agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-09-24 | |
Crina a fost încântată de cafeneaua, pe care o vizita atunci pentru prima oară. Apoi s-a entuziasmat pentru calitatea cafelei. Pentru Piper era o plăcere, să o zărească zâmbind. A aflat că și ea era înscrisă la engleză și literatură. Au continuat să discute, să arate interes unul pentru celălalt și în ciuda circumstanței în care s-au întâlnit, se vedea clar că se plăceau. Totul a fost dat uitării, din pricina dorinței de a sta împreună. Piper era fascinat de Crina, încât nu mai știa ce să facă, pentru a-i împlini orice dorință, cât de mică. Mergeau împreună peste tot, la cinema, la restaurant, la plimbare, discutau despre lucrările lor, despre lecturile lor. Ea era prietenoasă, dar distantă, toate încercările lui de apropiere au fost sortite eșecului. Visul Crinei era de a ajunge în America, mai cu seamă în California, în țara stelelor de cinema, a portocalelor și a succesului. Toate carierele marilor vedete au început prin simpla descoperire pe stradă, trebuia deci doar să știi unde să te expui, pentru a fi descoperit.
- Și nu te-a descoperit nimeni, până acum, o ironiză el. - Mai vrei o palmă, îi zicea ea cu ciudă. Nu te lovesc, fiindcă nu vreau să mă doară mâna din nou. Din cauza ta am suferit o săptămână! se plânse ea. Vei vedea că voi reuși! - Îți doresc succesul, îi zicea el. - Vei vedea! repetă ea. - Dar atunci, înseamnă că nu vrei să fii legată de nimeni, i-a zis el, cu gândul, că va pierde o șansă, de care încă nu s-a știut folosi. - Te referi la noi doi? zise ea mirată. - Da, zise el. - Dar..., dar nici nu mă cunoști, zise ea. - Dar ne cunoaștem de câtva timp, aș putea zice că te cunosc, se împotrivi el. - Ești așa de sigur, îl ironiză ea. - Da. Ea râse binevoitor, ca și cum ar spune: habar nu ai cât de mult te înșeli. El se simțea stingherit la ironia ei și ar fi vrut să aibă situația, poate și pe femeia aceea, sub control. Siguranța de sine pierea văzând cu ochii. Crina în schimb părea, să se distreze pe seama lui. Dar, într-un fel, îi păru rău de el. Ce-ar fii să-i deschid puțin ochii, gândi ea. - Ai citit Djuna Barnes? întrebă ea. El n-auzise nici-odată de numele ăsta. Vroia însă, să nu arate nici-o slăbiciune: - Cu ce se mănâncă? zise el vroind să pară zeflemitor. - Djuna Barnes e o celebră scriitoare americană. De altfel e autoarea mea preferată. Îți voi împrumuta o carte. Dar să n-o pierzi te rog, zise ea imediat, ca și cum i-ar i părut rău de soarta cărții ei favorite. - Dacă trebuie... - Nu te oblig..., zise ea dezamăgită. - Da, de ce nu..., zise el, mai mult din curiozitate. - Sau Sylvia Plath, continuă ea, mai mult pentru sine. - Bine. S-au despărțit. Fiecare în treaba lui. Adică el plecă spre cafeneaua lui preferată, pentru ... a medita, iar ea ... shopping. Era sâmbătă și centrul orașului era ca întotdeauna aglomerat. Soarele făcea voie bună tuturor, mulți turiști în grupuri încurcau circulația, fiindcă se opreau unde nu te gândeai, înghesuială, bicicliștii erau obligați la manevre periculoase, sau spre exasperarea lor, erau obligați să devină pietoni. Taximetriști blazați așteptau după clienți, mureau de căldură în mașinile lor staționate în plin soare, ședeau afară în umbra mașinilor lor. Piper căuta după o față cunoscută, fiindcă încă simțea nevoia de conversație, pe de altă parte nu și-a căutat pe nici un prieten, era nehotărât și aștepta decizia întâmplării. Căută un loc în grădina unei cafenele, sub o umbrelă, dacă s-ar fi nimerit, dar toate cafenele erau arhipline, așa că era nevoit să caute mai departe, pe străduțele întortochiate. Se gândea cu speranță , ca în vacanța următoare să plece la mare, dar totdeauna rămânea să lucreze, ici și colo, ca și chelner, sau aiurea, ce găsea. Gauss îl apostrofa des, să renunțe la a-și perde vremea la lucru, ci să creeze artă, să creeze o nouă filosofie, orice, fiindcă munca era destinată celorlalți. Piper se încăpățâna, fiindcă, zicea el lui Gauss, numai așa putea cunoaște, înțelege viața, vroia să rămână cu picioarele pe pământ. Mereu căutând după o masă liberă, intră într-o librărie unde funcționa cel puțin aerul condiționat, și se bucura de răcoare. Aproape zilnic își cumpăra cărți, încât camera lui de student a ajuns să fie ca și un anticariat. Actual, era preocupat cu literatura germană de la ‚Sturm und Drang’, Schiller, Goethe, Lenz erau doar câțiva. Dar era deschis pentru orice carte, ce părea promițătoare. Văzu printre altele o cărticică galbenă, întitulată ‚Lenz’ de Georg Büchner și se hotărâ spontan să o cumpere. Cu cartea în buzunar se simțea ca și strămoșii săi vânătorii, mulțumiți că au doborât un vânat și se pregăteau de siestă. Cărticica se dovedi a fi o alegere fericită. Piper găsi un loc la umbră la masa unei cafenele în adăpostul unor tei în floare și începu să citească, căzând involuntar într-o transă de aproape o oră, în care nu mai percepuse nimic din jurul său. Autorul german îl cucerise din primele clipe, studentul era în cele mai înalte sfere ale simțămintelor nobile umane, ce i-au cuprins întregul suflet căutător de adevăr și cunoaștere. Realitatea crudă în care geniul este sortit eșecului, nebuniei l-au tulburat enorm, Büchner arată evoluarea psihică a unui om spre ateism: fiindcă Dumnezeu nu intervine, omul își pierde credința. Din Nietsche Piper știa mai multe adevăruri împotriva religiei. Și Nietzsche spunea cu părere de rău, că aforismul cel mai subtil împotriva religiei e al lui Stendhal (și nu din multele ale sale): Singura scuză al lui Dumnezeu este, că nu există! Dar pe Piper nici un text critic nu l-a cutremurat mai puternic decât acesta, acum. Era zguduit de puterea adevărului, de mesajul simplu, elementar, dar atât de crud, care este și poate fi numai al adevărului. Gândul îi zbură desigur la Sofocle, „Regele Oedip”, marea dramă umană, în care omul cel mai curajos, și mai sincer a riscat totul pentru cunoașterea adevărului. Și-a scos ochii să nu-și vadă căderea! Adevărul, deși îl dorești, te purifică, dar te și distruge... Își aduse aminte de Tudor, care se chinuia, poate în aceeași măsură ca și eroul lui Büchner, în disperare religioasă, dorind să amelioreze cât de puțin suferințele lumii, dar eșuează din imposibilitatea de a putea schimba ceva esențial, de a schimba mersul lumii, de a putea aduce o îmbunătățire majoră. A eșuat poate, fiindcă și-a pus țeluri prea mari, irealizabile? se întrebă Piper. Cu aceste gânduri reveni la realitate, observă ce târziu se făcu și plecă fericit și satisfăcut acasă, la cei zece metri pătrați din mansarda de la capătul orașului. Până seara cartea a fost citită și recitită. Adormi între teancurile de cărți citite și necitite. Gândurile începeau să se conceapă combinații curioase în creierul său, care nu își îngăduia un moment de răgaz, în limitele date, iar întrebarea principală nu mai era a fi sau a nu fi, ci de a ști sau a nu ști. Următoarele săptămâni nu a mai ieșit deloc din casă, citind, notând, gândind, învățând. Nu răspundea la nici un telefon. Nici Crinei. A uitat să se mai îngrijească, neglijase totul, până a ajuns să nu mai doarmă nopțile, într-o căutare asiduă după ... piatra filosofală. Într-una din zilele următoare apăru la ușa lui Crina, cu o floare în mână, nu nu era un crin, ci o floare a soarelui. Crina crezuse, că el e bolnav, și venise să aducă puțin soare în mansarda aceea întunecoasă și neaerisită. El se simțea în al nouălea cer, era prima dată, cănd ea îl vizitase în bârlogul lui, era prima ei inițiativă de a se apropia de el. Ea vedea în el un geniu întunecat, un Nietzsche în pragul nebuniei, îi admira inteligența și avea nevoie de el în planurile ei, de a trece de câteva examene. Se speriase sincer când îl găsi în halul acela, în acea mizerie, în praful acela, de pe mulțimea de cărți, aflate într-o dezordine ordonată, observă ea. cercetând în câteva secunde încăperea: Cărți deschise, lângă altele închise, caiete, foi rupte, altele mototolite, o grămadă de creioane, stilouri, computerul deschis, o tabelă nedefinită de texte, citate din diferiți autori. În surdină se auzea o sinfonie de Schubert, de la o combină muzicală de calitate inferioară. Piper era preocupat să se îmbrace mai potrivit pentru ocazie. - Mihai, zise ea dezamăgită de ce văzu, cum poți trăi așa? Privi în jur până găsi singura ferestruică, și într-o clipă o deschise. Pune floarea asta undeva, dacă ai unde, continuă ea. Piper se uita îngrijorat în jur, doar de formă, fiindcă știa foarte bine, că nu avea nici-o vază, nici măcar un borcan, în care să pună vreo floare, cel puțin din politețe, până Crina va părăsi camera. - Încearcă să nu-ți perzi mințile, de la atâta gândit, îl ironiză ea. Poate o iei și tu razna ca Nietzsche, zise ea cu privirea la o carte de pe masă: „Dincolo de bine și rău”. El râse. - Am nevoie de tine, deci încearcă să mai rămâi în viață cel puțin un semestru, continuă ea grav. - Ce tot vorbești? zise el. - Uite, ți-am adus ceva , zise ea și scoase cărțile Sylviei Plath și a Djunei Barnes și le puse pe birou, încercând să nu tulbure acea ordine intimă a notițelor. Totuși nu se abținu să întrebe: Și totuși, ce te preocupă? Piper oftă. - Viața. Mai mult sau mai puțin, zise el mdest. - Totdeauna pus pe glume, zise ea. Apoi continuă: Așa? Citind? În loc să trăiești? - Să trăiesc? Cum aș vrea eu să trăiesc, deocamdată nu se poate. - Adică? vru ea să știe. - Aș vrea să trăiesc cu tine, restul nu mă interesează. La sinceritatea lui directă, ea nu putea să răspundă decât evaziv: - Trebuie să plec. Te sun, bine? Și să răspunzi de data asta! Și să încetezi, să mai citești prostii! Cu acestea Crina dispăru așa cum apăruse. Peste câteva zile el citise „Nightwood”, era mulțumit fiindcă găsise o bucățică în plus din puzzle-ul care se chiamă viață, dar nu înțelese mesajul Crinei. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate