De ani de zile, în ultima seară de februarie, aştept cu emoție mărțişoarele, aşa cum îşi aşteptau tinerele de odinioară cavalerii, la primul bal. După un ritual stabilit de-a lungul anilor, scot caseta în care păstrez mărțişoarele cele mai dragi încercând să alcătuiesc un top.
Ordinea se schimbă de la an la an, ca într-un cadril guvernat de capriciile sufletului meu. Rânduiesc leul de jad, lângă căprioara de argint cu mărgică de turcoaz, peştişorul emailat, lângă coşulețul din argint aurit. Acesta din urmă l-am primit în anul logodnei noastre, dar țin minte exact şi primul mărțişor primit în anul întâi de facultate, de la cel care avea să-mi fie bărbat. Un lănțişor de argint aurit pe care erau prinse: o potcoavă, un trifoi cu patru foi şi o inimioară.
Mărțişorul acela purtător de noroc s-a pierdut în primele zile însă, după cum avea să se dovedească, norocul se desprinsese de el. Mărțişoare din sticlă, piele, ceramică, pene, sârmă şi ață; flori, hornari, puişori, steluțe şi multe, multe inimioare. Care să fi fost cel mai frumos mărțişor din toți aceşti ani, de când suntem împreună ? Cu siguranță unul dintre cele confecționate de Adi.
Inimioara de sidef (decupată dintr-un nasture) încrustată cu numele meu din argint ? Medalionul dublu purtând în interior fotografia fiului nostru? Inițialele noastre îngemănate? Am primit şi mărțişoare vesele (în anii cei mai sumbri) şi chiar unul cu totul inedit: interiorul unui ceas electronic – un bănuț de sticlă pe care traseele circuitelor semănau cu nişte hieroglife. Fiecare mărțişor era însoțit de un răvaş cu câteva cuvinte de drag. A sosit ultima seară de februarie şi s-au deschis, iarăşi, uşile sălii de bal a Primăverii. Îi trec pragul cu emoția nealterată a tinerei de odinioară (care sălăşluieşte în mine) şi-mi aştept cavalerul. Ştiu că astăzi voi primi cel mai frumos mărțişor.