agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1123 .



O scurta ideie despre masa la care am stat
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [jimi ]

2010-10-25  |     | 



E sambata, sambata dimineata. Sunt undeva pe o straduta dosnica in centrul vechi al orasului. Acest centru
ce pastreaza un iz melancolic si prefacut al fostelor ierni ce l-au cernit si al ploilor ce au incercat cu disperare
sa-l spele de praf si mediocritate. Nu stiu de ce dar in dimineata asta de vara, am simtit nevoia de a veni aici
pentru a bea o cafea si a contempla superba promiscuitate a lumii in care traim.
Ma asez la o masa mica si rotunda in mijlocul careia zace aruncata o scrumiera ciobita.
Dupa ce mi se ia comanda de catre o fata mult prea tanara pentru a afisa un chip atat de lipsit de speranta,
imi asez scaunul in asa fel incat sa pot privi ce se intampla pe strada si astept.
O senzatie stranie ma cuprinde, am impresia ca ipostaza asta imi este foarte cunoscuta la fel cum multe alte
locuri si oameni imi par cunoscuti dar nu stiu de unde.
Unii spun ca astea sunt reminiscente ale unei vieti anterioare. Ma complac cu aceasta explicatie, fara a mai cauta
raspunsuri elaborate.
In sfarsit imi este adusa cafeaua si iata ca sunt pus din nou in fata unui ritual. Ritualul cafelei.
Exista o conexiune nescrisa intre toti cei care isi beau cafeaua si savureaza o tigare. O intelegere tacita ca o panza
de paianjen ce se intinde peste tot.
Bautorii de cafea au gesturile lor, felul lor in care aproba acest ritual iar tigarea este cea care completeaza imaginea.
Alchimia statului la masa. Masa asta mica ce se afla in fata mea in aceasta dimineata, constituie micul meu univers
unde imi pun eu ce vreau. Aici imi asez pachetul cu tigari, bricheta, ziarul, scrumiera si ceasca cu cafea.
Tanara plictisita de atata tinerete, imi aduce cafeaua, laptele si 2 plicuri cu zahar dupa care plictisita,
dispare in spatele barului unde continua o conversatie telefonica fara de sfarsit. Iubitul ei disparuse ieri noapte
in mijlocul petrecerii cu una dintre invitate sub pretextul ca se duce sa cumpere un pachet cu tigari.
E ora 10 si inca se simte racoarea diminetii, o racoare ce da strazilor un farmec fals de curatenie si cumintenie.
La ora asta toti baietii care au petrecut noaptea trecuta, dorm sau viseaza la fata cu parul blond pe care au fixat-o
toata noaptea cu privirea dar pe care nu au avut curajul sa o invite la dans sau macar sa o intrebe cum o cheama.
Stiu doar ca era prietena unei prietene ce ajunsese acolo din intamplare.

Beciurile vechi si pline de igrasie, adapostesc cluburi moderne ce atrag tinerii debusolati si lipsiti de speranta.
La fiecare sfarsit de saptamana, toti se arunca flamanzi asupra lor, avizi dupa distractie ieftina si pahare de Gin tonic.
Un tineret descreierat, ce pluteste in deriva precum bucatile de lemn ce le gasesti aduse de valuri pe faleza dintre 2 Mai si Vama Veche.
Cine nu a mers descult pe faleza macar o singura data in viata? cine nu a simtit sinceritatea nisipului si a algelor uscate?

Tanara isi continua discutia la telefon, undeva in spatele tejghelei si parca nimic nu ii mai puatea distrage atentia.
Pe strada trece un tip ponosit cu fata de functionar, imbracat cu haine vechi, spalate de mii de ori.
Desi curate, hainele sale inspira umilinta si resemnare. Resemnare in fata a ceea ce a visat o data ca va face si nu
a reusit.
Daca am putea face o lista cu toate visele ce nu ni s-au implinit, probabil ca am inveli pamantul in hartie.
Ar fi o planeta a viselor neimplinite.
Ce bine ca putem uita si ca in locul viselor ce ni se pareau odata marete, asezam altele mai mici si mai putin indraznete.
Maretia viselor scade proportional cu varsta. De ce?

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!