În iernile lungi, când gerul îngheța zăpada, printre trunchiurile copacilor desfrunziți, se vedea câte o pată roșie legănându-se în mers peste zăpada întărită.
Este grea viața fazanilor ce trăiesc în apropierea localităților pentru că oamenii încearcă să-i omoare.
An de an, în dreptul geamului de la bucătărie, după fiecare ninsoare mai consistentă, puneam peste stratul de zăpadă o bucată de folie sau de carton ca să putem să ajutăm fazanii să treacă mai ușor prin iarnă oferindu-le, din când când, câte o mână de boabe.
Pentru aceste păsări minunate puneam la început boabe de porumb dar câinii fără stăpân consumau adesea hrana destinată păsărilor sălbatice. Văzând aceasta am început să oferim păsărilor un amestec de grâu cu floarea soarelui pentru că astfel ar fi fost mai puțin atractiv pentru câini.
Pe masculul falnic ce vizita „cantina”l-am botezat Marcel. Aproape în fiecare zi Marcel venea la masă. Încă era frig dar zăpada începuse să dispară. Dintre trunchiurile gri ale copacilor în care la câte o adiere rece foșneau metalic frunzele de stejar rămase atârnate, a apărut Marcel , falnic, cu pieptul scos și cu ochiul maro, bordat cu alb și albastru metalic, privind scrutător.
La câțiva pași în urma lui, mai slăbuț și mai timid, a apărut un ...alt Marcel. Mi-am chemat soția la geam și ne-am bucurat împreună de această întâmplare de excepție și am făcut fotografii minunatelor exemplare ce mâncau pe rând, unul sau altul, urmărind un eventual pericol ce ar fi putut apare din pădure sau de pe drum.
Apăruseră primele fire de iarbă și chemarea de împerechere a lui Marcel cel mare era dublată de glasul mai subțirel al celuilalt cocoș.
Timide, una câte una, au apărut la „cantină” făzănițele.Erau în jur de șapte fete, cu talia mai mică, acoperite de un penaj mai tern, un gri cu nuanțe de maro. Prezența celor șapte musafiri era o bucurie. Cu maximă prudență, dintr-o laterală, a apărut încă o făzăniță ce făcea notă discordantă cu grupul, afișând un penaj aproape auriu. S-a alăturat grupului dar era imposibil să n-o remarci pe „frumoasa blondă” și pe Făt-Frumosul grupului.
Zilele când grupul venea la masă ca apoi masculii să se izoleze, fiecare cu câteva găinușe.
Vara umpluse pădurea de frunze și marginea pădurii se acoperise de ierburi înalte. Fazanii veneau mult mai rar la masă ca apoi, timp de multe zile nu se mai făceau simțiți decât prin chemările lor. Într-una dintr-un șir lung de zile în fața geamului de la bucătărie a apărut, printre ierburile înalte, pentru câteva minute „frumoasa blondă” urmată de o puzderie de gâgâlici pentru care scormonea frunzele scoțând la iveală tot felul degâze.
După această minunată întâmplare peisajul a sărăcit. Vegetația abundentă de pe câmpurile nemuncite era o chemare mai puternică pentru fazani.
De atunci an de an, timp de mulți ani, după prima zăpadă ne vizita Marcel, acela sau altul.
Sunt cam două ierni de când simțim lipsa acestor păsări minunate.
Pe drumul de pe marginea pădurii circulă, cu zgomot de clacsoane, nenumărate mașini ale celor care și-au construit case pe câmpul care altă dată mărginea curtea mea.
Poate în iarna asta va apărea un nou marcel și zilele scurte și friguroase vor fi colorate de penajul lui superb .