Creanga de stejar stătea în paharul de plastic. Te-ai gândit, după zece zile, s-o lași fără apă. Timpul scurs, ani și ani, o s-o facă treptat aurie. Iubito_Una, ai crezut că are nouă ghinde. Imediat ai constatat că de fapt are chiar zece, simbolizând împlinirea, completarea. Culoarea ghindelor de-acum, verdele lor brotăcel aproape închis, bătând spre maro-cenușiu-argintiu, devine șirag de mărgele hippy, dispus vertical pe creangă. Frunzele având fiecare câte șapte lobi proeminent conturați, atârnă și se usucă de fierbințeală precum pletele mele asudate la ceafă și frunte, zbătute pe pieptul, abdomenul și spatele tău, și aduc perfecțiune acestui copac druidic, pe biroul unde scriu. Îți mulțumesc pentru că n-ai avut de gând să arunci prima noastră creangă fermecată, din Hera Stone, (Herăstrău, un fel de Stonehenge al naturii citadine).
A căzut acum paharul, mă uit prin frunzișul dinspre mine. Pe geam e altul. Îți vizualizez ochii verzi. Intru adânc prin amintiri de-acum o oră, sau două. M-am trezit puțin înaintea ta. Amândoi am făcut pizza cu pastramă piept de pui, busuioc, oregano, piper, cașcaval din laptă de vacă (mai ieftin la Profi), ciuperci, ardei.
- Ce-mi place combinația busuioc presărat pe pastrama din pui! Þie nu? – te-am întrebat când mâncam al doilea sfert din tavă, iar tu mă priveai lucrând câte ceva.
- Da, e mai gustos așa!
Compoziția cocăi – cu șase gălbenușuri, pentru trei tăvi rotunde,ce vor fi preparate pe rând, după terminarea celei anterioare - va ocupa un strat cât de subțire. O să le întind mereu așa, într-un fel de foiță, nu de blat gros, ca să le pătrundă focul prin găurile tăvii, să le dogorească aluatul, să-l rumenească bine.
Desertul nostru pentru după-amiază, când te vei întoarce puțin obosită și de soare, s-a făcut cât ai bate din palme. Albușurile le-am bătut în șapte minute, astfel încât să se lipească de vas, am încorporat zahărul, am amestecat iarăși, apoi am pus smântâna preferată, groasă, îndemnând-o să înghețe fără să aibă cristale în congelator și… gata înghețata! Jeleul din nectarine l-am adăugat după ce-am făcut dragoste. Mi-am ars vârful limbii, vrând să gust de pe lingura de lemn. Urmează ca după-amiaza, pe după ora 16.00 să mai pun deasupra înghețatei închegate, pentru venirea ta de la serviciu, și toping de corcodușe. Săptămâna trecută am făcut de două ori înghețată numai de corcodușe. Îți place mereu să fie ceva acrișor, nu numai dulce.
Când să pleci, am mâncat împreună din forma de chec crema de zahăr ars (mai bine zis topit!). M-ai surprins atât de plăcut, pentru c-ai luat puțin și din castronelul meu. Zemei sale brune i-am pus, într-adevăr, prea mult zahăr. Mi-ai zis:
- Probabil că de-asta aveam senzația că a stat prea mult la cuptor...
Þi-am răspuns, confirmându-ți bănuiala:
- Da, prea mult zahăr dă un gust de ciocolată amăruie. Nu doar de caramel. De ars, n-avea cum să se ardă. Alții pun mult mai puțin zahăr la topit. Soră-mii îi plăcea cu foarte mult lichid negru și alegea să-și pună-n farfurie marginile închise la culoare din cratiță. Mama ne făcea din copilărie creme de zahăr ars, bine aromate cu rom și vanilie, însă întindea un foarte subțire strat de zahăr ars, până la jumătatea cratițelor. Bineînțeles că se simțea gustul de ou prea mult… Soră-mea e și-acum înnebunită după ciocolată. Dacă ar fi văzut crema noastră de zahăr ars ar fi spus că e cea mai bună cremă lapte de cuc mâncată în viața ei.
Subiectul deschis, despre preferințele soră-mii, nu te lasă nicidecum indiferentă:
- Ce bine că a prins chiar ea buchetul miresei, cu trandafiri roșii! Cristina îl aruncase spre cele din față, însă numai Nicoleta, soră-ta mai mare a reușit să-l prindă. Trecuse de patru mâini hrăpărețe și a aterizat în brațele ei.
- Ai văzut cât ține la tine: aranjamentul floral, mai proaspăt decât cel pe care l-am cerut eu lui Liviu, mirelui, pe care l-a luat soră-mea în zori, ți l-a lăsat chiar ție. Mi-a zis la telefon, când urcam în tren, că al nostru era cel cu hortensia lila și trandafirii albi puțin ofiliți. Părinții mei nu ne-au explicat, când voisem să luăm aranjamentul floral cu hortensia mov, că aceasta fusese ideea soră-mii, să luăm florile mai proaspete cu noi, pe o distanță de sute de kilometri, vara…
- A ținut opt zile. Dar și noi i-am dat miresei un crin imperial cu flori alb-roșii pe cinste. Nu-i așa?
- Da, oricum voiam să luăm pentru cununie cel mai frumos buchet din florărie. Ne-am gândit inițial la cinci frezii mari, foarte mirositoare. A avut grijă tot soră-mea să ne zică pe mobil că nimeni nu se gândise din timp să-i aducă Cristinei și alte buchete cu flori multe la biserică. Cred că Nicoletei i-au dat atunci puțin și lacrimile, la slujbă. Cristina e prietena ei cea mai bună dintre toate cinci verișoarele. Se mărită și ea acum. Au mai rămas soră-mea și Andreea.

Bormașina vecinilor de deasupra noastră s-a trezit din nou. Se readuc modificări apartamentului de la etajul al șaselea. Substanțiale. Am prins siesta de coadă totuși: adineauri am ațipit vreo jumătate de oră. Și de-abia este ora 13.30, prânzul. Or fi crezut că nu există concedii vara… Am scris multă proză în ultimele zile și pe astfel de zgomot. Tunetele din săptămânile anterioare sunt înlocuite, încă de la sfârșitul lunii iunie, cu dărâmările bucăților de zidărie. Cad bucăți, la ei, deasupra holului dinspre baie. Mai ales acolo, dar și în zona bucătăriei, a holului mare dinspre intrarea noastră. Mă uit câteodată în debaraua cu scule, cutii și genți: nu s-o fi crăpat de-atâta forat și tavanul ei?
De câteva ori am avut prilejul să strigăm tare, drăgostindu-ne sălbatic, pasionați unul de senzațiile celuilalt. Ne sincronizam orgasmele cu apogeul bormașinei sau picamerului, zdrăngănind pereții blocului, care-i face pe alți vecini să bată în conducte. Ai constatat acum vreo zece zile:
- Iubi Gullit, de unde și de ce oare bat ăștia în conducte? Nu suntem noi dedesubt ? Noi ar trebui să batem, dar nu ne deranjează prea tare.
- Da, iubito, știu să respecte orele de siestă, termină întotdeauna pe la șase-șapte seara. Tu pleci de obicei pe la nouă-zece, când ei abia se-apucă de treabă. Sunt niște animale tăcute, muncitoare. Ia auzi, acum parcă ar fi castori canadieni, rod zdravăn din lemn. La început, credeam că s-au apucat de meserie la domiciliu. Că sunt tâmplari, ori mai degrabă că s-ar îndeletnici cu vreun alt fel de meșteșug.

Te-ai întors de la lift și m-ai sărutat atât de convingător. Sărut pe pragul portiței, iubito!
Este acum 14.40 și se aud, iată, tunetele teribile peste partea asta de București. În cealaltă parte, unde lucrezi tu, se aud? Să-ți dau un telefon, ca să-mi spui... Iar au început vecinii de sus să distrugă natura moartă a blocului nostru! Iubito_Una, natura mea vie, când îmi vii?