agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1323 .



Stăpână pe timpul meu liber 8
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai andrei ]

2011-06-29  |     | 




Seara mă prinse odihnit, după ce am prins câteva ore bune de somn, la îndemnurile patroanei Angela. Am încercat mai mult să văd dacă este viață, să iau legătura cu Angela doar uitându-mă după ea și așteptând să mă abordeze, dar spre marea mea surpriză nu mai apăru din nicăieri, să mă sperie, dacă pot spune asta.
Am ocolit vila bucuros, vroiam să găsesc undeva în lateralele porților mari o breșă pentru a trece hoțește afară, nedorind să-i dau socoteală Angelei. Gardul dublat cu unul verde era atât de des că n-am văzut pic de lumină pe partea cealaltă, m-am uitat în lungimea sa și am renunțat. Cu toate că riscam să am companie, am ales poarta mare folosindu-mi cheile ce le-am primit de la Angela. Deschideam cu grijă, trăgând cu coada ochiului către intrarea în vilă, cu toate că nu era încă întuneric, nu se vedea nici o mișcare. Am ieșit bucuros și am închis poarta ușor, părându-mi că și cheia făcea prea mult zgomot. Am coborât de-a dreptul spre mare știind că Angela nu are vedere în planul acela.
Apa mării mă duse la cârciumă. Am ajuns aproape pe întuneric, dar măsuța mea era liberă, un loc în care muzica se auzea mai încet, probabil special orânduit pentru boșorogi ca mine. M-am așezat imediat ți priveam ultimele rămășițe ale zilei ce a fost splendidă; nici Alfonso nu m-a ignorat, imediat a apărut în faimosu-i costum negru și începu să recite ceva versuri în limba italiană. Prima mea impresie a fost că Angela este în spatele meu, m-am întors mecanic să mă uit în spate, dar spre bucuria mea nu era Angela, așa că am ascultat liniștit versurile ciceroniene ale lui Alfonso care spre uimirea mea chiar m-au prins, iar acesta nu mai pregeta să se umfle în pene de bucurie că este ascultat. În cele din urmă spectacolul ia sfârșit, nu pentru că s-ar fi terminat, nu… pur și simplu pentru că… a, nici Angela nu a apărut, doar pentru că stăpânul barului bănuiesc a fluierat după Alfonso pentru a-l chema la treabă. Alfonso face o plecăciune teatrală și iese din scenă, dacă pot spune așa, ducându-se la bar.
Pe o tavă frumoasă erau aranjate bunătăți, pentru care n-aș fi avut bani niciodată să le servesc acolo, dar Alfonso în neobrăzarea lui se apropie din ce în ce mai mult de masa mea, iar eu mă uitam stânjenit în toate direcțiile așteptând să văd o masă alăturată sau din spate, cu oameni care să se bucure pentru acea tavă, dar Alfonso se apropie de mine și-mi puse tava dinainte.
- Poftă bună domnule!
- Dar… n-am comandat nimic Alfonso!
- Știu, dar doamna da.
- Unde este doamna?
- A fost aici ceva mai devreme, cred că dumneaei a luat-o pe faleză, iar dumneata pe malul mării, am dreptate?
- Cred că da.
- Dar tot n-am cum să plătesc tot…
- Este deja plătit. A, a mai zis ceva doamna de o tărie, dacă doriți, eu o aduc imediat.
- Nu, mulțumesc Alfonso!
- Atunci rămânem în programul stabilit de doamna.
- Cred că este suficient programul… a, mulțumesc pentru poezie sau ce a fost aceea ce mi-ai recitat mai devreme, excelent!
- A, nu! Eu vă mulțumesc că ați avut puterea să mă ascultați domnule, numai doamna când este în toanele dumneaei bune mai are puterea să mă asculte.
- Foarte frumos! Îmi pare rău că nu te pot aplauda Alfonso, dar crede-mă mi-a plăcut.
- Serviți domnule, se răcește, iar fructele de mare sunt bune calde.
- Mulțumesc Alfonso.
- Cu toată dragostea domnule Duran.
Am mâncat bunătățile aproape fără să respir și mai ales pentru că-mi era foame. Era întuneric de-a binelea când a venit Alfonso să-și ia tava înapoi, goală bineînțeles. A dispărut la fel de repede cum a venit, doar făcându-mi o plecăciune actoricească în semn de, să vă fie de bine, iar eu n-am reușit decât să ridic o mână în semn de mulțumire.
Priveam năuc mulțimea, parcă totul era strălucitor, o clipă chiar m-am șters pe frunte crezând că am transpirat, căutând semne ale drogurilor, dar eram netranspirat și fericit că eram acolo printre acei oameni minunați. Alfonso s-a întors parcă prea insistent de repede, luându-mi acel dram de visare și-mi puse dinainte un cocteil mare, asemănător cu cel servit de Angela în prezența mea.
- Alfonso, dar tu ști că eu nu beau alcool.
- Nu are decât o parte mai mică sau mai mare, depinde cum priviți lucrurile, dar este foarte bun.
- Te cred, dar eu nu pot…
- Lasă că pot eu!
De undeva din spatele meu apăru fătuca frumoasă care mă acompanie și data trecută până la punctul în care a venit Angela și ne-a stricat tot cheful.
- Dar nu se cade Cici, domnul este la odihnă dragă!
- Bine, ia loc Cici, îmi pare bine de cunoștință! Servește-te este din partea…
- Nu, domnișoara are puțină treabă acum și revine mai târziu.
- Alfonso, nu fi băiat rău, las-o pe Cici să o cunosc și eu, data trecută n-am avut…
- Bine domnule Duran, cum vă este dorința.
- Alfonso, adu-mi te rog o cafea mare.
- Ați ales bine domnule Duran, Cici are multe de povestit.
- Hai, ia-ți mersul italian și taie-o repede Alfonso!
- Lasă Cici, mai discutăm noi!
Alfonso admite până la urmă să mă lase cu fetișcana la masă, dar îi face semn cu mâna la ochi că este supravegheată.
- Deci pot să mă apuc de frumusețea asta?
- Cred că da! Numai să-ți placă, mie sincer să-ți spun, mi-ar face rău atâtea băuturi la un loc.
- Domnule Duran, da dumneavoastră nu știți ce-i bun!
- Să lăsăm asta.
Între timp Alfonso apare cu cafeaua mare punând-o pe masă în tăcere și arătându-i din nou lui Cici că este supravegheată.
- Eu nu știu ce are Alfonso în seara asta, parcă e cu ochi…
- Ei, da ia spune-mi tu ce părere ai de îmi spun toți să…
- Să aveți grijă nu!
- Mă rog să zicem.
- Mai sunt unele…
- Ca tine așa?
- Și ca mine de exemplu, numai că eu nu pot să vă fac nici un rău, pentru că sunteți altfel decât ceilalți.
- Adică nu prea ai ce lua de pe mine!
- Și asta aș putea spune, dar arătați deosebit sau mai bine zis omul se simte bine când este în compania dumneavoastră.
- Atunci înseamnă că ai putea să închizi ochi și să zici pur și simplu că ești la masă cu făt-frumos, de exemplu.
- Nu, aici este vorba de suflet.
- Uite ce este! Eu știu că pentru o fată ca tine, un babalâc ca mine ar putea face rost de bani din piatră seacă ca să te aibă, dar dacă te bazezi pe asta ai pierdut.
- Vedeți! La fel a gândit și Alfonso când m-a gonit, dar în seara asta am alte nevoi.
- Adică, ia uimește-mă acum, înainte de a-și face efectul…
- Auziți domnule Duran, credeți că dacă sunt mică de ani nu duc la băutură, păi duc multe din astea ă hăt!…
- Mă rog!?
- Să zicem că stau aici cu dumneata…
- Pierzând ceva…
Cici face ochi roată și intervine imediat.
- Distracție; sunteți singurul babalâc care ar putea fi jupuit.
- Înseamnă că managerii tăi vor fi supărați văzându-te în compania mea.
- N-am nici un manager domnule Duran.
- Auzi, ia nu mă mai domni atâta!
- Mă rog! Vroiam doar să vorbesc și eu cu un om.
- Am înțeles frumoaso, însă de unde ți-ai dat seama că eu întrunesc condițiile de om.
- Deși sunt destul de tânără…
- Știu, ai vârsta la care poți sta de vorbă cu…
- Da, cu tine și în altă parte!
- Parcă ziceai că vrei suflet!
- Da domnule Duran! Dar dacă nu mă lași!
- Te-ai emoționat?
- Tocmai vroiam să vă aduc aminte de pictor și mai ales de tablou.
- Foarte bine că ți-ai amintit Cici, frumos din partea ta.
- Da, am vrut să vă amintesc pentru a vă aduce la ceea ce a fost atunci.
- Vezi tu Cici, bănuiesc că de la Cecilia vine, uneori nu poți picta de două ori același tablou, te încurci. Este bine să începi altul, pe care să-l faci cu mai multă pasiune, dar mai ales să schimbi unele elemente.
- M-am prins! Adică să fim total naturali în fața vieții, dacă dorim să o vedem astfel.
- Cam așa ceva! Da, văd că te pricepi la fel de bine…
- Nu mă mai periați atâta, știu foarte bine că n-o faceți pentru…
- Nu Cici, chiar nu mi-a venit în minte nici măcar o clipă sexul, dacă vrei să spunem lucrurilor pe nume.
- Uite de-asta îmi place mie să vorbesc cu dumneavoastră, dar mă refeream…
- La tabloul nostru nu!
- La tablou Duran, la tablou!
- Doar nu ți s-au înecat corăbiile, taman la vârsta asta!
- Mă gândeam că dacă n-ai irosi…
- Păi nu irosești nimic, doar faptul că stai de vorbă cu mine, neglijându-ți prietenii.
- Poate vroiai să zici, cu un pictor ca tine.
- Și asta-i drept.
- Păi ce prieten de-al meu, mă rog pe cei care… care nici nu știu dacă le pot spune așa, ar putea pune penelul pe o pânză, atât de bine ca tine Duran?
- Dacă spui tu! Auzi Cici, eu mă gândeam la faptul că o așa frumusețe ca tine este imposibil ca armonia să fie stricată de cel de sus cu lipsa inteligenței.
- Iar vrei să mă cerți! Păi dacă aș sta acasă cu o carte în mână la lumina unei lămpi, cum aș fi putut să mai discut cu tine acum.
- Mă refeream la… alt mod de a vedea lucrurile… faptul că Alfonso…
- Da, sunt niște semne, dar vara trece repede și voi avea timp să stau la lumina lămpii, cu toate că…
- Știu ce vrei să spui. Nu te mai certa singură Cici.
- Auzi babalâcule, că tot îți zici mereu așa, ce ai zice să dansăm bluzul acesta?
- La dans chiar nu mă pricep. Chiar și Angela a dorit să dansăm pe un asfințit, dar a ieșit altceva, n-aș vrea să-ți stric seara călcându-te pe picioare.
- Strică-mi-o Duran, numai treci o dată la treabă, că se termină melodia!
M-am sculat mai mult tras de mâini, parcă aș fi fost un leșinat și am găsit un loc mai liber în apropierea mesei. Nisipul nu te lăsa să pui pașii, pe podea totul este altfel, chiar ușor mi s-a părut, astfel încât am reușit să intru în ritmul muzicii.
- Ziceai că nu ști să dansezi Duran?
- Cu o așa profesoară, îmi e imposibil să n-o fac.
Dansul parcă nu se mai termina, iar corpurile noastre se încălzeau unduindu-se în ritmul muzicii. Briza mării își făcea în schimb treaba, răcindu-ne spiritele și corpurile plecate cu sorcova. Ne-am întors la masă și m-am așezat ușurat că am trecut cu bine și lucrul acesta. Cici a observat și a zâmbit șmecherește, atenționându-mă cu degetul arătător.
- Dacă vrei să-mi zici ceva de rău, abține-te Duran! Nu a fost decât un dans nevinovat.
- Asta să i-o spui lui Alfonso, care-ți face deja semne nu prea…
- Lasă-l cu ale lui! Ști… este foarte bun prieten cu Angela și cred că l-a pus să te păzească. Da tu ce hram porți pe lângă ea?
- A, nici unul, de fapt am gazdă la ea și îmi plătesc…
- Nu îmi spune!
- Ba da, îmi plătesc gazda, muncind pe lângă casa ei!
- Ha, ha, ha! Deci ești grădinarul doamnei Angela!?
- Nu, sunt în concediu de fapt.
- Ia arată-mi mâinile! Păi cu mâinile astea ar trebui să-i faci alte…
- Auzi, tu niciodată nu te oprești a gândi…
- Nu mă gândesc la sex chiar totdeauna, dacă la asta te referi.
- Și-atunci la ce te gândeai să-i fac Angelei?
- Să-i faci… bine!...
- Păi nu are cine?
- Nu știu, cred că da! Alfonso cred că o cunoaște mai bine, eu doar am fost certată de vreo câteva ori, dar nu așa frumos ca tine.
- Auzi, da… de ce crezi tu, că te ceartă lumea mereu pe tine?
- Pentru că vrea să mă îndrepte.
- Frumos răspuns și răspicat. Și?
- Păi nu ți-am spus că vine și iarna.
- Da… este un mod de a privi lucrurile, dar dacă la mine a venit deja iarna, să zicem, eu nu preget, iată-mă aici, stau de vorbă cu tine și mai ales nu mă plictisesc privindu-te cât ești de frumoasă.
- Nu primesc complimente de la babalâci! Parcă ai fi taică-meu!
- Eu vorbeam de altceva.
- Auzi Duran, chiar dacă voi îmbătrâni…
- Păi cred că ai gustat multe… e cazul să…
- Da, băutura a fost bună!
- Ai terminat-o deja, eu cafeaua de-abia am gustat-o! Uite vezi, la fel este și în viață, unele lucruri trebuie să le iei mai încet, iar altele… să nu le încerci niciodată.
- Adică, tu ți-ai propus să nu faci niciodată dragoste cu o puștoaică ca mine?
- Sincer, aș vrea să o fac, dar nu știu cum mă voi simți după.
- Păi măi vinovatule, după… întotdeauna va trebui să fi fericit, dacă prestația a fost corespunzătoare!
- Cred că discuția a trecut la un nivel necorespunzător, Cici.
- Bun, să zicem că tu ești pe punctul de a face o prostie, de ce crezi că nu ți-o poți ierta, pentru că n-ai băut nici măcar o…, dar să guști o fată ca mine?!
- Ei Cici, uneori e bine să ai ceva…
- Principiile sunt pentru lumea de dincolo babalâcule!
- Adică lumea asta acceptă orice, dar dacă pentru mine această lume întrunește ambele condiții.
- Atunci chiar va trebui să-mi iau o veioză nouă, ochelari corespunzători și să mă apuc de citit.
- Exact despre asta vroiam să-ți vorbesc, numai că veioza nu te-a împiedicat să dansezi cu mine în această seară și nici cartea nu ți-a pus condiții din acestea.
- Ai dreptate Duran, numai că eu mă mulțumesc cu faptul că aș putea recupera ceva pe lumea…
- Nu încerca să lași…
- Nu mă vezi că stau cu tine aici de vorbă, nu este o cale?!
- De izbăvire?
- Nici chiar așa! S-ar supăra Alfonso pe mine, să devin unul din personajele lui recitate cu așa foc, peste noapte.
- Apropo de personaje, dacă cei ce le descriu, cu atâta patimă uneori, n-ar fi făcut-o; noi de unde am fi avut exemplu?
- Da, e bine zis, numai că…
- Să excludem personajele negative, nu ne trebuie.
- Dar ce facem cu cele care vor să se dea pe brazdă, nu sunt negative la început?
- Adică happy-endul este un lucru bun.
- În cărți, în viață este mai greu de ținut, crede-mă! Doar sunt exemplul viu din fața ta Duran.
- Orice este posibil Cecilia, de cele mai multe ori dorim să facem imposibilul, dar dacă suntem puțin atenți, acel imposibil a fost deja depășit de mult, numai că fără a ni se face nouă cunoscut.
- Frumoasă încercare Duran! Aproape că ești pe punctul de a semăna cu…
- De ce te-ai întristat Cecilia?
- Pentru că vroiam să zic tatăl meu, dar…
- Ce este cu el?
- Este; că nu prea mai este! L-am trimis înainte să-mi rezolve pentru o școală ditr-asta de-ți…
- Iartă-mă, dar chiar n-am dorit să par a fi…
- Te cred Duran. Doar faptul că mi-ai rostit numele, mi-a amintit aceasta.
- Trebuie să ne împăcăm și cu condiția acesta Cici, doar face parte din…
- Să nu spui din viață, pentru că dincolo…
- Știu, mai mi-ai mai spus-o! Nu trebuie să mi-o repeți, doar este o condiție naturală.
- Să ne vedem morți Duran?
- Îi putem spune și așa morții, însă chiar dacă de ea nu scapă nimeni, ea este asanatorul pământului acesta pentru tot ce există, chiar și părțile naturale sunt în transformare.
Cici bate din palme și râde haotic.
- Bravo, mai ceva ca un profesor, dar cine știe, poate că tu chiar ești Duran!
- Sunt un…
- Pictor desăvârșit Duran.
- Cecilia, dacă un pictor ar strica pânza…
- Nici o problemă! S-ar culca și mâine ar încerca pe una nouă nouță!
- Da. Este și asta o opțiune, dar dacă a doua zi ar vedea în pânza aceea un nou început.
- Corect, altă minte sau mai odihnită, alt unghi, o nouă capodoperă!
- Atunci?
- Atunci cred că v-a trebui să-și termine pânza ce o are în față., altfel este un om ratat.
- Da, asta este o versiune aproape corectă, iar în fiecare zi să vină cu elemente ce îi poate bucura viața, Cecilia.
- Așa cum sunt eu.
- Tu ești un element de bucurie draga mea, numai că trebuie să fi atentă cui te lași ca model.
- Corect, pentru că au și ele rostul lor, Duran.
- Modelele au fost întotdeauna muza oamenilor ambițioși.
- Acum eu ce fel de model…
- Þi-am spus, al frumuseții, pentru că de ea ai parte cu carul și niciodată nu e prea târziu să beneficiezi de ea pozitiv.
- Este o formă nouă. Să zicem că aș vrea să uzez de frumusețea mea, ce m-ați sfătui domnule pictor?
- Multă atenție, pentru că sunt mulți diletanți pe aici.
- Așa nu mai merge, am și eu viața mea, am și eu nevoile mele, nu-mi permit să stagnez ca o fată bătrână, doar pentru faptul că trebuie să fiu un model bun.
- Să luăm modelul bun și să-l punem deoparte. Știe să facă asta singur, sau trebuie învățat?
- Cum să mă înveți și ce?! Nu mai înțeleg nimic, pe cuvântul meu!
- Adică Cecilia, să păstrezi tot ceea ce este mai bun acolo în tine și după aceea când vei avea nevoie de bunul acela, să-l refulezi fără piedică.
- Fata cu două fețe, asta vrei tu de la mine?! Păi asta fac în fiecare seară aici, dar nu cu două fețe, cu n fețe Duran și câteodată mă satur de ele.
- Înțeleg ce vrei să spui, dar lasă doar fața cum îi spui tu, să te facă mai bună, să ți la ea, pentru că degeaba păstrezi doar amintirile, dacă nu lucrezi cu ele.
- Cum ai putea să lucrezi cu ele Duran, ești dus cu pluta!?
- Cecilia. Fata asta pe care o văd răzvrătită, plină de reverberație, care nu lasă nimic în urmă fără să-l lovească de două ori, trebuie să aibă și partea ei bună. Uite de exemplu faptul că stai de vorbă cu babalâci ca mine este partea ta bună Cecilia.
- Stau cu tine și aș putea pierde toată noaptea sporovoind verzi și uscate, pentru că ști să-mi arăți partea…
- Exact; partea bună Cecilia.
- Ia nu mă mai omorî cu Cecilia, atât!
- Bun Cici și acum dacă vrei, vom trece și la jargon!
- Auzi tataie, prea te-ai întins și dacă scrutez bine orizontul, te-ai întins ca lumea Duran.
- Adică?
- Cred că este aproape 3 dimineața Duran.
- Atât de mult!
- Ce, îți pare rău că ai petrecut noaptea cu o fată atât de ușoară, doar vorbind?!
- Cecilia, nu am petrecut noaptea cu partea ta ușoară, ci cu cea frumoasă.
- Bine barosane, dar mai pune și tu ceva pe masă, dacă vrei să mă mai ai.
- Partea ta…
- Părțile mele frumoase abia au reușit să bea cocteilul ce l-am primit de la…
- Angela, dar să lăsăm asta.
- Este de bine, la ora asta eram de mult dusă cu valul și amăgită cu cine știe ce poveste.
- Tinerii de astăzi mai au povești Cici?
- Povești nu prea! Sunt doar frânturi sau amintiri de pe unde au muncit.
- O parte sunt chiar realități să înțeleg.
- Poate chiar părți urâte, pe care ei le văd frumoase Duran.
- Auzi, ce ziceai că vrei să bei?
- A, vrei și tu ceva care să-ți fiarbă sângele un pic?
- Nu, nici n-aș putea să fac imprudența asta.
- Þi-e frică de lipsa de control?
- Da, când eram ca tine îl pierdeam adesea și acum parcă nu-mi mai place partea aceea a vieții.
- Te purtai urât când îl pierdeai?
- Cici! Cum să mă port urât! Poate doar făceam baie în mare la ore ca aceasta cu cine îmi plăcea.
- Și acum ce te reține să faci o baie în mare, cu mine de exemplu?
- Este adevărat că îmi placi foarte mult, dar nu aș putea decât să te însoțesc până la malul mării și să admiri ceea ce era frumos pentru mine altă dată.
- Marea este tot acolo Duran și tot aia de mii de ani.
- Din acei mii de ani, noi suntem doar un bob de nisip ce zboară în bătaia vântului.
- Adică praf, nu!?
- Exact.
- Asta înseamnă că te reține ceva să faci o baie în mare Duran?
- Ba da. Oasele mele nenorocite, care mă vor înjunghia foarte tare, imediat ce voi termina frumoasa aventură.
- Auzi babalâcule, păi înseamnă că vom plăti pentru fiecare noapte pierdută, pentru fiecare răceală luată stând uitați cu nopțile pe nisip mai mult sau mai puțin treji, din cauze…
- Toate câte le-ai enumerat, vor zbura ca un abur de cafea, nu vei rămâne decât cu o amintire frumoasă, de care te vei agăța fără să-ți dai seama, atunci când vei ajunge ca mine și vei privi totul ca un pictor.
- Tot nu mi-ai răspuns la întrebare Duran. Vom plăti pentru tot?
- Pentru fiecare secundă, dar merită, crede-mă pe cuvânt.
- Fericirea se plătește în opinia ta.
- Da Cici se plătește și încă cu mare bir pe viața omului.
- Deci, ce mă înveți pictorule?
- Eu nu…
- Până acum m-ai tot dus de nas și tocmai vrei să dai înapoi.
- Apropo, dacă vrei o bere, o pot plăti eu.
- Cui atâta vorbărie am și uitat că mi-e sete.
- Da, răsăritul soarelui este mai frumos cu o bere în mână.
- Ce ai zice de o cafea mare?
- Nu te duci la culcare Cici?
- Dorm mai adânc după o cafea și apoi alcoolul dăunează… nu m-ai învățat asta toată noaptea babalâcule!
- Bine, o cafea mare ar fi excelentă dacă zici tu, numai că aș bea una ditr-aia în cană de ceai.
- Duran, după ce îmi spui toată noaptea că ești bătrân, acum vrei să bei o cană de cafea!
- Da. Și numai ca să-ți arăt contrariul am să fac ceea ce mi-ai propus mai devreme, alături de tine.
- Auzi Duran, salvările vin foarte greu până la malul mării și mă tem că nu mai este nimeni treaz la ora acesta să te ducă la drum.
- După, vom bea cafeaua foarte fierbinte și ne vom încălzi.
- Te ține!?
- Da Cici, mă ține.
- Atunci hai să facem o baie, mai e un pic și ne vede soarele în pielea goală.
- Lumina își face simțită prezența.
- Vii?
- Mai întâi să vorbim cu Alfonso, pentru cănile cu cafea fierbinte, să fie numai gata după baie.
- Nu vrei să te riști ai!
- Nu.
Alfonso apăru ca din senin și aștepta comanda ca un câine credincios. Am pornit-o împreună într-un râs zgomotos, numai Alfonso era liniștit. Nu am dorit decât să ridic un deget, dar Cecilia râdea în continuare molipsindu-mă și pe mine. Vroiam să îi spun lui Alfonso de cafea, dar Cecilia nu mă lăsa ținându-mă de mână. În cele din urmă m-am stăpânit.
- Alfonso, dacă nu te superi am vrea câte o cană de cafea obișnuită, însă dorim să fie fierbinte când o să ieșim din mare.
- Prea bine, domnule Duran! Și plecă liniștit.
- O, pre bine!
- Cici, te rog! Lasă-l în pace! Mergem la mare?
- Mergem Duran, numai că-mi e cam milă de ce o să se întâmple cu oasele tale după.
- Lasă asta, hai!
- Auzi și când te gândești că n-ai băut nimic toată noaptea, lumea ta ce-o să zică?
- Suntem aici și asta este totul Cici.
Baia a fost nemaipomenită, după primul contact, imediat a dispărut momentul acela în care simțeai apa rece. Era atât de bună și parcă ne mângâia corpurile cu fiecare mișcare a noastră. Spectacolul oferit de Cecilia mi-a tăiat respirația. O femeie de 18 ani, atât de frumoasă, goală în mare, alături de mine, mă deruta și-mi făcea sângele să fiarbă în același timp. Mă simțeam la acea vârstă parcă, dacă nu mi-aș fi văzut imaginea oglindită în ochi frumoși ai Ceciliei, chiar aș fi crezut că-i am în apă. Sânii ei tari săltau de bucurie și erau ca doi mici munți din marmură, iar soarele ce dădea să iasă din apa mării, îi transforma și îmbrăca în aur. Greu de definit toată acea complexitate feminină care te scoate din starea de somnolență și te aruncă în viața plină de frumusețe. Ochi ei străluceau de fericire. Era o bucurie feciorelnică, un copil care se transformă în ceva frumos și se bucura cu adevărat. Deodată mă simțeam stând alături de un copil fericit, care își arată fața aceea ce dorea să fie alături de…
- Duran, nu mai visa atât, deschide ochi și savurează momentul. Cine știe când o să mai ai parte de așa ceva!
- Ai dreptate Cecilia. Este fantastic ceea ce mi-ai dat tu în noaptea aceasta.
- Nu, ce mi-ai dat tu în noaptea acesta este minunat Duran.
- Eu zic să ieșim până ce nu luăm ce nu trebuie din apa asta ca gheața.
- E minunată, doar oasele tale o simt rece babalâcule.
- Mă rog, dacă spui tu. Totuși eu am să ies pentru a mă asigura că vor fi calde cafelele Cecilia.
- Bună scuză babalâcule!
- Care scuză!
- Nu Duran, voi ieși eu pentru că sunt sigură că după aceea o să ți se pară apa fierbinte. Mai rămâi, n-o să-ți pară rău.
- Dacă…
- Stai acolo!
Corpul mlădios, complet dezbrăcat, ieși din apă și mă lăsă mut. Soarele martor ce era la buza mării își făcea treaba din plin, înnobilă fiecare părticică a Ceciliei. Pășea ca o gazelă și se întoarse nevinovată cu fața către mine, primind primele raze ale soarelui, ale vieții; pe corpul diafan. Veselia ei mă încălzi așa cum mi-a propus, împreună cu corpul ei de aur, frumos bronzat. Flutură tricoul meu râzând, deasupra capului și-și ștergea coapsele. Nimic nu mă mai interesa, nici faptul că o să îngheț de frig, plata era pe măsură și parcă n-aș fi mai ieșit din apă dacă…
- Hai, ieși din apă calicule!
- Răsăritul acesta îți dă; toată viața pe care ai pierdut-o!
- Þi-o dă Alfonso, dacă mai apuci, hai că ești vânăt, gata că mă îmbrac, spectacolul s-a terminat!
Alfonso ne aștepta cu două căni mari de cafea aburind și mie îmi întinse o cămașă uscată.
- O să răciți, domnule Duran.
- În dimineața aceasta este imposibil Alfonso! Sunt mulțumit de culmea…
- Ia cămașa pe tine Duran și lasă culmile, doar ai făcut baie cu o fată frumoasă, atât.
- Bine Cici. Sunt de acord să fiu certat, dar pot să-l întreb pe Alfonso de unde are cămașa.
Alfonso întinse mâna către vilă.
- Este aici Angela?
- Nu, doar v-a trimis cămașa.
- Prin cine Alfonso?
- Un băiețaș mi-a adus…
- La ora asta!
- Auzi, ia-ți cămașa că n-o să mai… Alfonso, du-te la treburile tale!
- Cecilia dragă, dar ne-a văzut goi…
- Tot atât de bine ne-au văzut zecile de copii beți sau mai puțin beți, de pe nisip, alți devoratori de răsărituri și alte persoane ce…
- Ai dreptate!
- N-ai spus tu Duran, că trebuie să trăim tot…
- Lasă, soarbe din cafeaua fierbinte și păstrează puțină liniște. Soarele mai are ceva să ne spună Cecilia.
Se desprinse de-a binele din apă și căldura era numai bună. Muzica se mai domoli, perfectă pentru capetele obosite după o noapte pierdută. Am luat cafele și ne-am așezat mai la soare. Pielea catifelată a Ceciliei era încă rece ca gheața; am pus mâna pe mine și am simțit același lucru, dar nu tremuram, totul era numai freamăt în mine. Cecilia zâmbea ștrengărește și se așeză cu fața la soare, eu am preferat să-i arăt spatele care mi s-a părut mai rece, era destul de tare pentru mine. Copiii care mai puteau să se miște, căutau să apuce pe cineva de mână și să plece perechi, perechi, către un loc de odihnă. Cecilia se uită la mine și zâmbi privind la râdu-i tot spectacolul unic. Viața începea cu un somn bun în acea dimineață.



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!