agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1376 .



Zugrăvirea pivniței lui Mercurus Ter Maximus
proză [ ]
fragment de roman (8)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2010-08-14  |     | 



Am zugrăvit aproape toată pivnița alcătuită dintr-un hol cu odăi-boxe.
Aici sunt dispuse c-un rost al lor atelierele. Cămările unei doamne. Biblioteca subterană. Ele dau impresia unor catacombe. La urma urmei intelectuale. Aici stăpânul meșteșugărește mult timp. M-a luat ucenic. Mână dreaptă. Braț de încredere.
Jumătate sub pământ ca Hermes Trismegistus.
Jumătate deasupra ca un zburdalnic zburător.

Catacomba și clădirea sunt făcute pe la începutul perioadei destinderii comunismului. În România lui Ceaușescu – puteți socoti singuri că n-au o vechime mai mare de două generații.

Găsesc acolo chiar un hidrofor ce nu se mai folosește la încălzitul apei. Ar trebui tăiat în bucăți. Scos apoi. Dus la fier vechi.

Butoaie ca-n povești. Teascuri. Storcătorul bolților de-afară.
Panere înalte și largi. Ale căror forme circulare adăpostesc un nevăzut Corpus Hermeticum. Butoaie de făcut pălincă. Recipiente pentru brânză și slană. Așa-mi place să mă inițiez aici!… Precum în câmpiile subterane eluzine. Din care câmpii mai adie prin boxa-cămară vinul vechi risipit și putrezit de zece, douăzeci, chiar treizeci de ani (sau decenii, veacuri, mai știi?!).

Când am pătruns prima dată la demisolul acestei pivnițe m-am simțit gol fizic. Cu toate că plin de forță. Minotaur în labirint.
Flămând să descopăr tainele – psihicul în singurătate – inconștientul. Neadormit.

Fiecare colț părea dintr-un mister
jucat impecabil de-un zeu Thoth
dulapurile de lemn și de fier vibrau
conținând precepte în sticle
rafturile erau înțesate cu volume
mesele cu retorte
vase
unelte

O masă luată de la machiajul cabinei actorilor avea o lungime considerabilă. Părea atât de ireală! Îmi închipuiam oglinzile și atingeam aievea sertarele. Mângâiam scrisori ori foi din piese de teatru. Le puneam la loc. Chipurile actrițelor mi se păreau exact ca expresiile surprinse a Trei surori jucându-se cu trusa de machiat a mamei.
Birouri uitate în care păianjenii transcriau cu viața răpită a muștelor ceea ce văzuseră să fi scris pe ele strămoșii lor acum două-trei decenii ori în mileniul al treilea.
Instalații electrice ori mecanisme. Sertare ori scaune. Menghine ori strunguri. Chiuvete ori cărucioare. Până și un scaun greu de cupru. Pe vremuri de el se lega c-o centură din piele prichindelul s-ajungă cot la cot cu gașca de uriași ai casei.

Toate aceste obiecte-mi șopteau numenal
câte ceva și mă zoreau să le știu
utilitatea îndeobște pierdută
ori numai uitată de palmele bătătorite:
- Ridică-mă!
- Scoate-mă la lumină!
- Ia-mă la piept, flăcăule, nu-ți va părea rău!

Gândurile năzdrăvane ale corpului meu nu-și aflau aici rostul pe dedesubtul grădinii decât destinzând cu mult var atmosfera. Și cerui voie de la stăpânire s-aplic un strat considerabil de lapte mineral – var normal. Nu lavabil.
Cerui bidineaua. Pensula. Canciocul.
Iar doamna soață și stăpâna casei mi-a dat să-mi torn aracet și apă în găleată pentru ca văruirea să fie ca lumea. Pensula era pentru aplicări mai rapide ori subțiri. Special pentru ascunzișurile peșterii.
Nu de alta însă vechea epidermă a labirinticei pivnițe se înnegrise cu timpul. Se prinseseră bine mici cuibăriri ale lepidopterelor caselor între tavan și pereții unei alte boxe. Această încăpere era cea cu hidroforul, cu măgăoaia de fontă. Avea aerisire non-stop. Pătrundea câteodată apa ploilor căzute diluvian prin cele două fierăstruici unite dând înspre stradă. Fiecare boxă avea fierăstruici cu grilaje. Dar aceasta era cea mai expusă. Chiar în acest an – după cum am aflat – stăpânul Hermes pusese pe-o rână o cutie de carton cu documente. Era obosit. În cutie vreo două-trei sute de fotografii foarte vechi și corespondență. Stând să asculte ploaia, stăpâna inimii sale îl făcu brusc atent.
- S-a auzit un zgomot în pivniță. Vezi ce s-a-ntâmplat!
Așa fusese. Cutia plutea deja în apă. Multe hârtii au fost întinse prin toată casa, până și-n pod.

Șmotrul cazon, ștergerea pereților și văruitul a reînceput captivant de fiecare dată dimineața. Înlăturam pânzele negre de la păianjenii șefi. Aveau unii dintre aceste arahnide un antrenament precum cel al cursanților parașutiști din Buzău. Mai aterizau și pe mine.
- Haideți-haideți! Vi s-a făcut de văruit. Vedeți să nu picați și-n găleata cu var...
Dădeam cu mături speciale. Cu trei feluri de mături. Prima având coada scurtă pentru pereți. A doua o coadă lungă pentru spatele bibliotecii. Și ultima cu peri de plastic dispuși în oval pentru tavan.
Am mai folosit și-o perie mare de mână. Cu mâner.
Stăpânul Hermes mi-a dat două cartoane. Ca să nu murdăresc cu picături pe jos. Am folosit și-o coală albă deasupra rafturilor pline cu reviste și cărți.

S-a luminat un zid. Apoi două. Trei... Zece.
- Iubito_Una! Mi-ai adus în peșteră și radioul!
Te pupam având atârnat în păr lapte uscat de var pentru că tavanul mă blagoslovise cu stele de var, meteoriți de picuri albi, comete din bidinea. Curentul electric a avut mereu fluctuații la sfârșitul primei decade din august. Se oprea pentru o grămadă de timp. Se aprindeau luminile în boxe numai ca să mă facă un mai febril doritor de cer senin sau de plimbări cu tine, iubito! Se presupunea că din cauza exploziilor solare apăruse în acea dimineață pana de curent. Așteptam lumina ochilor tăi. Să mă înveselească prin pivniță.
- N-am nevoie de radio – ți-am zis. Doar de prezența ta din jumătate în jumătate de oră. Între timp muncesc. Vreau să-mi înviorez chiar mintea. Mă gândesc la situații inedite. Îmi vine să cânt. Vrei să strig de fericire ?
Mi-ai făcut semn că nu-i bai și dacă aș țipa. Dar ce va spune lumea oare?
Un mare patron locuiește peste drum.
- Nu va fi încântat s-audă dintr-un imobil un măgar cum rage, nu?
După tine, iubito, veni stăpânul pivniței. Monsieur Hermes voia să se confeseze ucenicului. Adică mie, Iubi_Gullitului tău. Îmi spuse tainic:
- Într-o zi lucram pe-aici. Am auzit fără să vreau o discuție. Parcă eram la o ședință serioasă în care se discutau anumite treburi. Ba chiar și alte chestii intime.
- Cum așa? – întrebai eu nedumerit.
- Uite-așa. Își uitase portiera deschisă și discuta fără încetare c-un coleg de-al său.

Scara dublă metalică mă purta pe deasupra tuturor cărților cu literatură străină și românească. Multe erau în original, aduse din străinătate, de pe vremea fostului regim. Colecții de reviste și de volume publicate mai recent. Cotidiane. Almanahuri. Documente. Un maldăr de coli. Multe volume de John dos Passos. Poezia lui T. Eliot. Literatură europeană și americană. Cei mai de seamă reprezentanți mai ales din proză sau dramaturgie. Multă literatură germană, grafiată și în caractere semănând cu cele gotice. Parcă era scrisă în rune.

Găleata cu var se golea. Sclipeau de albi aproape toți pereții. De sus în jos. Însă și tavanele. Acoperisem părți de-abia cimentuite cu straturi succesive. Văruisem toate cadrele ferestrelor și ușilor metalice de la boxe. Dădusem în jurul centralei termice. Pivnița-labirint n-avea nevoie de alte mâini pricepute la văruit.

Nouă calfe avusese la dispoziție Manole. Optsprezece brațe. De pescari. De tâmplari. De țărani. Chiar și de palmele vinovate ale unui fost ocnaș. Că atunci era musai să făurească Munteniei un mândru centru spiritual! Nu conta culoarea sudorii și gradul de întinare a trupului și sufletului. Căința și ruga colectivă puteau în schimb să urnească pietrele. Să se așeze temelie de cuvinte vii. Să se suprapună gânduri curate și fapte jertfelnice. Să cânte materia ca pe timpul legendar al lui Orfeu. Prințul neîncoronat al Traciei antice a rămas și duhul ocrotitor al Balcaniei medievale.

Mă poftești mereu să urc la o gustare măcar.
- Iubito_Una... o cafea fierbinte! Adu-mi numa’.
Profitam încălcând convenția stabilită din prima zi chiar de mine. Acea convenție a venirii tale din juma’-n juma’ de oră.
- Iubito! Să știi că-n prima oază campestră ieșită lui Negru-Vodă-n cale a făcut Manole bijuteria de la Curtea-de-Argeș. Ori pe cea de la Snagov. Voința turcilor a fost ca domnii Þării Românești să fie mai aproape de Imperiu. Snagovul a fost construit cu lacrimile uciderii lui Vlad al II-lea Dracul, al fiului său cel mare Matei și bineînțeles al celui de-al doilea fiu...
- Vlad Þepeș i-a și pus pe boierii trădători la osândă, să construiască Poienarii! – ai dedus tu imediat.
- Da. Se pare că legendele execuțiilor acelor nobili și eroilor de pe câmpurile de luptă circulau foarte mult în bocetele femeilor. Ele devin cunoscuta baladă numită “Meșterul Manole”. Doar prin contaminare și prin aducerea moaștelor Filofteiei din Bulgaria la Curtea-de-Argeș se presupune că legenda ține numai de melagurile argeșene.

Conductele demisolului se desfășoară de-a latul holului din pivniță. Ele urcă și coboară precum stalagmitele ori stalactitele. După ce văruitul meu s-a gătit se aprind luminile una după alta.
- Arată fain acum! Cum am auzit amândoi că e în salina de la Turda! – exclami tu.
- Acolo vom merge cu siguranță anul viitor.
- Liftul duce și-n sectoare adânci de peșteră.
- Sunt amenajate de doi ani multe terenuri. Cică se practică diferite sporturi acolo.
- Da. La o temperatură de 12 grade. Tot timpul anului.
- Sunt nerăbdător să fac echipă cu tine.
- În sălile cu aer salin respirat cu savoare!

***

Aprind înalta veioză pentru tehnicieni. Aceasta poate fi rotită datorită brațului extensibil. Din costumul meu de lucru urmează să-mi desprinzi armura de var.
Pășim alăturați. Cu torța luminându-ne calea. Iubito_Una! Îți surprind fascinarea.

***

După-amiezile a trei zile făceam câte un lung duș după fiecare zugrăvit. Și-am albit cada de fiecare dată. Mușchii se simt în apele lor când îi mângâi. Când aud vorbe de-alint. Când ne plimbăm. Mușchii unui zugrav simt dragostea ce li se cuvine.



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!