cei mai mulți îl posedă degeaba.
Un alt organ principal ar fi cel denumit inimă, care îndeplinește un rol vital în organismul uman și coordonează funcționarea acestuia.
Celelalte organe sunt mai puțin interesante, din punctul nostru de vedere.
Ca mediu de viață, oamenii locuiesc în grupuri mai restrânse sau prea aglomerate și sunt organizați în mai multe clase sociale, orice ar fi acelea.
Oamenii sunt de două genuri: masculin și feminin (sau poate masculi și femele), dar se cunosc mai multe feluri de oameni, după specie, rasă, caracter sau comportament.
Ei au apărut pe Terra, evoluând, de-a lungul a câtorva mii de ani, de la o specie primitivă, la una civilizată, rațională, ajungând să domine nu doar pe suprafața planetei lor, ci și în afara acesteia.
Ca orice organism viu, ei se nasc mici și neștiutori, cresc, învață, trăiesc un anumit număr de ani, apoi îmbătrânesc și mor, de-a lungul vieții putând fi reparați, sau cum zic ei, vindecați, de mai multe ori, prin anumite metode medicale, dacă se îmbolnăvesc, adică li se defectează ceva în funcționarea organismului.
Oamenii și-au construit locuințe, în care conviețuiesc mai multe persoane înrudite, alcătuind ceea ce ei denumesc o familie. Pentru a se deplasa mai repede și pe distanțe mai mari, au construit diverse mijloace de transport.
Ei comunică prin vorbire, având un limbaj complex, cu multe cuvinte, formate prin asocierea sunetelor cu lucruri, ființe, idei.
Pe noi, roboții, ne-au construit pentru a-i ajuta în activitățile lor, acolo unde lor le era prea dificil sau nu se puteau descurca. Și cam atât am găsit în Informatorul Științific despre oameni, iar altceva nu mai știm.”

***

„Răsfoind” câteva „pagini” din baza de date a Informatorului Științific al planetei ROB-Alpha T 21, roboții au găsit zeci de fișiere conținând informații despre oameni și planeta lor albastră, bătrâna Terra, fișiere care le-au stârnit, pe bună dreptate, curiozitatea. Datele înscrise în acest informator pot fi soluția problemei pe care încercau s-o elucideze. Ei au prezentat deci, pe scurt, câteva date și spicuiri din „Informatorul științific”, lăsându-vă să judecați și să deduceți ce s-a petrecut în ultimele secole, precizând că toate aceste date au fost înscrise în Informator de către Computerul Central și alți câțiva roboți, spre punerea la curent cu situația existentă a celorlalți. Iată o parte a raportului celor trei roboți:
„Din câte am înțeles, noi, roboții, suntem creațiile minții și mâinilor oamenilor. Decăderea civilizației lor se datorează tehnicii mult prea avansate; altfel spus, principala cauză am fi fost noi, propriile lor creații, care până la urmă am depășit capacitatea lor de înțelegere. Noi, roboții, propriile lor invenții, cei ce dominăm acum, am preluat ștafeta. Oamenii, cei care în trecut populau aproape întreg Universul, s-au retras acum pe planeta lor de baștină, denumită impropiu Pământ, o planetă a cărei suprafață este formată în cea mai mare parte din apă, aceasta ocupând mai mult de 70%.
Totuși, acestor oameni le suntem datori, lor trebuie să le mulțumim pentru existența noastră și pe ei ar trebui să-i respectăm. Indiferența cu care i-am tratat în ultimul timp, după ce i-am întrecut, i-ar putea nemulțumi, pe bună dreptate. Totuși, oamenii n-au spus nimic în acest sens. Studiindu-i cu mai mută atenție, ar trebui să ne dăm seama că nu sunt răi și ar merita din partea nastră mai multă considerație decât le-am acordat în ultima perioadă. Faptul că i-am înlocuit nu-i poate lipsi de drepturile care li se cuvin în mod normal, pentru că, deși i-am substituit, nu putem contesta realitatea: suntem creațiile lor! Iar cu mintea lor genială, ne-ar putea stăpâni din nou. Trebuie să acceptăm că n-au fost complet depășiți; știința nu s-a oprit în loc pentru ei. Ei pot gândi, pot inventa din nou multe lucruri utile, pe care să le folosească în scopuri pașnice sau nu. Reabilitarea lor depinde însă acum de noi.”
În urma cercetărilor întreprinse de echipajul roboților, aceștia ajunseseră la concluzia, incontestabilă, că se impunea să se deplaseze spre Terra, pentru a-i găsi pe oamenii care mai erau acolo, dacă mai erau și a aduce câțiva dintre ei pe ROB-Alpha T 21, baza roboților, unde-și avea „sediul” Computerul Central.
Aceasta era hotărârea celor trei roboți, hotărâre pe care urmau s-o preznte spre aprobare Computerului Central, împreună cu raportul întocmit de ei și rezultatele cercetărilor întreprinse în urma consultării datelor din Informatorul Științific.
Concluzia certă la care ajunseseră cei trei roboți era că trebuiau să aducă vreo câțiva reprezentanți ai oamenilor de pe Terra, probabil specialiști în informatică, pentru ca aceștia să comunice direct cu Computerul Central, să „negocieze” tot ceea ce era necesar pentru soluționarea problemei cu care se confruntau roboții.
După ce i-au prezentat Calculatorului Central raportul întocmit de ei și toate celelalte date strânse din Informatorul Științific, anexate raportului, roboții au primit misiunea de a se deplasa spre planeta Terra, unicul astru care-și păstrase vechea denumire chiar și-n nomenclatura utilizată de către roboți, pentru a afla de ce oamenii se retrăseseră și se înghesuiseră pe propria lor planetă, fără a mai da vreun semn care să le certifice existența în restul Universului.
Computerul Central aprobă toate cererile și hotărârile celor trei roboți, așa că acestora nu le rămânea decât să se mai documenteze în legătură cu poziția exactă a panetei Pământ și să pornească spre aceasta.
Însă Computerul Central le puse în vedere ca, după ce vor găsi planeta Pământ, cei câțiva oameni pe care-i vor aduce pe ROB-Alpha T 21 să fie, de preferință, oameni de știință, dintr-un oraș nu foarte mare, dar nici prea mic, cu un număr mediu de locuitori cuprins între 2-300000, un centru universitar, dintr-o țară nu foarte dezvoltată din punct de vedere economic, dar nici prea înapoiată, nici foarte puternică din punct de vedere politic, o țară cu un teritoriu nu foarte mare și nici cu un număr de locuitori prea mare. Acestea erau dispozițiile primite de la Computerul Central, pe care cei trei roboți erau nevoiți să le respecte, principalul terminal al inteligenței artificiale luând aceste decizii ca măsură de protecție pentru mașinăriile pe care le reprezenta.

***

Roboții nu aveau nevoie de o navă spațială sau de un alt mijloc de transport intergalactic pentru a se deplasa, ei fiind capabili să călătorească individual, cu viteze uimitoare, alimentându-se constant în timpul zborului cu combustibilul necesar, așa că au pornit fără întârziere în căutarea Terrei, a cărei poziție exactă o uitaseră cu desăvârșire. De aceea, mai înainte, trebuiau să stabilească unde anume se afla planeta căutată.
După mai multe încercări nereușite, o localizară, în sfârșit. Era pozționată în fosta galaxie spirală „Calea Lactee”, actualmente denumită ROB GAL Gamma M 90, în sistemul solar, fiind a treia planetă a acestui sistem.
Soarele, steaua centrală a sistemului era un astru de vârstă medie, de dimensiuni modeste pentru o stea, actualmente identificată sub denumirea ROB STAR Gamma X 9915.
În sfârșit, cei trei roboți se apropiară de obiectivul misiunii lor, Terra, aceeași, ca întotdeauna.
Confecționați dintr-un aliaj superrezistent, materia interstelară de orice tip nu le dăuna în nici un fel roboților, nu le afecta aspectul exterior. Ei puteau rezista oriunde, indiferent de temperatură, gravitație, de compoziția mediului extern, sau în oricare alte condiții.
Astfel, fără nici un pericol pentru ei, se înscriseră pe o orbită circumterestră, evoluând nestingheriți în jurul bătrânei planete, încă însoțită de fidelul ei satelit natural, Luna. Dacă membrii expediției n-ar fi fost niște roboți, cu siguranță că ar fi admirat fără prefăcătorie frumusețea pe care bătrâna Terra încă și-o mai etala.
Privită însă de niște roboți, nu părea cu nimic mai deosebită decât ceilalți aștrii, ba chiar, fiind bătrână, părea ofilită, aflată în ultimul stadiu al existenței sale. Cu toate astea însă, multe alte planete păleau în fața frumuseții obosite, dar naturale, a bătrânului Pământ.
Astfel se înfățișă înaintea celor trei roboți, o planetă mică, aparent nesemnificativă, încă predominant albastră, învăluită de stratul atmosferic subțirel și de aburul fin al norilor, printre care se distingeau nu foarte greu, dar nici prea ușor, continentele.
Roboții scanară suprafața terestră, pentru a obține informații exacte. În urma acestei acțiuni descoperiră că, între timp, configurația continentelor se schimbase, era cu totul alta decât cea pe care o știau ei, probabil datorită mișcării plăcilor tectonice, ce modificase apreciabil aspectul bătrânei planete, leagănul speciei umane și ultimul ei refugiu. Însă cel mai important amănunt dintre toate era acela că da, pe suprafața planetei semnalară existența celor pe care îi căutau: oamenii! Deși nu într-un număr foarte mare, erau totuși acolo, prezenți pe suprafața planetei albastre.
Roboții găsiseră două dintre obiectivele căutate: planeta Terra și oamenii. Le mai rămânea să aleagă locul potrivit, unde să coboare, pentru a-și duce până la capăt misiunea. În acest scop, continuară scanarea suprafeței terestre, de sus, de pe orbită.
Își opriră atenția asupra unui oraș nu foarte mare, nici prea mic, cu un număr de locuitori cuprins între 2-300000, ce părea a corespunde cerințelor formulate de Computerul Central, fiind vorba despre un centru universitar dintr-o țară nu foarte mare ca suprafață sau număr de locuitori, nici foarte dezvoltată din punct de vedere economic, dar nici prea înapoiată, o țară pe care locuitorii ei o numeau România, orașul cu pricina fiind identificat de către oameni cu denumirea Craiova, deci tot această denumire o acceptară și cei trei roboți.
Părând a fi exact ceea ce căutau ei, cei trei roboți hotărâră să coboare în acest oraș, pentru a-și continua misiunea.

***

Era o zi senină, călduță, de sfârșit de primăvară. Trecătorii aflați întâmplător pe străzile orașului Craiova avură ocazia să vadă ceva ce oamenii nu mai văzuseră de foarte mult timp: trei roboți, care survolau zona, în căutarea unui loc în care să coboare pe pământ.
De când roboții le luaseră locul, oamenii renunțaseră aproape definitiv la aparatura electronică inteligentă sau nu, care să-i ajute în activitatea lor zilnică, revenind, mai mult sau mai puțin cu voia lor, la vechile obiceiuri și învățând din nou să se descurce singuri, fără aportul mașinăriilor inteligente.
Prezența celor rei roboți nu-i înspăimântă însă; nu li se păru înfiorătoare, ci doar stranie. Chiar dacă renunțaseră la serviciile roboților, oamenii nu uitaseră că aceștia erau totuși creațiile lor, menite să le ușureze munca, să ducă greul, să se implice acolo unde ei, ființe vii, nu puteau. Li se părea însă ciudat ca acești roboți, care dobândiseră în timp capacitatea de a se descurca singuri, fără a mai avea nevoie de prezența oamenilor, ca îndrumători direcți, să reapară pe bătrâna Terra, după atâta amar de vreme, în care nu li se mai semnalase deloc prezența.
Deci oamenii nu intrară în panică, fugind îngroziți, să se adăpostească din calea celor trei roboți, fiind convinși că mașinăriile inteligente nu veneau „în vizită” în scopuri ofensive. Îi întâmpinară deci cu indiferență, continuându-și nepăsători plimbarea pe străzile orașului.
În mijlocul unei asemenea mulțimi coborâră cei trei roboți, în apropierea Universității, spre care se îndreptară, de cum atinseră solul. Păreau niște apariții stranii, printre trecătorii grăbiți, îmbrăcați mai mult sau mai puțin modern sau elegant.
Ei, fiind metalici, nu aveau nevoie de nici un fel de haine, care să-i acopere, „straiele” lor fiind constituite din aliajul extern dur, rezistent, îmbinat în mod plăcut, ingenios. Datorită acestui aliaj nu întâmpinaseră probleme în momentul intrării în atmosfera terestră; frecarea cu atmosfera nu le provocase nici o daună celor trei roboți, „învelișul” lor extern dovedindu-se a fi bine ales, bine realizat.
Intrară nestingheriți în Universitate, le comunicară celor prezenți acolo ce căutau și chiar găsiră trei oameni de știință dispuși să facă deplasarea până pe planeta ROB-Alpha T 21, pentru a rezolva problema cu care se confruntau roboții. Dintre cei trei, unul, mai în vârstă, era profesor universitar, iar ceilalți doi, mai tineri, elevii săi, studenți la informatică, deci numai potriviți, pentru că se pricepeau încă să lucreze cu computerele, chiar dacă în ultimul timp nu avuseseră ocazia să desfășoare practic o asemenea activitate, decât teoretic, prin intermediul cărților, caietelor și altor materiale de acest gen, la care fuseseră nevoiți să revină.
Normal însă, fiind vorba despre niște oameni, cei trei aveau nevoie de condiții speciale pentru a efectua deplasarea, condiții pe care nu se sfiiră să le expună:
- costume de protecție speciale, prevăzute cu sisteme performante de alimentare continuă cu oxigenul necesar respirației, costume care să-i protejeze în același timp de condițiile atmosferice nefavorabile vieții, de radiațiile periculoase organismului uman și care să fie dotate și cu minitransmițătoare sau altceva asemănător, acestea având rolul bine determinat de a le permite celor trei comunicarea prin viu grai în timp ce purtau respectivele costume
- haine
- apă potabilă
- hrană suficientă pe toată perioada deplasării
- și normal, o navă spațială, fără de care deplasarea până la baza roboților n-ar fi posibilă, oamenii nefiind dotați individual cu cine știe ce sisteme sofisticate de propulsie, care să le permită deplasarea prin spațiul intergalactic, fără a fi nevoie de un mijloc special de transport.
Pentru că primiseră aprobarea Computerului Central, roboții îi asigurară că le vor îndeplini toate aceste cerințe. Aveau însă nevoie de ceva timp pentru a obține ceea ce li se solicitase, dar cel târziu ziua următoare, de dimineață, vor avea la dispoziție tot ceea ce le era necesar deplasării spre ROB-Alpha T 21.
Cei trei oameni de știință părură a fi de acord cu termenul stabilit. Înțelegându-se astfel, cei trei roboți se retraseră, urmând a se întâlni în același loc ziua următoare, de dimineață.
Între timp, roboții aveau să-i transmită Computerului Central toate aceste detalii, fără a fi nevoie să părăsească suprafața Terrei în acest scop.
Computerul Central acceptă toate solicitările oamenilor, putând începe astfel demersurile pentru apropiata reîntâlnire dintre oameni și mașinării.
Cei trei roboți primiră deci răspuns că dimineața următoare, nava spațială necesară oamenilor pentru a-i aduce pe aceștia pe planeta ROB-Alpha T 21 va fi acolo, în apropierea orașului pe care-l aleseseră roboții pentru îndeplinirea misiunii lor, indicându-le cu exactitate locul în care se va afla nava respectivă, ca roboții să știe unde s-o caute, unde s-o găsească.
Ceea ce nu știau însă cei trei roboți porniți în această misiune era faptul că, de îndată după plecarea lor, acei trei oameni aleși de ei, începură să pună la cale un plan, pe care-l ticluiră rapid, prin care sperau să reușească reabilitarea speciei umane în Univers, redobândirea poziției dominante, recâștigarea drepturilor ce li se cuveneau, în calitate de creatori ai roboților și celorlalte mașinării inteligente.
Încercau deci să-i „supună” din nou pe aceștia, dar probabil că același lucru l-ar fi încercat oricare alții ar fi fost aleși de către roboți în locul lor.
Pentru a reuși ceea ce-și propuseseră, profesorul și cei doi studenți ai săi realizară un micuț dispozitiv, pe care-l vor atașa Computerului Central, în momentul în care li se va permite accesul la acesta, un dispozitv cu ajutorul căruia vor prelua controlul imediat asupra unității principale din lumea roboților și implicit, asupra tuturor celorlalte mașinării inteligente existente, toate fiind coordonate de către Computerul Central.
Deși, practic nu mai lucraseră de foarte mult timp cu computerele sau alte mașinării inteligente, decât teoretic, totuși, oamenii nu uitaseră deloc cum să lucreze cu acestea, deci celor trei oameni de știință nu le fu greu să realizeze acel dispozitiv; încă mai aveau chiar și piesele componente necesare.
Pentru a introduce datele necesare micuțului dispozitiv să „cucerească” memoria Computerului Central, sau măcar s-o „viruseze”, cei trei oameni de știință utilizară un computer rudimentar încă existent în Universitate, care în mod sigur nu se afla sub comanda sau sub influența Computerului Central, computer care nu mai fusese pornit deloc de vreo câteva secole.
Din fericire pentru cei trei, după ce îndepărtară stratul de praf depus pe unitatea centrală, pe tastatură, pe monitor și chiar pe mouse, introduseră în priză cablul de alimentare al computerului, apoi apăsară pe butonul de pornire, acesta se dovedi încă funcțional, pe monitor încărcându-se programul utilitar „Windows XP”.
Constatând faptul că totuși computerul lor funcționa, deși nu-l mai aprinsese nimeni de foarte mult timp, cei trei se puseră pe lucru, sperând să termine în timp util ceea ce aveau de gând, adică înainte de sosirea roboților, chiar dacă acest lucru presupunea să rămână întreaga noapte acolo, să lucreze, deci să nu doarmă deloc sau să plece spre casele lor. Merita însă efortul, iar dacă vor reuși, vor fi îndeajuns răsplătiți pentru o noapte de neodihnă, de nesomn.

***

Ziua următoare, de dimineață, roboții, foarte punctuali, sosiră la locul de întâlnire, pentru a-i conduce pe cei trei oameni de știință, după cum se înțeleseseră, la marginea orașului, unde naveta spațială îi aștepta deja, gata de plecare spre ROB-Alpha T 21.
Cei trei nu protestară; îi urmară pe roboți fără a șovăi, iar aceștia îi conduseră, într-adevăr, până în dreptul unei moderne nave spațiale. Prezența acesteia nu-i impresionă pe cei trei, deși navele spațiale erau de mult doar o amintire pe Terra; nimeni nu le mai folosise de foartă multă vreme.
Profesorul și studenții intrară în navă, fără a se mira de confortul din interior. Roboții rămaseră însă afară, preferând să călătorească în același mod în care sosiseră, nu la bordul navei, alături de oamenii aleși de ei pentru îndeplinirea misiunii.
Drumul până la ROB-Alpha T 21 fu parcurs destul de repede, nava fiind „ghidată” de pilotul automat, care avea memorat doar acest traseu.
Cei trei roboți nu întâmpinară dificultăți în a se menține cât mai aproape de navă, deci toți ajunseră la destinație în același timp.
Pentru că pe suprafața planetei ROB-Alpha T 21 condițiile atmosferice și nu numai nu erau deloc prielnice oamenilor, cei trei ocupanți ai navei se văzură nevoiți să îmbrace costumele speciale de protecție, fără de care n-ar putea supraviețui pe planetă sau n-ar putea părăsi bordul navei.
Acest lucru putea constitui o problemă destul de gravă, serioasă, însă cei trei sperau să treacă peste ea cu bine; pentru a reuși, exersaseră în timpul călătoriei cu nava spațială, echipați cu acele costume, deși în interior nu aveau nevoie de ele.
Roboții îi conduseră pe cei trei oameni de știință până în dreptul Computerului Central, apoi ei se retraseră, părăsind suprafața planetei ROB-Alpha T 21. Misiunea lor se încheiase, din punctul lor de vedere, cu succes, fiindcă își îndepliniseră obiectivul, adică găsiseră ceea ce căutaseră: reprezentanți ai omenirii, care să-i ajute pe roboți în depășirea obstacolului ce se ivise în calea lor, împiedicându-i să devină mai sofisticați, mai performanți.
Prin urmare, Super-Star 30, Sincron 3și Blue Med KZ porniră fără întârziere spre locurile în care se aflaseră inițial, înainte de a fi plecat în această misiune, lăsându-i pe cei trei oameni singuri, față în față cu uriașul terminal cunoscut drept Computerul Central.
Cei trei priviră spre mașinăria din fața lor, încercând să-și păstreze calmul, să nu intre în panică, deși Computerul Central nu-i impresionă foarte mult și nu erau emoționați din cauza acestuia, ci mai mult datorită faptului că urmau să supună din nou acest gigant și odată cu el, toți ceilalți roboți din Univers.
Desigur, Computerul Central, fiind doar o mașinărie, nu putea să-și dea seama de emoțiile celor trei, nu înțelegea sentimentele și trăirile umane, deci nu exista riscul ca oamenii de știință să se dea de gol față de uriașul terminal, mai ales că purtau și costume speciale de protecție, prin a căror cască li se distingeau cu greu trăsăturile; totuși, cei trei preferară să fie foarte precauți și rezervați în a se manifesta.
Aveau totul dinainte pregătit, deci știau exact ce și cum să facă. Iar pentru că li se permisese accesul, se părea că nu vor întâmpina greutăți în a-și pune planul în aplicare, Computerul Central nebănuind ce aveau ei de gând.
Profesorul intră în baza de date a Computerului Central, verificându-i fișierele existente, deși, evident, nu chiar pe toate.
Așteptând momentul oportun sau măcar un semn din partea profesorului lor, cei doi tineri studenți asistau doar deocamdată, având însă dispozitivul pregătit în orice clipă pentru intervenție, iar la un moment dat, pe neașteptate, chiar îl atașară Computerului Central. Acesta nu putea protesta nicicum; era doar o mașinărie fixă, fără posibilitatea de a se deplasa de pe locul în care era fixat.
Dacă programul după care lucra îi era protejat împotriva unor asemenea intervenții din afară, acest amănunt nu-i împie-dică deloc pe cei trei să-și ducă planul până la capăt cu succes; odată ce le permisese accesul în baza de date, Computerul Central renunțase automat la orice protecție.
Prin urmare, dispozitivul creat de cei trei se dovedi efi-cient, lucrând rapid și „curat”, îndeplinindu-și cu bine rolul pentru care era menit, Computerul Central fiind „luat prin sur-prindere, nepregătit.”
Pentru că dispozitivul lor funcționase, așa cum se și așteptau, cei trei apăsară butonul de oprire, Computerul Central fiind, pentru prima oară după câteva secole de funcționare fără întrerupere, stins.
Din acest motiv, iată cum, dintr-o dată, toți roboții și toate unitățile cibernetice existente în Univers, fiind coordonate de către Computerul Central, își încetară brusc orice activitate, paralizând parcă, preț de câteva clipe, doar până-n momentul în care cei trei oameni de știință reporniră uriașul; acum însă, dețineau controlul absolut asupra acestuia și a tuturor celorlalte unități electronice din Univers.
Deconectară micuțul dispozitiv, apoi începură să reprogrameze Computerul Central, după preferințele lor, coordonând, pe rând, activitatea roboților și a celorlalte mașinării inteligente existente.
Reușiseră deci să „supună” din nou inteligența artificială, adică exact ceea ce-și propuseseră. N-aveau însă de gând să rămână pe suprafața planetei ROB-Alpha T 21. Deciseră deci să se întoarcă pe Terra, de unde puteau ține acum sub control Computerul Central, prin intermediul aceluiași dispozitiv micuț pe care-l vor conecta la orice computer banal de pe Terra, chiar dacă ar fi vorba despre vreunul neperformant, rudimentar, ca acela încă existent întâmplător în Universitate, în orașul Craiova.
Deciseră, evident, să se revină la denumirile puse de oameni tuturor corpurilor cerești, lăsând însă valabilă denumirea planetei pe care se afla Computerul Central, aceasta rămânând în continuare ROB-Alpha T 21, acum singura care avea în componența denumirii sale prefixul „ROB”, așa cum și roboții nu schimbaseră denumirea planetei albastre, Terra.
Se urcară apoi în nava cu care veniseră până aici și programară rapid pilotul automat să-i ducă înapoi, pe Terra, pentru a le comunica și celorlalți rezultatul acestei misiuni, favorabil oamenilor.
Însă cei trei roboți, Super-Star 30, Sincron 3 și Blue Med KZ își făcuseră datoria, iar din punctul lor de vedere își îndepliniseră cu succes misiunea ce le fusese inițial încredințată, deci nu avea ce să li se reproșeze; aduseseră pe suprafața planetei ROB-Alpha T 21 trei reprezentanți ai omenirii, capabili să-i scoată din impas pe reprezentanții inteligenței artificiale și respectaseră toate instrucțiunile primite de la Computerul Central. Și nici nu greșiseră deloc; astfel știința își putea continua drumul, oamenii nefiind dependenți de nici o programare.
Și pentru că datorită acestor trei roboți reușiseră să dobândească din nou controlul total asupra inteligenței artificiale, oamenii de știință deciseră să-i ia cu ei pe Terra.
Astfel, Super-Star 30, Sincron 3 și Blue Med KZ reveniră pe ROB-Alpha T 21, însoțind nava spațială, deși nu la bordul ei, înapoi, spre planeta albastră, bătrâna Terra, unde puteau fi întâmpinați ca niște adevărați eroi și tratați ca atare.
Iar începând din acel moment, dacă doreau acest lucru, oamenii se puteau răspândi din nou prin întreg Universul, își puteau reocupa bazele terestre, de mult abandonate, le puteau moderniza, adaptându-le condițiilor actuale, utilizând aparatura existentă, perfecționată în ultimul timp de către roboți și celelalte unități electronice inteligente.
Astfel se încheiase această inedită misiune a roboților, intitulată sugestiv „În căutarea omlui”, cu victoria, în final, după cum era de așteptat, a... Omului, care-și reocupase, pe merit, poziția dominantă în Univers, fără a se fi dus o luptă distructivă, sângeroasă, între oameni și roboți, ci doar printr-o simplă intervenție asupra Computerului Central, prin intermediul unui micuț dispozitiv, realizat la repezeală de cei trei oameni de știință, într-o singură noapte de nesomn.