Casa noastră este la o margine de pădure iar curtea noastră mare este plină de pomi fructiferi și de legume. Avem câini mulți, unii culeși de pe drumuri, răniți și vindecați, alții aciuați din vremea în care trebuia să ne păzim puținul avut de incursiunile hoților din cartierul Strulești...
Despre viața haitei poate vă voi povesti cu altă ocazie.
Într-o seară am auzit câinii lătrând vehement. M-am uitat la soția mea, ea s-a uitat la mine și am concis că nu latră a om dar nici de bine nu este atâta agitație. Cu teama că iar dau târcoale hoții, înarmat cu o lanternă puternică și cu un pistol, am ieșit în curte. Spațiul proprietății era împărțit în două curți, una a casei și o curte mare care era livadă și grădină de legume.
Câinii, așezați în cerc, lătrau cu disperare către un ghem de ace care tresărea la fiecare lătrătură mai puternică, de parcă sughița. Boturile câinile erau ținute la distanță de țepii ce protejau un trup firav care arăta ca o sferă țepoasă.
Am alungat câinii și am strecurat palmele pe lateralele ariciului pe sub el. Am îndurat cu stoicism înțepăturile și l-am dus pe bietul nefericit în casă.
Pisicile l-au privit înfoindu-se iar cățelul "casnic" l-a privit cu o oarecare gelozie apoi a întors spatele cu reproș. Þineam ariciul între palme și suflam încet aer cald spre partea care trăda că acolo s-ar afla un bot mic și negru ca de purceluș. Botul ascuțit și destul de lung a ieșit de sub claia de țepi lăsând să se vadă o pereche de ochi ca două mărgele de sticlă neagră. Am început să vorbesc în șoaptă îndemnând sălbăticiunea să nu se teamă. Parcă mai încrezător, ariciul a împuns palmele mele cu lăbuțele din care se simțeau niște gheare puternice. Am observat, cu mirare, o mulțime de negi pe botul și pe fața arciului dar privind mai atent mi-am dat seama că sunt căpușe pline cu sânge. Cu gesturi lente am smuls prima căpușă de sub ochiul ca de purcel, și ariciul s-a retras speriat sub platoșa lui, apoi după multe vorbe spuse în șoaptă, cu ton egal, Rică a decis să se deschidă din nou. Rând pe rând am reușit să desprind de pe corpul moale peste douăzeci de căpușe. Mititelul căpătase încredere și, după ce l-am așezat pe covor, a început să umble cu un mers legănat și rapid. A ajuns în bucătărie, s-a apropiat de farfuria din care mâncau pisicile și unde mai era un fir de lapte, pe fund. Râtul ca de purceluș a adumecat trăgând mirosul prin nările mititele și apoi a decis că limbuța subțirică poate lincăni conținutul. Plăcerea a fost evidentă. Am mai pus puțin lapte în farfurioară și apoi am tăiat niște mere și ceva morcovi în felii subțiri și le-am așezat în preajma farfuriei. Pe fereastra deschisă a intrat în zbor o insectă mare și neagră care s-a izbit de o oală așezată pe masa din bucătărie. Pisoiul cel mic, care ne observa cu atenție, s-a repezit la bietul croitor, l-a fixat la pământ cu gheruțele și l-a strâns în dinți apoi l-a lăsat jos pe covor. Era o oră târzie așa că am lăsat ariciul pe covorul din bucătărie, am luat pisoiul în dormitor și am vrut să mă culc. După ce am fost sigur că nu mai este nici un animal al casei în bucătărie, am închis ușa și m-am așezat în pat. M-am ridicat încă o dată și am mai pus ceva lapte în farfurioară.
Dimineața m-am trezit devreme. Din insecta omorâtă de pisoi rămăseseră doar aripile chitinoase și piciorușele, laptele dispăruse iar bucățelele de legume și fructe se împuținaseră considerabil.
Am luat pe Rică între palme și am ieșit în curte. Paznicii canini m-au înconjurat lătrând cu tărie către globul de ace. Am deschis poarta livezii și am așezat ariciul în iarbă. Prin fanta ditre ace s-a ivit năsucul umed și fremătător iar prin iarbă am văzut lăbuțele gri ce îl purtau pe musafirul de o noapte către fructele căzute din pomi.