agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1103 .



Miting și miting. Dansul pinguinului
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [geafir ]

2010-10-24  |     | 



- De ceva timp, spune Nimeni și oftează, în țara noastră se respiră numai mitinguri de protest. Toată lumea țipă, scuipă, aruncă ouă și roșii în capete de politicieni, acolo unde există capete, lacrimi, îmbrânceli cu jandarmii, vorbe de ocară, înjurături împotriva puterii, împotriva guvernului, riposte cu gaze lacrimogene. Deghizați în Moarte, cu coasa în mână și cu sicrie purtate pe brațe, sindicaliștii protestează împotriva măsurilor de austeritate. Disperați de sărăcie și înfometați de regimul comunist, iar acum după douăzeci de ani, de regim capitalisto-securist, pensionari, studenți, mineri, medici, profesori scandează amenințător și turbulent: „Jos Mafia!”, „Nu stați în balcoane, că muriți de foame”.

... Hai la miting!
Ce miting, mă? Ce miting? Voi știți despre ce e vorba?
Ce te privește? E miting și basta! Nu-ți mai răci gura.
Și-au schimbat salopetele cu hainele de oraș și s-au strâns, tăcuți, la poartă. Apoi, grupul s-a integrat, în afara curții, într-o coloană mai mare, a întreprinderilor de pe platforma de est a orașului.
Coloana înainta pe partea stângă a carosabilului, când foarte încet, când aproape pe fugă, spre centrul municipiului. Prin dreapta, era depășită de un convoi de autobuze ticsite cu oameni ai muncii și cu pancarte.
Unul din autobuze avea expus, în față, la parbriz, tabloul Elenei, tânără și frumoasă, grație talentului fotografului. În spatele autobuzului, tabloul lui Nicolae, tânăr, zâmbitor.
- Ia uitați, ăștia, ai dracului, unde i-au pus tabloul lui nea Nicu!, râdea un coleg.
- Ha, ha..., râdea altul. Ha, ha... încheietor de pluton!
- Da, mă, este chiar ăla micu’, ăla din urma plutonului, ăla cu felinarul! Ha, ha...
- Ia, gata, terminați! Că vă aude dracu’ careva și vă pune bine. Un an nu mai dormiți acasă.
- Hai, domne, chiar așa?!
Inginerul Dinu, în șoaptă, către mine:
- Are dreptate, să știi! Zilele trecute, au dispărut trei inși, fără urmă. Pe ăștia îi știu eu: unul din Băilești și doi din Craiova. În ziua de azi nu poți avea încredere nici măcar în tine. Cine știe pe unde îți agață vreun microfon!

Mai zice Nimeni:
- Cu fluiere colorate, trompete, scuturi la purtător, polițiștii și-au aruncat caschetele în stradă înspre Palatul Victoria: „Gradul de suportabilitate a atins apogeul”, „Puterea urăște poporul”... Un pensionar protestatar, suferind de diabet și inimă, a leșinat și a fost luat cu ambulanța și expediat, în mare zor, la spital. ”Þineți mâna pe portofele, Guvernul stă la pândă și atentează la buzunarul dumneavoastră”...
„Niciodată în istoria lui zbuciumată, acest popor nu a fost într-atât de umilit, umilit pe față”, se aud voci din mulțime: „Guvernul nu înțelege criza și a băgat groaza în lume”...

Parcă a fost ieri, atât de clar îmi vin în minte imaginile de la mitingul de dinainte de '89:
...Iuțeam pasul. Cei din urma noastră, împinși de valul mulțimii ce venea puternic din spate, se îmbulzeau în noi. Simțeam cum sunt călcat pe călcâie și aproape să-mi pierd pantofii.
- Uită-te la ei. Uită-te. Sunt ca niște câini jigăriți. Stăpânul îi ține fără mâncare, fără apă și, pe deasupra, îi mai și lovește cu piciorul. Ei, câinii, schelălăie de durere, fug cu coada între picioare din calea lui, pentru ca, apoi, să se gudure iarăși pe lângă același și același stăpân. Unii mai curajoși îndrăznesc să mârâie, dar se trezesc cu încă un picior în burtă. Și le trece pofta de mârâit. Uită-te. Uită-te la ei cum se mână unii pe alții, precum turmele, mi-a mai zis el.
I-am zâmbit tâmp, fără cuvinte. M-am rupt, apoi, de coloană, pentru moment doar, pentru a mă opri lângă un furtun lăsat liber, pe spațiul verde din scuarul străzii. Mă lovise o sete nemiloasă. Am așteptat, iar când mi-a venit rândul m-am pus în genunchi, cu palma făcută căuș.
- Cald, ofta careva.
- Cald, iar dobitocii ăștia nu s-au gândit să asigure tonete stradale cu sucuri sau apă minerală, dacă nu, cu apă chioară.
- Parc’am fi vite, bem apă îngenuncheați, ca din gâldaie, se căina altul.
- Lasă, domne, că e bine. Așa cum e, apa ne dă putere pentru urale și ovații. Ha!
Oamenii vorbeau doi câte doi, mai mult în șoaptă.
- Uită-te la ei. Mocnesc. Dar le e frică. De n-ar fi frica asta, manifestația ar lua o întorsătură la o sută optzeci de grade, dar, deh, frica!

Mai comentează Nimeni:
- Poate că lumea e panicardă, poate că dracul nu e așa de negru pe cât pare, dar nici puterea nu face nimic să recapete încrederea oamenilor, iar aceștia, la rândul lor, nu arată niciun fel de înțelegere. Ar putea, de pildă, să se manifeste fără violențe, civilizat, cu bune maniere, să-și strige păsurile sau să ceară demisia Guvernului, așa cum au arătat cu alte ocazii, pe ritmuri de dans. Adică, oamenii pot veni la mitinguri ca la fotograf, în țoalele bune, odihniți, bine dispuși, ca pentru o serbare populară, cu cântec, joc și voie bună, pot încinge o horă, sau „dansul pinguinului”, un cântec, așa cum s-a întâmplat și altă dată: „Un pinguin conduce Guvernul/ Și totul se mișcă greu, greu, greu/ Un pinguin ce-aduce infernul / Dar se crede mare zmeu, zmeu, zmeu”...

... Îmi aduc aminte de acea manifestație din vremea comunistă... În centrul orașului, ne-au aranjat în „dispozitiv”. Tovarăși ai ordinii publice, cu ecusoane roșii, lăbărțate pe piept, cât și oameni în uniforme verzi, de gărzi patriotice, faceau un cordon viu, gros și puternic, precum zidul chinezesc.
Odată ajuns acolo, în fața Teatrului Național, nu mai puteai pleca, prins în lanțul viu.
Ni s-au înmânat textele lozincilor, pe niște petice de hârtie, pentru a face repetiții: Ceaușescu - PCR, Ceaușescu - PCR...
Era cald, din ce în ce mai cald. Soarele ne bătea, necruțător, în cap. Câțiva copii, aduși și ei acolo pentru a înmâna flori autorităților, au leșinat de foame și căldură și au fost luați cu salvarea.
- N-au milă educatorii ăștia. Þin copiii de cu dimineață în picioare și nemâncați. Ei nu au, la rândul lor, copii?
- Păi, cum să vă spun, pe-ai lor îi țin acasă, nu-i aduc aici, în soare.
- Aceia cărora li se face rău să fie băgați în clădirea teatrului, a dat dispoziție, la microfon, primul - secretar, Ion Traian Ștefănescu.

- Cert e că lumea asta este rea, dar este și influențabilă, spune Nimeni, clătinând din cap cu amărăciune. Căci, se pot organiza și mitinguri cu față umană, ca să le zicem așa, sau mitinguri pașnice...

Îmi amintesc și acum, după douăzeci de ani de „libertate”, ca și cum scena s-ar petrece în fața ochilor:

... Printre noi s-a strecurat, apoi, unul dintre copiii aduși cu forța la miting, mai măricel, elev în clasele primare, dornic să plece acasă.
- De ce v-au adus aicea?, l-a întreabat careva.
- Să strigăm, a răspuns el, croindu-și, mai departe, drum prin marea de oameni.
Mulțimea începuse a da semne de apatie; nu reacționa în nici un fel la semnele disperate ale agitatorilor cățărați sus, pe la balcoane.
- Sus materialele de pavazare! Tovarăși, nu mai stați în șezut pe caldarâm. Închideți umbrelele de soare. Ce, aici e la piață? Iar aceia care și-au confecționat coifuri din ziare să le dea jos de pe cap. Ce, aici e la circ? Aplaudați! Ovaționați! Că trebuie să sosească tovarășul! Unde vă treziți?
Lumea nu reacționa așa cum și-ar fi dorit tovarășii agitatori; numai un grup, în față, aproape de microfoane, scanda lozinci: Ceaușescu - PCR! Ceaușescu și poporul! Ura! Ura! Ura!
Preluate și amplificate complice de aparatura electronică, anemicele urale creau iluzia unei mulțimi entuziaste, sinceră în manifestarea ei, devotată trup și suflet puterii de partid și de stat, pe placul conducerii.

La radio, vocea fermă a președintelui țării. Vorbele sale mă aduc în prezent:
- Nu aștept lipsă de proteste. E democrație. Aștept doar respectarea legii.

Și, pentru o clipă numai, îmi apare înaintea ochilor imaginea președintelui Traian Băsescu, aflat în campanie electorală, în timp ce-și încheia discursul, promițător, în uralele frenetice ale mulțimii, cu celebrul său slogan” Să trăiți bine!”



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!