- Mă bucur că te-am întâlnit.
- Și eu, să știi.
- Ce mai faci? Cu ce te ocupi? Tot cu politica?
- Sunt liber cugetător.
- Nu înțeleg. Vreo nouă meserie?
- Da. Și încă una a-ntâia.
- Și, mă rog, în ce constă meseria asta a ta?
- Să stai... și să gândești... În pat, la birou, în parc, oriunde te-ai afla, să gândești. Adică să cugeți.
- Interesant. Și, mă rog, la ce folosește?
- Cum la ce?! Ajungi să gândești superior, să înțelegi superior. Uite, de curând am înțeles că și animalele raționează!
- Ei, nu mai spune!
- Crede-mă, când omul își pune mintea la muncă, face minuni. Așa cum am făcut eu.
- Pfi!Că doar n-oi fi Petrache Lupu de la Maglavit!

- Să ajungi la Putere nu e o fericire, deschide gura amicul Nimeni, și în zadar și-o răcește, că nu se găsește cine să-l asculte, fiecare, cu gândurile lui. Se ivesc momente, zice el, în care trebuie luate hotărâri decisive, care pot influența, în bine sau în rău, starea de lucruri într-o parte a lumii. De aceea, cred eu, e o nebunie să ai Puterea și o nebunie și mai mare să lupți pentru a o obține.

- Da’ ia spune-mi, cum ai ajuns la concluzia că animalele raționează?
- Simplu. Am plecat de la faptul concret că durerea fizică împiedică gândirea coerentă. Pricepi?
- Mă străduiesc.
- Altfel spus, anestezicul, care elimină durerea, stimulează gândirea. Logic? Deci, anesteziere înseamnă gândire lucidă.
- Corect, până aici.
- Omul anesteziat nu simte nimic. Prin urmare, nesimțirea presupune luciditate. Logic? Omul nesimțit este, deci, un cap limpede. Dar, există, oare, ființă mai nesimțită decât animalul? Nu. Cu alte cuvinte, animalul e un cap limpede, are o gândire lucidă. Deci, animalul gândește și, mai cu asupra, lucid!
- Dacă stau și mă uit bine la tine, înclin să-ți dau dreptate!
- Vezi? Pune-ți mintea la contribuție.

Mai zice Nimeni, cu risipă de energie:
- Beția Puterii îl face pe om să se creadă mai special și, în mai toate cazurile, să uite de unde a plecat. Aburii beției îi dau certitudinea că e priceput la toate, de la administrație la justiție, de la economie la sănătate, de la învățământ și cultură la ordine publică și apărare, pe orizontală, pe verticală, pe diagonală, în spațiul cu trei sau în cel cu mai multe dimensiuni. Tot ce se întâmplă în lume, se întâmplă doar că vrea el, omul Puterii, iar aceia care nu i se supun orbește, își taie singuri craca de sub picioare.

- O să ai numai de câștigat, dacă-ți pui mintea la treabă.
- N-am înțeles totuși, care ar fi câștigul?!
- Vei fi considerat un înțelept, apreciat de cei din jur. În cele din urmă, cunoscut de o întreagă lume. Vei putea ajunge chiar și „în capul trebii”, cum zice un cunoscut poet. Ce vrei câștig mai mare?
- Așa, deci!
- Așa.
- M-ai convins. Mă înscriu în „mișcare”. Mersi.
- N-ai pentru ce...

Concluzionează Nimeni:
- Mai toți au ajuns în jilțul Puterii în perioade de adânci crize: socială, politică, economică. Au fost percepuți de mulțime ca niște zei care aduc prosperitate în lume și asigură pacea pe pământ. Adulația din partea populației și cultul personalității, pe care și l-au însușit ca pe o mare cinste, le-au creat iluzia că sunt iubiți de popor și că îi sunt cap și inimă. Pe parcurs, însă, cu toții au recurs la lanțuri și frică, injectată populației până în măduva oaselor. Beția Puterii le-a dat aripi, dar tot beția Puterii le-a adus și sângerosul sfârșit!

- Nu pricep totuși, de ce te așezi pe bordură?!
- Păi, în poziție șezândă. Iau loc pe bordură și cuget!, zice el, și se face stană cu bordura, sprijinindu-și coatele pe genunchi și capul în podul palmelor, precum „Gânditorul de la Hamangia”. Stau, dar și cuget... Uite, mă gândesc că beția Puterii îl trece pe om prin toate etapele; la început este cocoș, dup’aia maimuță, apoi leu, iar la sfârșit, porc.
- Sictir!, se zborșește noul adept. Nu m-am dat niciodată cocoș, și nici nu m-am maimuțărit vreodată. Câte-un leu, recunosc, am mai băgat uneori la portofel, dar nu m-am lăcomit, ca tine, la troc...