Cornelia mă aștepta și era îngrijorată. Nu aveam telefon și nu primise nicio veste de la mine. M-a îmbrățișat de bunvenit și apoi, parcă cu jenă, mi-a înmânat un telefon mobil.
-Ia-l și dă-mi de veste ce faci și pe unde ești. Lipsa veștilor de la tine mă îngrijorează.
Am ascultat-o cu gândurile în altă paqrte. Lumea Babei Șerbana parcă nu mai exista. Eram din nou scăldată de forfota orașului. Nostalgia locurilo de obârșie ale lui Mihai a trezit propriile mele amintiri. Am sunat-o pe Iuliana, pe Narcisa și...toată lista de prietene. Bucuria lor exuberantă nu a reușit să mă determine, imperativ, să doresc să le întâlnesc imediat.. La cererile lor m-am mulțumit să invoc existența unor probleme de rezolvat, probleme ce nu suportau amânare...."vorbim...ne vedem...vă sun eu...". Aveam chef să hoinăresc cu mașina, să "tropăi" prin amintirilebucureștene. Hoinărind, am trecut pe lângă blocul lui Costel. Totul îmi părea străin. Am redus viteza, am oprit și am intrat pentru câteva momente în holul blocului. Nici măcar cutiile poștale nu-mi mai spuneau nimic. Am identificat "acea"cutie poștală. Ușița era întro rână, forțată și fără lacăt. Am urcat în mașina în care Baloo mă aștepta, pe bancheta din spate. Am plecat spre ultima mea locuință. Pe măsură ce mă apropiam inima îmi bătea mai rapid. Am pătruns pe aleie și, în fața porții, am văzut rânjind un panou uriaș pe care scria:DE îNCHIRIAT-DE VÂNZARE și urma un număr de telefon. Mi-am notat numărul și am plecat spre casa babei Maria. Tanti Maria stătea la poartă, pe băncuță, cu o mână în ghips și cu privirea în gol.
-Bună ziua, tanti Maria!
-Bunăziua, doamnă. Parcă erați plecată în America.
-M-am ăntors.
-Definitiv?-a continuat ea șirul întrebărilor.
Bună întrebare, mi-am spus. M-am întors definitiv?
Tanti maria a continuat dialogul, fără oprire:
-Știți, casa dumneavoastră este pusă la vânzare.
-Am văzut!
-Păcat de raiu ăla, doamnă. Știți, cățeaua neagră a muritși a rămas numai cea albă, singură, săraca!Tot eu îi dau de mâncare dar o văd tristă rău, doamnă!
Tanti Maria era văduvă, bătrână și cam uitată de copii.
Am întrebat despre ei și ea le-a luat apărarea;
-Ei, au și ei grijile lor, mamă!
-Tanti maria, ai nevoie de ceva de cumpărat?
A rămas puțin pe gânduri țși, parcă cu jenă, mi-a spus:
-Poate niște ooâine și ceva apă la bidon, că de când s-a prăpădit moșu, și puțu s-a pomostit.
Îmi făcea bine să mai vorbesc cu bătrâna. Am luat-o cu mine și am plecat să cumpărăm mâncare și apă. Am umplut portbagajul cu apă , cu opâine și cu alte alimente în timp ce bătrâna protesta cu o jumătate de gură că nu trebuia să mă deranjez, că-i aduc copii...
-Da nu trebuie așa multă apă, doamnă și mâncare mai am destulă. Apoi ca să scuze lipsurile firești, la pensia ei mică a spus:
-Vin băieții și-mi mai aduc.
Nu am băgat-o în seamă și nici ea nu a mai continuat. Pe drumul de întoarcere, pe aleia de intrare spre fosta mea casă, am zărit, parcat, un audi Q7
-Doamnă, ați văzut? În fața casei matale este o mașină din cele luxoase.
Casa mea? Ce ciudat sună "fosta mea casă". O fi vreun chilipirgiu venit să vadă casa. Am oprit. Poarta era deschisă. Am luat-o pe jos pe aleia ce ducea spre casă. Arteziana era secată, apa nu mai curgea, peștii nu mai erau.
În lumina soarelui se vedea, distinct, o pânză de păianjen, cu câteva picături de apă în ea, ce se mlădia în adierea unui vânticel, pe "spațiul și timpul". Un tânăr uscățiv îmbrăcat la costum, cu o mapă neagră,de vinilin,sub braț, sporovăia pe lângă un bărbat masiv, brunet, cu cămașă albă ce abea cuprindea burta ce se revărsa peste cureaua lată, de piele, cu cataramă metalică, ce purta o gravură cu două pistoale încrucișate. Lanțul gros, de aur, se îngropa la ceafăîntre cutele de grăsime, iar în față trona cu o cruce grea în părul des dintre doi pectorali ce erau mai mult grași decât musculoși.
-Bună ziua, spun eu, urmată de tanti Maria.
Cățeaua albă s-a apropiat alert, m-a mirosit și a dat din coadă.
-V-a recunoscut, doamnă! mi-a șoptit tanti Maria , intimidată de mapa de vinilin și de mașina mare și neagră.
Domnul brunet s-a întors brusc și i-a dat un picior în burtăcățelușei care nu-l amenințase cu nimic. După lovitură cățeaua, cu părul ridicat, se pregătea de ripostă ar am strigat:
-Lasă-l!La loc!
Părul de pe ceafă s-a culcat și cățeaua s-a îndepărtat.
Brunetul, ignorându-mă, a continuat ce avea de spus, cu voce răstită:
-Băi, tu nu știi că este criză? Banii care-i ceri tu nu ai să-i primești în veci.
Agentul i-a replicat că prețul cerut nu este nici la jumătatea valorii reale.
-Băi băiatule, ia banul și asta este.
-Am să vorbesc cu proprietarii și , dacă se poate coborâ prețul, vă sun.
Brunetul a urcat în mașină, nervos, a trântit ușa și a demarat în scârțâit de cauciucuri.
După ce a privit lung în urma brunetului, agentul mi s-a adresat:
-Da, doamnă!
În aceeași clipă am avut certitudinea că vreau să-mi răscumpăr casa și că nu mă voi mai întoarce în America, decât în vizită. Doram să am casa noastră.
Am întrebat de preț și după ce a rostit suma, temător, acompletat cuvintele cu asigurarea:
-Suma este negociabilă, bineînțeles.
-Spuneți-mi suma finală, am plusat eu, profitând de eșecul anterior al agentului.
Mi-a spus suma, pe care nu am doritsă o mai negociez și, mulțumită de răspuns am forțat nota;
-Dacă batem palma în cât timp sunt gata actele?
Am observat precipitarea interlocutorului atunci cînd îmi răspundea:
-Mâine la ora 12 putem semna.
-Taxele notariale le achitați dumneavoastră, sper, am continuat eu cu un aer de superioritate.
De teama că ar pierde vânzarea agentul a rspuns ferm;
-Bineînțeles!
Am bătut palma nu înainte de a condiționa întocmirea actelor în aceeași zi, fără amânări, indiferent la ce oră Am luat uscățivul în mașină pentrucă brunetul îl abandonase acolo, al lăsat-o pe tanti Maria acasă, cu cumpărături cu tot și am plecat la sediul agenției imobiliare. Toată lumea era în vibrație și până seara eram proprietară de drept a casei mele.
Notarul era o femeie bătrână, țâfnoasă, deranjată de deplasarea la oră târzie de parcă ar fi făcut muncă voluntară.
Am vorbit la telefon cu Cornelia și , după tot acel iureș, pe seară am ajuns din nou la fundație
Nu i-am spus că mi-am răscumpărat casa. Nu știu ce m-a determinat dar nu i-am spus.
Am adormit cu greu, cu nerăbdarea așteptării zorilor.