Visul nu mi-a dat pace toată ziua.
Era o groapă mare și Ionel cădea în ea. Nu poate să fie adevărat, așa mi-am repetat o zi întreagă. Nu i-am povestit visul. A plecat la muncă de dimineață fără să zâmbească. Și-a pupat pe frunte cele trei fete și a plecat. Inima mi se închidea odată cu trecerea orelor. Câinele devenea agitat. Lătra degeaba și continuu. Parcă era nebun. Ochiul stâng mi se zbătea. Îl închinam. În timp ce dădeam fetelor să mănânce, aud pe cineva strigând la poartă. Câinele sărea ca turbat. Era mama. Oare de ce să latre el la mama? O știa. Sigur a mâncat ceva stricat. E turbat.
- Deschide poarta, Florică.
- O deschid. Taci mă, ce te-a apucat? Marș d-aci, marș măăă. Hai mămică, intră în curte. Da ce-i cu matale? Ce-i mămică?
- Florică, hai în casă, hai. Nu mă ține în lătratul nebunului de câine. Ce dracu’ are?
- Nu știu, da'’ parcă nu vrea bre să intri nici în curte și uite, cum vorbești matale cum latră ;i mai tare.
- Unde sunt fetele?
- În bucătărie, le dădeam să mănânce.
- Da’ soacra unde-i?
- La ea....da'’ ce întrebări sunt astea?
- Stai aci. Stai pe pat. Așa, Florică! Uite de ce am venit...că, Florică mamă, să fii tare că asta e voința Domnului! Uite că am venit să-ți spui...
- Mămică, ce-i? Spune, bre, repede ce-i, că io mor aici.
- Ionel a murit, Florică.
Visul mi-a apărut în fața ochilor. Groapa era adâncă. Ionel a căzut în ea și nu-l mai vedeam. Pământul după margini aluneca peste el. Erau și câtiva copaci tăiați...În urechi auzeam inima și restul corpului mă frigea. A murit Ionel....poate că visez acum. Încerc să deschid ochii, dar erau deschiși. Să spun ceva. Dar ce? Mama mă privea și spunea ceva. Îi vedeam buzele cum se mișcă. Nu o auzeam. Deodată mi-e somn. Un leagăn plin cu flori se mișca într-o grădină plină cu verdeață. Întind mâna spre flori. Era greoaie și nu puteam. Mi-e așa de somn! Soarele mă încălzea. Era tare plăcut.
- Mamiiii, mamiiii, ce are mamiiii?
- Mama doarme?
- Da, mamaie! Hai și mergeti voi în curte la cățel. Hai, fuguța!
- De ce doarme mami, mamaie?
- E obosită și doarme și ea. Gata, ce atâtea întrebări? Ia mergeți la câinele ăla și vedeți de ce latră. Mergeți voi afară la câine!

Dorm. De ce aud fetele? Visez că dorm și simt tristețe în mine. Trebuie să mă trezesc.
- Florică, Florică, lasă prostiile și te scoală, mamă. Haide, mamă, că ai trei fete de crescut! Vai de mine Doamne, vai de mine! Ce-ai făcut cu fata mea? Cu ce-a greșit ea? Of, of, Doamne, Dumnezeule...

Cu ce-a greșit Dumnezeu? Ce vis e ăsta? Simt cum cineva mă lovește peste față. Să fie soarele? Să fie florile? Vreau să dorm. Îmi place lumina...și uite că o privesc și ea mă privește.
Mama mă spăla cu apă rece pe față. Nu mai dorm.
- Ce faci mămică? De ce mă speli?
- Ai leșinat. Ești femeie în toată firea, ce dracu? Ai trei fete de crescut.
Iar aud inima in urechi. Sângele dă năvală până în ochi.
- Să nu leșini iar.
- Mamică, ai zis că a murit Ionel?
- Da, am zis. A murit.
- Nuuu, nuuuu, mă minți, de ce mă minți ....cum să moară? Nu e adevărat...nuuu.

Zăpada s-a așternuse peste mormânt. Seara s-a lăsat, precum o ceremonie, peste corpul întins în zăpadă. Suspinul devenea ca scos din minți. Poza de pe cruce zâmbea. Cimitirul avea un timbru, ca o pradă, o întrebare fără răspuns: de ce? De păr i se prindea gheața. Mâinile scormoneau continuu sub zăpadă.
- Te iubesc, Ionel! Te iubesc, Ioneeeeeeeeel....de ce? Doamne, de ceeee?

În timpul privighetorii apa fierbe un destin. Veșnicia are trup de femeie. Femeia desface lacrimi și le trece peste ea ca o rugăciune. A evadat în viață și resturile de stânci le cară pentru un gard între ea și lume.…