agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1302 .



Intre Dumnezeu si Satan
proză [ ]
cap 3

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alinadiana ]

2011-03-20  |     | 





M-am gândit într-o zi că dacă tot e la modă, de ce să nu țin și eu un jurnal în care să însemnez toate amănuntele cotidiene: la ce oră mă trezesc, ce am visat, ce aveam să mănânc la micul dejun, prânz și cină, cu cine am vorbit la telefon, pe cine am întâlnit pe stradă, ce am cumpărat de la piață...chestii din astea banale, normalități. Papetăria era tocmai la capătul străzii și afară ploua mocnit, o moină oribilă care nu se mai oprea de vreo trei zile. Brusc memoria mea involuntară s-a întors în timp, mult în timp, la vremea când poeta din mine își exersa talentul într-un caiet de matematică albastru în care parcă prevestea ceea ce se întâmpla azi. Botezasem poemul cu pricina „Ură” ( mi se părea, pe atunci, interesant sentimentul, deși nu prea avusesem de-a face cu el ) și ziceam la un moment dat ceva de genul: „ploua mărunt, dar eu simțeam cum stropii loveau în mine cu puterea unor bucăți ascuțite de metal. Tu mă țineai strâns de mână, iar la ureche îmi șopteai nume de morți. Credeam că asta-i felul tău de a-mi arăta iubirea, dar abia acum am înțeles că mă urai” ( bineînțeles că era pură imaginație, mai târziu aveam să simt sentimentul cu pricina, care m-a lovit, dar nu prin intermediul ploii, ci prin cuvinte. Doamne, dureroase mai sunt cuvintele! ).
Cam asta era atmosfera în ziua aceea „măreață” când am luat importanta decizie de a ține un jurnal. Cât egoism! Vroiam să țin totul pentru mine, să nu împart nici măcar un sfert de idee cu nimeni. Cât de egoistă puteam fi pe atunci!
Mi-am luat umbrela din cuier și am coborât; doar nu era să îmi țintuiesc dorința numai pentru că ploua. De fapt niciodată nu am renunțat la dorințele mele. Pentru ce? Ce e mai important pentru mine decât eu însămi? Nu că aș fi egocentrică, dar ăsta e adevărul, îmi pare rău de tine, dar și de mine mi se rupe sufletul.
Am cerut librarului un jurnal albastru ( cred că făcusem o obsesie pentru culoarea asta ). De obicei acestea sunt roz, roșii, galbene. Eu însă preferam albastrul. Am citit cândva într-o revistă pentru femei că albastrul are darul de a crea o ambianță proprice unei gândiri lucide. Bineînțeles că nu ăsta a fost motivul alegerii mele, a fost ceva spontan, fară să mă gândesc de ce aș fi făcut o astfel de alegere. Am plătit suma necesară și am ieșit cu un sentimet de victorie din papetărie. În sfârșit țineam în mână obiectul mult dorit, nimic nu mă mai împiedica acum să îmi încep itinerarul gândurilor, cursa aceea infernală, nebună printe cuvinte.
Bineînțeles că m-am lovit și de această dată de veșnica și nerezolvata mea problemă. Cu ce să încep? Aveam atât de multe de spus încât ideile mi se îngrămădeau în minte și veneau de-a valma pe hârtie, atâta zgomot făceau când se loveau de pagina albă a jurnalului că până și vecina cu pisicuță maltratată a sunat la ușă amenințându-mă de data asta că va suna la protecția animalelor, fiindcă vietatea ei nu-și putea face siesta din cauza loviturilor provocate de ideile mele.
M-am oprit, însă nu de mila pisicii, ci pentru că trebuia să-mi fac un plan, o ordine în minte, mă încurca oarecum și ploaia mocnită care nu mă ajuta cu nimic, picăturile ei erau mute, nu vroiau să-mi spună nici măcar trosc. Aș fi putut foarte bine să încep, așa cum fac toți cei care țin un jurnal, cu: „...astăzi, plouă. Sunt tare plictisită. Nu mi-am mai văzut prietenele de vreo două zile. Am încercat să o sun pe Corina, dar, din cauza intemperiilor, a căzut semnalul. Încerc să caut o emisiune bună la televizor, dar în zadar. Atunci îmi amintesc de cartea pe care o cumpărasem cu o zi înainte tot de la papetăria din colț ( mică încăperea, dar găseai uneori cărți destul de bune), a lui Steinhardt. Încep să o răsfoiesc. Nu…nu merită o răsfoială, îi trebuie o atenție amănunțită, e prea bună pentru a fi clasată între cărțile de răsfoială. Deodată melodia preferată a mea pe care o foloseam drept ton de apel începe să se facă auzită atât se zgomotos, încât cartea îmi scăpă din mână rupându-i-se prima pagină. Subit, rețeaua de telefonie mobilă își revenise. Mă suna Corina, cu o disperare crâncenă. Simți asta din tonul grosolan pe care îl avea melodia, de obicei lentă. Nu vreau să-i răspund, mă enervează modul brutal în care sună și din cauza căruia rupsesem prima pagină a cărții...”. Și aș fi putut continua așa pagini întregi. Dar mi se părea banal, prea banal pentru mine. Aș fi vrut altceva! Doar înfruntasem atâtea până să ajung aici, nu aveam cum să mă complac în banalitate.
M-am ridicat de la masă în speranța că ceva trebuia să se întâmple, că aveam să găsesc un indiciu cât de mic pentru a depăși momentul critc.
Nu-l vedeam, era chiar lângă mine, îmi făcea cu ochiul, dar nu-l vedeam. Și cât de albastru era...! Aveam să-l redescopăr abia peste zece ani.
De ce țin oamenii jurnale? Din dorința de a lăsa mai departe impresiile de viață? Nu cred, din moment ce jurnalul este ceva intim. Din plăcerea de a scrie? Poate, dar nu toți sunt talentați în a-și înșirui gândurile pe maculatură. Pentru a scăpa de o anumită obsesie sau ceva urât din trecutul lor, despre care nu pot vorbi cu nimeni? Din singurătate? Din plictiseală? Sau poate pentru a fi trendy? Variante există.
Dar pentru ce îmi doream să țin eu un jurnal? Din egoism, clar din egoism. Erau lucruri și momente pe care nu le-aș fi împărțit cu nimeni, le vroiam numai și numai pentru mine ( cândva aveam să scap de egoismul ăsta stupid care mă făcea uneori să par atât de superficială în fața celorlalți, doar pentru că nu vroiam să mă arăt așa cum sunt de fapt ).

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!